Notarea ritmică a elevilor este verificată de Inspectoratul Școlar Covasna, în toate școlile din județ. Sunt anunțate inspecții tematice în perioada 5-15 decembrie – document

10.309 vizualizări
Foto: Octav Ganea / INQUAM Photos
În perioada 5-15 decembrie au loc inspecții tematice în școlile din județul Covasna, potrivit unei adrese a Inspectoratului Școlar Județean Covasna, document obținut de Edupedu.ro. În cadrul inspecției va fi verificată notarea ritmică a elevilor. De asemenea, va fi monitorizată pregătirea pentru examenele naționale (Evaluarea Națională și Bacalaureat). Inspecția tematică vizează și monitorizarea aplicării reperelor metodologice pentru clasele a IX-a, a X-a și a XI-a.

Potrivit documentului, vor fi urmărite demersurile școlilor și cadrelor didactice care predau discipline de examen (simulări la nivelul unității/clasei/disciplinei):

  • Orarul pregătirii remediale;
  • Prezența elevilor la orele de pregătire remedială;

Până la finalul anului 2023, elevii trebuie să aibă câte 3 note la disciplinele cu mai mult de 2 ore pe săptămână, potrivit unei adrese a Ministerului Educației din 4 septembrie 2023. Dintre aceste note, cel puțin una se recomandă să fie acordată în urma unei evaluări scrise, după cum se arată în document.

La disciplinele cu o oră pe săptămână sau două ore pe săptămână, elevii vor avea la sfârșitul modulului al doilea câte 2 note, dintre care se recomandă ca una să fie de la o evaluare scrisă.

Pentru anul școlar 2023-2024 se aplică prevederile Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (articolul 107), care reglementează modalitatea de notare și numărul de calificative, fiind impuse și anumite prevederi.

Conform ROFUIP, la sfârșitul anului școlar, la o materie, un elev trebuie să aibă minimum N+3 note. Cu alte cuvinte, profesorul va pune cu cel puțin 3 note mai mult decât numărul de ore pe săptămână la acea materie, la clasă.

Art. 107 – „(4) Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de cadrul didactic, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul-cadru. La fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ.

Despre reperele metodologice pentru elevii de liceu și manualele școlare

Cu 10 zile înainte să înceapă cursurile anului școlar 2023-2024, Ministerul Educației a publicat un set de „repere metodologice”. Adică ghiduri pe care profesorii de liceu să le folosească în predarea la Limba română, Matematică, Istorie, Geografie, Chimie, Fizică, Informatică și toate celelalte discipline.

Reperele metodologice pentru clasa a XI-a au venit după ce în ultimii doi ani școlari au fost publicate și repere pentru clasele a IX-a și a X-a. Acestea sunt necesare profesorilor pentru a le putea preda liceenilor, astfel încât disciplinele să fie corelate cu ceea ce au făcut în gimnaziu, unde au avut curriculum nou bazat pe crearea de competențe. Este vorba despre generația elevilor care au făcut clasa pregătitoare și pentru care după 9 ani de școală Ministerul Educației nu a fost în stare să facă planurile-cadru și programele școlare pentru ca aceștia să poată continua reforma curriculară, așa că politicienii au întrerupt-o. Este vorba despre ultimii doi miniștri PNL – Sorin Cîmpeanu și Ligia Deca, ambii propuși și susținuți de președintele Klaus Iohannis.

  • Justificarea oferită de oficialii din minister, în 2021, a fost că planurile-cadru pentru clasele IX-XII (lista cu disciplinele din orarul elevilor și numărul de ore pe săptămână pentru aceste materii) au primit prea multe propuneri de modificare.

Manualele de pe care învață elevii de liceu sunt aceleași din 2004, din urmă cu 18 ani, nefiind schimbate nici anul acesta, deși acești elevi care au acum 15-16-17 ani sunt născuți în anii 2006-2007-2008, iar ei au fost primele trei generații care au făcut clasa pregătitoare având curriculum complet nou pentru învățământul primar, apoi pentru cel gimnazial.

Pentru ei, reforma curriculară a fost oprită de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, care a luat decizia să nu aprobe planurile-cadru pentru liceu în anul 2021, din cauză că „au fost primite prea multe propuneri de modificare” în sesiunea de dezbatere publică. Fuseseră lansate în consultare pe 5 ianuarie 2021, iar în februarie ministrul de atunci anunța că „poate ar fi cazul să ne oprim și să ne gândim un pic”, ca mai apoi tot Cîmpeanu să spună că vor fi gata pentru toamna lui 2022

Recent, ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat pentru Edupedu.ro că planurile-cadru vor fi gata până în ianuarie 2024.

Când sunt organizate examenele naționale în anul școlar 2023-2024:

Calendarul Evaluării Naționale de la finalul clasei a VIII-a 2024 este următorul:

  • 11 – 14 iunie 2024: Înscrierea la Evaluarea Națională
  • 14 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
  • 25 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba română
  • 27 iunie 2024 – Proba scrisă la Matematică
  • 28 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba maternă
  • 3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
  • 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor
  • 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Calendarul examenului național de Bacalaureat 2024, Sesiunea iunie – iulie 2024, este următorul:

3 – 7 iunie 2024: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

7 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

  • 17 – 19 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 19 – 20 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 19 – 21 iunie 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 25 – 27 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00

9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor

12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale

Despre inspecțiile școlare

Tipuri de inspectie școlară și cine le realizează, potrivit normelor în vigoare, adică regulamentului de inspecție inspecție a unităților de învățământ preuniversitar din decembrie 2020.

„Inspecția unităților de învățământ preuniversitar se poate realiza de către:

  • Ministerul Educației și Cercetării;
  • inspectoratele școlare.

