Nota la purtare va scădea cu un punct pentru fiecare 40 de absențe nemotivate pe an, în loc de 20 de absențe, cum e în prezent – proiect Statutul Elevului 2024

45.745 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Media anuală la purtare va fi scăzută cu câte un punct la fiecare 40 de absenţe nemotivate pe an şcolar din totalul orelor de studiu sau la 20% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an şcolar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, pentru toţi elevii de gimnaziu şi liceu, conform proiectului privind Statutul Elevului 2024, pus în consultare publică de Ministerul Educației. 

„(2) Pentru toţi elevii din învăţământul gimnazial şi liceal, la fiecare 40 de absenţe nemotivate pe an şcolar din totalul orelor de studiu sau la 20% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an şcolar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută media anuală la purtare cu câte un punct”, conform art. 28 din proiect.

În același timp, media la purtare poate fi scăzută și în timpul anului școlar. Elevii vor avea câte o notă la purtare în fiecare modul. La finalul fiecărui interval de cursuri din structura anului școlar, se acordă câte o notă/un calificativ la purtare, scrie în propunerea de ROFUIP 2024 pusă în consultare de Ministerul Educației. 

Astfel că, „media la purtare rezultată la finalul anului școlar ca medie a notelor acordate pentru fiecare interval de învățare se diminuează în mod corespunzător, în cazul elevilor care au înregistrat un număr de absențe nemotivate, conform prevederilor în vigoare”, conform Ministerului Educației.

În prezent, se aplică prevederile Ordinului nr. 3.797 din 8 martie 2023, aprobat în primul an școlar structurat în 5 module de învățare.

„(1^1) Pentru toţi elevii din învăţământul gimnazial și liceal, la fiecare 20 absenţe nejustificate pe an școlar, din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct.”

Pentru elevii din învăţământul primar, la 20 de absenţe nemotivate pe an va fi scăzut calificativul anual la purtare, gradual, de la Foarte bine la Bine, Suficient, Insuficient

„(1) Pentru toţi elevii din învăţământul primar, la fiecare 20 de absenţe nemotivate pe an şcolar din totalul orelor de studiu sau la 20% absenţe nemotivate din numărul de ore pe an şcolar la o disciplină de studiu, va fi scăzut calificativul anual la purtare, gradual, de la Foarte bine la Bine, Suficient, Insuficient.”

Motivarea absenţelor elevilor este prevăzută în regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar în vigoare.

În limita a 40 de ore de curs pe an școlar, fără a depăși 20% din numărul orelor alocate unei discipline, absențele pot fi motivate doar pe baza cererilor scrise ale părintelui sau reprezentantului legal al elevului sau ale elevului major, adresate învățătorului/institutorului/profesorului pentru învățământul primar/profesorului diriginte al clasei, avizate în prealabil de motivare de către directorul unității de învățământ.”

În proiectul ROFUIP 2024, este păstrată aceeași prevedere.

Reamintim că media 10 la purtare va fi condiție obligatorie pentru bursele școlare 2024-2025. La mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună, elevii nu mai primesc bursa de excelență, merit, de reziliență, socială sau tehnologică pe luna respectivă

Citește și
BREAKING Câte o notă la purtare în fiecare modul, pentru fiecare elev – modificare introdusă de Ministerul Educației, la cererea directorilor de școli, în regulamentul de funcționare a unităților de învățământ ROFUIP 2024 – proiect
Prezența la școală și media 10 la purtare, condiții obligatorii pentru bursele școlare 2024-2025 / La mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună, elevii nu mai primesc bursa de excelență, merit, de reziliență, socială sau tehnologică pe luna respectivă

24 comments
  1. Nota 9 pe fiecare modul pentru 40 de absențe nemotivate, iar la finele anului școlar rămâne repetent pentru 200 de absențe nemotivate. Ce fel de aritmetica e asta? Vezi bine ca eu am fost la scoala, ca n-am învățat sa calculez în modul ministerial.. Sa propunem schimbarea modului de calcul al mediei aritmetice, ca să nu mai dea eroare.

