Norma didactică să fie redusă cu 2 ore pentru profesorii care fac parte din comisiile din școli, propune liderul sindical Simion Hăncescu

Foto: © Racorn | Dreamstime.com

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a anunțat la emisiunea Educația la putere de la TVR 2 că va propune ca profesorii care fac parte din comisiile din școli să aibă norma didactică redusă cu 2 ore. „Deci sunt soluții, Ministerul să aleagă, dar e adevărat că trebuie să dai nişte bani în plus”, a spus acesta.

„Dacă tot sunt comisiile, mai avem o soluţie pe care o vom propune Ministerului, dacă ţine neapărat la aceste comisii. Un profesor să se ocupe de o comisie, dar să aibă norma didactică redusă. Îi reduci 2 ore de predare. Este plătit pentru treaba asta. Deci sunt soluții, Ministerul să aleagă, dar e adevărat că trebuie să dai nişte bani în plus”, a precizat Simion Hăncescu.

Moderatoare: Da, să recunoască acest aport suplimentar de timp, de efort intelectual din partea dascălilor.

Simion Hăncescu: Dacă e să spunem o mare nemulţumire şi am primit foarte multe sesizări şi rugăminţi din partea profesorilor: acum se ocupă de bursele sociale. Este o nebunie efectiv. Practic, dirigintele şi învăţătorul trebuie să facă dosare pentru fiecare copil, să ceară dovezi că acea familie are un anumit venit. Și ce să vezi? Am exemple clare când la asemenea burse s-a greşit cu 1 leu sau 2. Da, şi acum a venit Curtea de Conturi şi impută din ultimii ani bani. Cine plătește?

Moderatoare: Cui i-a făcut dosarul sau cui impută?

Simion Hăncescu: Până la urmă, nu e exclus să ne trezim că dirigintele sau învățătorul care a făcut dosarul e vinovat, că n-a verificat cum trebuie. Ori noi credem că acest lucru trebuie făcut de altcineva. Administraţia locală are mult mai uşor de verificat aceste documente.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că bursele sunt cea mai mare problemă pentru cadrele didactice, la început de an școlar.

Potrivit ROFUIP 2024, la nivelul fiecărei unități de învățământ funcționează comisii cu caracter permanent:

1) comisia pentru curriculum;

2) comisia de evaluare și asigurare a calității;

3) comisia de securitate și sănătate în muncă și pentru situații de urgență;

4) comisia pentru controlul managerial intern, numai pentru unitățile de învățământ de stat;

5) comisia pentru prevenirea și combaterea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității;

6) comisia pentru formare și dezvoltare în cariera didactică.

Mai sunt și alte comisii cu caracter temporar, care își desfășoară activitatea doar în anumite perioade ale anului școlar.

De asemenea, mai sunt comisiile cu caracter ocazional care sunt înființate ori de câte ori se impune constituirea unei astfel de comisii, pentru rezolvarea unor probleme specifice apărute la nivelul unității de învățământ.

Despre reducerea normei didactice

Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I, prevăzută în Legea învățământului preuniversitar, a fost amânată de Guvern până la începutul anului școlar 2025-2026.

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, prevederi despre reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I:

„Norma didactică de predare-învățare-evaluare prevăzută la alin. (4) lit. d), f) și h) pentru personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 15 ani și cu gradul didactic I se poate reduce cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului”, conform art. 207 alin (11).

Foto: Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 – captură legislatie.just
Informații de context

Ministra Educației, Ligia Deca, insistă că soluția pentru birocrația din școli este suplimentarea posturilor pentru personalul didactic auxiliar și administrativ, care să îi ajute pe profesori și pe directori să întocmească același număr mare de documente, potrivit declarațiilor date miercuri, la TVR Info.

Pe 18 octombrie, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că „nu o să putem renunța de tot la documente într-o școală”, „este iluzoriu”.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus, referitor la activitatea profesorilor, că „nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează cât de multe hârtii poți să aduni pentru a obține ceva în plus la salariu”.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE-SH) lansează un apel puternic privind debirocratizarea meseriei de profesor. „Categoric vom face tot ceea ce depinde de noi și le transmitem colegilor noștri că vom susține ca și federații sindicale din învățământul preuniversitar ca actul educațional să fie debirocratizat”, a spus Marius Nistor miercuri, la Prima News.

Profesorii nu sunt nici juriști, nici avocați, dar trebuie să semneze pentru dosare de burse și tichete sociale, lucruri la care nici nu se gândeau când s-au hotărât să lucreze în școală – este apelul unui profesor la autorități să debirocratizeze munca cadrelor didactice.

O directoare de școală a trimis adresa redactie@edupedu.ro o propunere ce vizează „nevoia unui post în plus in cadrul direcțiunii”:

„Ceea ce se vede foarte clar, din punctul meu de vedere, este nevoia unui post în plus in cadrul direcțiunii. Se pare ca acest Minister, care trimite aceste directive, are nevoie sa realizeze că un post în plus (= niște bani în plus alocați către educație…) ar ajuta procesul de predare și implicit întreg procesul educațional. O funcție intermediară între director, secretară și profesori, o funcție care să nu fie făcută de profesori în plus, deoarece secretarele sunt deja peste cap de hârtii”, se arată în propunerea cadrului didactic.

Amintim apelul lansat la începutul anului școlar de către cercetătoarea Thea Ionescu, coordonatoarea grupului Cogniţie Ancorată din Laboratorul de Psihologia Dezvoltării al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. „Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat”, a declarat aceasta, într-un amplu interviu acordat Edupedu.ro despre modul în care învață copiii și condițiile de lucru ale profesorilor de astăzi.

Foto: © Racorn | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Dacă aș fi ministrul Educației, aş anula tot ce înseamnă hârtii la nivel de şcoală, spune președintele FSLI Simion Hăncescu: Astăzi, dacă vine un inspector să verifice o unitate de învăţământ, cere acele bibliorafturi, în loc să meargă la sala de clasă şi să vadă exact care e nivelul de pregătire al elevilor
Ligia Deca despre birocrația din școli: Încercăm să simplificăm și să digitalizăm procesul de acordare a burselor. E adevărat că școlile au nevoie de mai mult personal de suport, de aceea am crescut numărul de posturi cu 7.800
Secretarul de stat Sorin Ion: Nu o să putem renunța de tot la documente într-o școală. Este iluzoriu
Bursele școlare, „o adevărată nebunie” pentru profesori, la început de an școlar, spune liderul sindical Marius Nistor: Colegii noștri sunt exasperați
Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I, amânată de Guvern pentru anul școlar 2025-2026 – proiect 
Exit mobile version