După conținutul/obiectul principal al inspecției, se disting trei tipuri fundamentale de inspecție a unităților de învățământ preuniversitar: inspecția școlară generală a unităților de învățământ preuniversitar, inspecția tematică și inspecția de specialitate.”

Ce este inspecția tematică

  1. Inspecția tematică este o activitate de evaluare sau control a/al unui domeniu particular/mai multor domenii particulare al/ale activității unităților de învățământ preuniversitar sau a/al personalului care deservește aceste instituții, în principal, a/al activității cadrelor didactice. În cadrul acestui tip de inspecție se realizează inclusiv activități de consiliere, în raport cu obiectivele concrete vizate, în direcția îmbunătățirii continue a activității unității de învățământ.”
Citește și:
Până la finalul modulului 2, elevii trebuie să aibă câte 3 note la disciplinele cu mai mult de două ore pe săptămână, potrivit Ministerului Educației – document
Inspecții în toate școlile din județul Iași, până pe 24 noiembrie, pe tema burselor și transportului elevilor, tichetelor educaționale de 500 de lei și primelor didactice. Se verifică și notarea ritmică a elevilor

7 comments
    1. Hello, nenea ISj-ul? Suntem in data de 6 decembrie, dupa un modul care a tinut pana acum 4 saptamani si o minivacanta si din care mai sunt inca 2 saptamani si jumatate. Ce notare ritmica in pana mea si ce 2-3 note din care 1 sa fie la un test vrei, ma rog? Cine a dat test de modul sau a incheiat deja cu nota un modul pana la data de 29 noiembrie? Eu abia azi am ajuns la scoala. Nu avem toti o singura scoala din data de 29. Lasa-ma dreaq, daca tot ma obligi sa pun 2 note la 2 ore pe saptamana, din care una sa fie test, sa il dau si sa apuc sa-l evaluez si notez. Si sa am ce evalua. Ca doar nu dau test de modul 2 dupa 2 lectii…Ca .. .eu ..cu tot cu predare-sistematizare.. 2 lectii am avut in planificare pana pe 30 noiembrie in acest modul. Niste tampenii nazarite din noaptea mintii goale de ministresa ..niste aberatii.. o goana imensa dupa note, impuneri, limitari. Profesorul are ZERO libertate in tipurile de evaluare administrate, in perioadele lor, in felul cum se desfasoara. Totul este o constrangere si o continua inspectare, verificare si sanctionare. Niciun gram de indrumare, doar control…control si iarasi control ca sa justificam niste salarii imense ale unor frustrate isj-iste care nu au unde-si manifesta abjectiile in materie de predare-evaluare de cand nu mai sunt la catedra si vin si varsa propriile neputinte in inspectiile din scoli. Cum ramane cu diferitele metode de evaluare, cum ramane cu evaluarea adaptata nivelului clasei, cum ramane cu strategiile moderne de evaluare de tip proiect, portofoliu, observatie individuala, autoevaluare? Cum ramane cu evaluarea prin joc, prin concurs? Ceea ce se preteaza la o clasa poate la mine nu se preteaza. In scolile bune, de oras, unde si resursele sunt mari merge portofoliul, proiectul, ca au cu ce si e atragator cand ai cu ce. La tara, ce portofolii sa evaluezi? Niste bucati scrise de mana, copiate de pe internet fara pic de constientizare, robotizat? Hai sa spunem lucrurilor pe nume, hai sa aratam gaurile din sistem si sa punem punctul pe i. Romania este pe jumatate rurala, cu resurse la limita de subzistenta. Venind voi cu fel si fel de fantezii in materie de predare si mai ales cu impuneri in evaluare, nu faceti decat sa-mi indepartati mie acel elev cu greu adus si mentinut la scoala, pentru ca lor li se potriveste alta evaluare, raspund altor stiluri de invatare si daca nu lasi profesorul sa faca ceea ce li se preteaza, vei pierde si putina lor constiinta a invatarii si-i vei condamna la abandon scolar. Asta este realitatea din teren. Si cand mai coborati din sferele inalte pentru porcariile voastre de inspectii tematice, puneti-va intrebarea: In anumite scoli oare cate eforturi si artificii fac profesorii ca elevul sa nu abandoneze? Asta apreciati, nu veniti setati pe control si pe monitorizari tampite.

      1. cine sa te consilieze , nene , duamna cu facultatea de marina la *costanta* , cea mai slabă facultate , duamna fara o ora la catedra , duamna cu doctorat la bruxel pe științe politruce ?!? haide bre , revino ți in fire.

    1. Macar de-ar fi inainte de sarbatori, dar am primit instiintare cu 6-18 decembrie. De parca la 6 decembrie, cu aproape 3 saptamani inainte de vacanta, toti am finalizat si predarea si evaluarea. Notare ritmica inainte de perioada de notare. Curata prostie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” să fie integrate în trunchiul comun, în anul școlar 2023-2024, propune președintele Federației Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache

Președintele Federației Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, a declarat pentru Edupedu.ro că va propune ca „Școala altfel” și „Săptămâna verde” să fie integrate în trunchiul comun, în anul școlar 2023-2024,…
Vezi articolul

Prezența în politică și administrație a unor persoane care au obținut titluri academice prin fraudă e un “risc major de securitate regională”, afirmă două organizații studențești din Iași și Basarabia / Ele amenință cu proteste dacă proiectele de legi ale educației, care “urmăresc amnistierea plagiatorilor”, ajung în Parlament

“Frauda academică este una dintre cele mai mari amenințări la adresa siguranței regionale și a flancului estic al NATO, având în vedere că permite promovarea în politică și în administrația…
Vezi articolul