  2. Eu cred vă doamna ministru a propus de fapt scăderea notei după 4 absențe dar cineva a mai pus un zero !

  3. bine că face planuri de abandon școlari și propunem reducerea absenteismului….ne îngrijorăm că scelevii in baruri in timpul orelor și madama le girează chiulul….no,zic un punct la 100 de absențe…

  4. Care e motivul pentru care ar trebui sa lipsești nemotivat o săptămâna și jumătate astfel încât sa acumulezi 40abs???
    Ăștia și dacă învața(se presupune ca in ministerul învățământului sunt numai premianti)fac legi/norme greșite?
    Sa rămână la 20.nu este nevoie de mai mult!

  5. De ce să fim intransigenți cu elevii? Domnul președinte (fost profesor) a lipsit zece ani non-stop de la cârma țării și nu l-a tras nimeni de urechi.

  6. Aberații de neimaginat ! Nu se mai poate vorbi de absenteism ! Întrebarea este: ce vor face elevii în timp ce absentează ? Propunerea este cu adevărat educativă ! Totul este bine, folosim, pentru toți – a doua șansă – la maturitatea deplină !

  7. Oh comunisti de profesori, moda lor e sa critice pe ministrul
    La ei nimic nu le convine.
    Când i-a criticat o șefa de promoție au sărit în sus.
    Va băgăm 50 de elevi in clasa sa nu mai plângeți că nu aveți destui.
    Greu cu număratul absențelor, mergeți la alfabetizare atunci.

  8. Perfect!
    Rămân în clasă cei 10-15 care învață!
    Nu mai e nevoie nici de sala de detenție în cazul ăsta.
    Adio 40 de elevi într-o clasă!
    15 prezenți zilnic, dispuși să învețe, restul să numere pâna la 40.
    Pentru profesori e mai greu, trebuie să-i aducă( aici nu mai spune ministerul cum) și să facă activități “drăguțe” cu ei, astfel încât să-i determine să vină la școală.
    Dacă tu, ministru, crezi că așa se luptă contra abandonului școlar…..

    1. câți elevii de casa 8 vor rămâne acasă în anul acesta pt lipsa de locuri va ți intebat cei cu abandon
      cei ce au trecut casa7 și cei ce au rămas repetenți din cauza unei legii ce …nu se decide toți în clasa a 8 a oare se pot ocupa de toți în acest an școlar 40 de absente – 20 de absente dar pana la urma vorbim de scoala ce informații au primit și când se duc la ora și profesorul nu vine nimeni nu comentează nimeni
      acum toți elevi sunt rai după părerea voastră……

  9. Vine sfârșitul lumii! Da nu mai veniți deloc la școala, așteptați acasă diplomele și banii de burse.

  10. Ca sa vedem ca se poate si mai rau decât este …..
    O sa ii trimitem direct in Parlamentul European ca vor fi antrenați !

  11. Ati innebunit cu toti, onorabililor din minister! O sa ajungem sa facem scoala prin corespindenta! Asta e o aberatie! De la 1 p scazut pentru 10 absente nemotivate, ajungem la acelasi punct penalizator pentru 40 !!! absente!!! Curat murdar!

  12. Anul școlar are 35-36 săptămâni. La o disciplina cu o ora/ saptamana, înseamnă cu nu vine deloc la ore, iar la una cu 2 ore/ saptamana înseamnă că absentează la mai mult de 50% dintre ore. In ambele cazuri, nu i se poate încheia media și intra în sesiune speciala de evaluare.
    Sunt curioasă ce va fi. De ce sa vina 9 luni la școală ,când poate veni doar o saptamana….

  13. Cu aceasta propunere imbecila creste si mai mult numarul de absente/elev, creste abandonul scolar. Cum mai are tupeul ME sa ceara rezultate bune la examene?

  14. O măsură bine venită pentru elevi.Erau destul de stresați pentru că nu puteau lipsi o perioadă mai lungă de timp.Acuma poate să-și ia o săptămână liberă și nici nu se cunoaște.Următoarea măsură bună ar fi să se elimine sistemul de notare,pentru a nu mai stresa elevii.

