Nota la purtare în fiecare modul – „motivație mai puternică a elevului de a își schimba comportamentul”, crede președinta Consiliului Elevilor, Bianca Ivan / Despre camera de „detenție”: „nu e chiar la ce ne gândim prima dată”

1.196 de vizualizări
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului
Foto: Moose Photos – Pexels.com
Proiectele de Regulament de organizare și funcționare a școlilor (ROFUIP) și de Statut al elevilor, puse în consultare, miercuri, de Ministerul Educației sunt primite apreciativ, ca reacție preliminară, de Bianca Ivan, președintele Consiliului Național al Elevilor, într-un mesaj publicat pe Facebook. Aceasta anunță că organizația va prezenta un punct de vedere „oficial”, dar până atunci prezintă, pe pagina ei personală, câteva comentarii ce ating inclusiv chestiunea camerei de „detenție” și cea a notei la purtare în fiecare modul, ce au captat atenția, pentru început, în legătură cu proiectele menționate.
  • CNE este o organizație care a înaintat o serie de propuneri pentru Statutul elevului, în iarnă, stârnind critici din partea altor asociații de elevi.- detalii aici. Bianca Ivan apreciază că propunerile CNE au fost „preluate într-o formă sau alta” în proiectele prezentate acum.

Potrivit Biancăi Ivan, „acea cameră de ‘detenție’- nu este chiar la ce ne gândim prima dată, termenul nu este folosit tocmai bine în acest context, din moment ce totul se petrece în timpul orei de curs”. Ea afirmă că soluția vine ca „o formă sau alta de a scăpa de situațiile în care anumiți elevi deranjează ora de curs, profesorul îi dă afară cu absență, iar ei părăsesc incinta școlii. Nimeni nu “câștigă” aici”.

Ea apreciază și propunerea unei note la purtare per modul: „nota la purtare pe fiecare modul, medie la finalul anului- o sa fie o motivație mai puternica a elevului de a își schimba comportamentul și de a se redresa”.

În prima sa reacție, Bianca Ivan a prezentat șase comentarii apreciative referitoare la propunerile din cele două documente și niciun comentariu critic.

Citește și:
Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, dreptul la produse de igienă în școli, consiliere pentru elevii exmatriculați – printre propunerile Consiliului Național al Elevilor pentru Statutul Elevului
Asociații județene ale elevilor: Propunerile Consiliului Național al Elevilor pentru noul Statut al Elevului amenință celelalte organizații de profil din țară, confruntate cu „un potențial pericol de dizolvare”
Amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru părinții și directorii de școli care refuză să semneze Contractul educațional – proiect ROFUIP 2024/ Acordul părinților pentru supraveghere audio-video, introdus în contract / Acordul GDPR, prezentat ca „obligație” / Părinții – obligați să asigure ținuta decentă a copilului la școală
Sala de detenție, introdusă în școlile din România, pentru elevii care deranjează orele. Cadrele didactice pot decide să le dea „lectură suplimentară” și „completarea de fișe de lucru” – proiect Statutul Elevului 2024 / UPDATE: Ministerul Educației precizează că nu se numește „de detenție” și că sala propusă are de fapt „alt scop”, fără să spună care este acesta
Angajații școlii pot lua telefoanele elevilor care folosesc dispozitivele în timpul orei și trebuie să le restituie obligatoriu unui părinte la finalul cursurilor – proiect Statutul Elevului / Dispare obligația ca în timpul orei telefoanele să fie ținute într-un loc special din clasă
BREAKING Câte o notă la purtare în fiecare modul, pentru fiecare elev – modificare introdusă de Ministerul Educației, la cererea directorilor de școli, în regulamentul de funcționare a unităților de învățământ ROFUIP 2024 – proiect

8 comments
  1. Fetița asta trăiește într-un turn de fildeș. Ori n-a întâlnit specimene pentru care nota la purtare este fix nimic, ori închide ochii cu bună știință la întâlnirea cu respectivii. N-aude, n-a vede…

      1. In realitatea din școala românească pe unii elevi nu ii interesează că rămân repetenți la purtare, dacă showul pe care il fac merită un an de notorietate.

        1. Pe ei nu dar cei care scapă de ei sunt ușurați. Și din an în an ,în clasă în clasă….Am avut copii care rămăseseră câțiva ani la rand repetenți intr-o clasă. Nu le pasa dar nici bine nu le era.Fiecare sa stea acolo unde ii este locul.Daca ești bolnav psihic și faci ca toate animalele la ora:ia-ti tratamentul ,dacă ești needucat și nu vrei sa stai alea 40 de minute ca un om normal la cap….mai stai un an și încă unul și încă unul….

  2. CNE a devenit doar un apendice ONL și Minister.

    F. Mulți dintre copiii politrucilor din ISJ uri sunt de fapt președinții CJE.

    O cârdășie care distruge orice urmă de reacție civică reală!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like