Normele propuse de Ministerul Sănătății pentru cămine, cantine, transport: Distanțare fizică peste tot / În cămine să fie atribuite camere individuale, iar dacă nu e posibil, camerele să fie ocupate de elevi din aceeași grupă

3.249 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Normele de distanțare fizică trebuie respectate și în cămine (internate școlare), cantine și mijloacele de transport pentru elevi, unde masca este, de asemenea, obligatorie în cele mai multe cazuri, potrivit regulilor sanitare și de protecție propuse marți seară de Ministerul Sănătății. Ghidul include protocoale pentru toate aceste spații, distanțarea jucând un rol central în fiecare caz. Pentru cămine, ghidul prevede că “vor fi atribuite camere individuale sau, dacă acest lucru nu este posibil, camerele vor fi ocupate de elevi din aceeași grupă pentru a limita amestecarea elevilor din grupe diferite”.
Protocolul propus de Ministerul Sănătății pentru cantine:
  • În cazul în care este asigurată masa la cantină sau în sala de mese, organizarea intervalelor aferente meselor și a accesului va fi realizată astfel încât să se evite cozile și întâlnirile între grupe de elevi pe culoare;
  • Respectarea măsurilor de distanțare fizica de 1,5 m se aplică în orice context și în orice spațiu, atât la masă, cât și pentru intervalele de tranzit, circulație, distribuirea felurilor de mâncare etc;
  • Gestionarea echipamentelor colective (tăvi, tacâmuri, carafe pentru apă etc.) va fi adaptată, astfel încât contactele să fie limitate. Se recomandă folosirea de tacâmuri de unică folosință;
  • Înainte și după fiecare masă elevii se vor spăla pe mâini;
  • Masca va fi scoasă doar în momentul în care elevii se vor așeza la masă;
  • În cazul în care elevii sunt supravegheați în timpul mesei, membrii personalului vor purta măști și se vor spăla pe mâini după fiecare contact;
  • Sala de mese va fi aerisită înainte și după masă;
  • Se va realiza cu strictețe curățenia și dezinfecția sălilor de mese, conform Planului de curățenie și dezinfecție.
Protocolul propus pentru cămine (internate școlare):
  • Înainte de redeschiderea căminului se va efectua curățenia și dezinfecția aprofundată a tuturor spațiilor comune și de cazare;
  • Va fi organizată zilnic curățenia și dezinfecția spațiilor colective;

Măsuri de protecție:

o Vor fi stabilite modalitățile de ocupare a căminului în funcție de numărul de elevi cazați;

o Camerele vor fi repartizate în funcție de efectivele de elevi, cu respectarea distanțării fizice de cel puțin 1 m între paturi.

o Vor fi atribuite camere individuale sau, dacă acest lucru nu este posibil, camerele vor fi ocupate de elevi din aceeași grupă pentru a limita amestecarea elevilor din grupe diferite;

o Va fi asigurată o echipare optimă a grupurilor sanitare, în special cu săpun lichid; dacă este cazul, vor fi furnizate elevilor soluții lichide pe bază de alcool în cantități suficiente;

o Vor fi limitate deplasările în cadrul căminului și vor fi evitate aglomerările;

o Portul măștii este obligatoriu în spațiile comune;

o Elevii vor fi instruiți în permanență cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală;

o Spațiile comune vor fi curățate, dezinfectate și aerisite în mod regulat;

o Se va evita utilizarea de covoare / mochete;

o Elevilor care sunt cazați în cămin li se va recomanda să păstreze curățenia, să dezinfecteze și să aeriseasca în mod regulat camerele;

o Va fi organizat accesul prin rotație în spațiile comune (săli de baie, săli de mese sau săli destinate utilizării comune), astfel încât să fie posibilă dezinfectarea adaptată înainte și după fiecare utilizare;

o Elevilor li se va recomanda să evite pe cât posibil spațiile comune, iar activitățile să se desfășoare în camera proprie;

o Personalul care se ocupă de supraveghere va fi instruit cu privire la regulile specifice de funcționare a căminului în perioada respectivă;

o În situația apariției unui caz suspect sau confirmat cu SARS-Cov2 se va activa protocolul de izolare și se va anunța Direcția de Sănătate Publică sau se va apela serviciul de urgență 112.

Protocolul pentru transport are un singur paragraf:

Pe parcursul transportului la și de la unitatea de învățământ, elevii vor respecta măsurile generale de conduită prevăzute de normele aprobate pentru transportul în comun, în special: asigurarea distanței fizice de minimum 1m, purtarea măștii. Șoferul autobuzului școlar și personalul de însoțire vor respecta măsurile generale de protecție. Autobuzul va fi aerisit și dezinfectat temeinic după fiecare cursă.

Foto: Pexels.com


3 comments
  1. În mijlocul de transport distanțare de minimum 1 metru + mască. Între paturi tot 1metru, dar fără mască. Sau va fi obligatorie masca în cameră, tot timpul (inclusiv în somn…), dacă distanța minimă este tot atât de mică?! 😮 :-((

    1. “Va fi organizat accesul prin rotație în spațiile comune (săli de baie…). ‘ Fereasca Sfantu sa te taie ceva ca tre’ sa mergi cu randul, prin rotatie. Ha ha ha

  2. Tot nu spun nimic de elevii navetisti de la tara la oras(zeci de km si zeci sau sute de copii în fiecare zi, câteodată pe același traseu) și zecile de profesori navetiști de la oraș la țară, în comunele limitrofe orașelor sunt 70-90% cadre didactice navetiste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Aproape 177 de mii de angajați vaccinați în învățământul preuniversitar. Procentul este de 66,5% – anunță ministrul Educației: Am solicitat tuturor școlilor să afișeze pe site-urile proprii proporția profesorilor vaccinați

Rata de vaccinare în rândul personalului din învățământ este de 66,5% în învățământul preuniversitar, a anunțat ministrul Educației, într-un interviu pentru HotNews.ro. Sorin Cîmpeanu a spus că datele sunt obținute…
Vezi articolul

EXCLUSIV Laboratoarele rămân în continuare inaccesibile pentru elevi, care vor face ore doar în clasele lor – proiect de ordin comun. Pauzele rămân decalate, la fel și venirea la școală / Nu mai este obligatorie spălarea cu jet a băncilor din curte

Printre noutățile acestui an școlar se numără lipsa prevederii marcării circuitelor din interiorul școlilor, fiind trecută doar „stabilirea circuitelor funcționale”, se arată într-un draft al Ordinului comun al ministerelor Educației…
Vezi articolul

Școala începe peste o săptămână. Principalele modificări pentru elevi și profesori: module în loc de semestre, eliminarea tezelor obligatorii, vacanță în octombrie pentru toți, profesorii nu au încă reperele pentru clasa a X-a și nu au fost formați pentru predare pe competențe / Calendarul anului școlar 2022-2023

Elevii încep anul școlar 2022-2023 pe data de 5 septembrie, potrivit calendarului oficial. Este pentru prima dată când anul școlar este organizat pe module. Mediile se calculează diferit după eliminarea obligativității tezelor,…
Vezi articolul

Lista școlilor de aplicație pentru practica pedagogică, în anul școlar 2024-2025, publicată în Monitorul Oficial / Până pe 1 octombrie, inspectoratele școlare transmit Ministerului Educației situația centralizată a consorțiilor școlare înființate

Lista școlilor de aplicație pentru anul școlar 2024-2025 a fost publicată în Monitorul Oficial. Prin ordinul de ministru nr. 5.957 din 13 august 2024 a fost aprobată componența rețelei naționale…
Vezi articolul