  15. dați le diplome direct,nu i mai deranjați cu școală …40 de abs un punct!!! incredibil!!!!! și te miri că umblă brambura in cârciumi !:))

  16. Atat timp cat multi medici semneaza scutiri si adeverinte medicale la cerere, ad libitum, fara nici o masura sau limita, aproape nici nu are mare importanta la cate absente se scade nota la purtare. Oricum motiveaza tot, ori de cate ori este nevoie.

    S-ar putea face niste controale, prin sondaj macar, in ceea ce priveste scutirile medicale. Doar un exemplu: sunt mii de familii care fac turism intensiv in timpul saptamanilor de scoala, de cateva ori pe an cel putin, impreuna cu toti copiii lor . Toata lumea stie, pentru ca nici macar nu se jeneaza vreun pic. Chiar dimpotriva, toti vad poze pe Fb cu ei in Mauritius, Caraibe, Thailanda etc. Banuiesc ca exista chiar competitii informale intre cei care au prea multi bani si prea mult tupeu ca sa se sinchiseasca de niste amarate de reguli pentru toti muritorii. De profesori si scoala, nici atat!

    Dupa care vin cu una sau mai multe adeverinte medicale care nu pot fi contestate, desi toti stiu ca sunt date in mod fraudulos, cu fals in acte sau cum s-o mai numi infractiunea respectiva… Mai jos decat atat nu a fost (adusa !!!) institutia scolii niciodata! Si tare mi-e teama ca vom vedea lucruri si mai rele pentru ca nimeni nu ia masuri reale si imediate. Ar fi si tardive poate, la halul in care a ajuns totul.😠

    1. Eu zic sa desființăm școlile, că încurcă. Și spune fiecare copil ce vrea să fie când e mare. Sau părintele spune. Și aia e.

  17. Eu propun să nu se mai scadă nicio notă la purtare, nici măcar dacă are 100% absențe nemotivate.

    Ba chiar să primească bursă (de reziliență).

    Voi aveți idee ce greu e să stai în pat atâtea zile, în loc să mergi la școală? Ce atâta școală? Te faci gamer, trapper, manelist, politician, bagi banul, n-ai nevoie de școală. Să mai stea elevul și acasă, că i s-a urât de atât învățat, învățatul e greu.

    /s

  18. Incredibil.
    Dar nu e posibil să îi discriminăm.
    Au și ei multă treabă
    De ce nu cu 1 punct la 1000 de absențe?

    🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
    Deci de asta era inutilitatea cu notă pe modul.
    Să mai pui diriginții să facă ceva total inutil, că de repetent la purtare mai poți rămâne ,,doar” cu 200 (două sute) de absențe nemotivate la liceu cnf propunerii aberante, e doar o nouă mojicie marca Minister.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Salariile profesorilor debutanți ar trebui să crească cu circa 62%, conform calculelor pe baza prevederilor din proiectul legii educației. Aplicarea ar avea impact asupra tuturor salariilor cadrelor didactice, iar impactul bugetar al acestei măsuri este estimat la peste 8 miliarde de lei

Profesorii debutanți ar trebui să aibă o creștere a salariului de aproximativ 62%, potrivit calculelor Edupedu.ro pe baza prevederilor din expunerea de motive a proiectului Legii învățământului preuniversitar. Bugetul pentru creșterile…
Vezi articolul

Florian Lixandru, secretar de stat: Meditațiile sunt în mare parte o modă, dar și o necesitate în anumite situații / Nu mi se pare deontologic ca un cadru didactic să lucreze în particular cu elevii de la clasă, nici măcar activitatea în afterschool-uri

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, spune că “meditațiile sunt o modă”, dar recunoaște că sunt și o necesitate, atunci când în clasă sunt copii “capabili de performanță…
Vezi articolul

Profesori de sport din Teleorman, Vrancea și Brăila, în audiență la Ministerul Educației: Săptămâna viitoare ministerul poate spune că e sustenabil să scoți profesorii de sport de la primele clase

O delegație formată din aproximativ 30 de profesori de educație fizică a fost în această dimineață în audiență la ministrul Educației, au declarat pentru Edupedu.ro reprezentanți ai Federației Sindicatelor din…
Vezi articolul