Norma didactică pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se poate reduce cu două ore săptămânal din anul școlar 2024-2025. Cererile se depun în perioada constituirii normei didactice și la începutul lunii septembrie –  proiect

39.275 de vizualizări
Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com
Reducerea normei didactice de la 18 la 16 ore pentru profesorii cu peste 15 ani vechime în învățământ și cu gradul didactic I se va aplica din anul școlar 2024-2025, conform proiectului metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2024-2025, pus în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei.

Cererile privind reducerea normei didactice de predare se depun la unităţile de învăţământ in perioada constituirii normei didactice și la începutul lunii septembrie, până la data începerii cursurilor.

Orele eliberate se ocupă numai pe perioadă determinată în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, mai prevede proiectul. 

  • Amintim că norma didactică de predare a profesorilor cu o vechime în învățământ de peste 15 ani și cu gradul didactic I se poate reduce cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, potrivit noii Legi a învățământului preuniversitar
  • Deși noua lege a Educației a intrat în vigoare pe 3 septembrie 2023, surse din Ministerul Educației au declarat pentru Edupedu.ro, pe 7 septembrie, că prevederea s-ar aplica din anul școlar viitor, adică din 2024-2025, fără să precizeze, însă, care este baza legală.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „este o problemă”: „Toate catedrele au fost făcute până la 1 septembrie, iar legea a intrat în vigoare din 3 septembrie. În momentul de față, ar fi o întreagă nebunie să te apuci să dai peste cap tot ceea ce a însemnat plan de școlarizare, tot ceea ce s-a aprobat până acum. Ai da peste cap întreg sistemul de învățământ.”

Prevederile din metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2024 – 2025:

Cererile privind reducerea normei didactice de predare de către personalul didactic de predare cu o vechime în învăţământ de peste 15 ani şi cu gradul didactic I, în conformitate cu prevederile art. 207 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, se depun, de regulă, la unităţile de învăţământ, în perioada constituirii normei didactice de predare pentru personalul didactic de predare titular propriu, respectiv la începutul lunii septembrie, până la data începerii cursurilor, pentru cadrele didactice încadrate ca urmare a derulării etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2024-2025. 

Orele eliberate se ocupă numai pe perioadă determinată în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii. După începerea cursurilor, consiliile de administraţie din unităţile de învăţământ pot aproba cereri privind reducerea normei didactice de predare a cadrelor didactice, în condiţiile art. 207 alin. (12) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, cu avizul ISJ/ISMB”, conform Art. 9, din proiectul metodologiei-cadru.

Prevederile din Legea nr. 198/2023 privind reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I.

Articolul 207 – „(11) Norma didactică de predare-învățare-evaluare prevăzută la alin. (4) lit. d), f) și h) pentru personalul didactic de predare și de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 15 ani și cu gradul didactic I se poate reduce cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului. 

(12) Norma didactică a personalului prevăzut la alin. (11) se poate reduce ca urmare a solicitării cadrului didactic, adresată directorului unității de învățământ preuniversitar.”

Cum se stabilește norma didactică de predare pentru profesorii menționați mai sus:

„d) 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învățământul gimnazial, liceal și postliceal, pentru profesorii din unitățile și clasele cu program integrat și suplimentar de artă și sportiv, precum și din unitățile de educație extrașcolară, care au dobândit cel puțin licențierea în cariera didactică;”

„f) 24 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori, pentru cei care au dobândit cel puțin licențierea în cariera didactică;”

„h) pentru personalul didactic de predare din învățământul special, norma didactică se stabilește astfel: învățători, profesori la predare, profesori care efectuează terapiile specifice — 16 ore pe săptămână; învățător-educator, institutor-educator, profesor-educator, profesor preparator (nevăzător), maistru-instructor și profesor pentru instruire practică — 20 de ore pe săptămână.”

Despre norma didactică, potrivit noii legi a Educației:

Articolul 207– „(1) Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână, și cuprinde:

a) activități didactice de predare-învățare-evaluare și de instruire practică și examene de final de ciclu de studii, conform planurilor-cadru de învățământ, de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și de învățare remedială;

b) activități de pregătire metodico-științifică, activități de dezvoltare a curriculumului la decizia elevului din oferta școlii, în acord cu nevoile elevilor;

c) activități de educație, mentorat și alte activități complementare procesului de învățământ;

d) activități de management al clasei;

e) activități specifice elaborării, implementării și evaluării proiectelor educaționale;

f) activități de sprijin pentru persoanele care ocupă funcția didactică de profesor itinerant și sprijin în cadrul CJRAE/CMBRAE.”

Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
SURSE Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se va aplica de anul viitor școlar / Cadrele didactice trebuie să depună o cerere la director
Reducerea normei didactice pentru profesorii cu peste 15 ani vechime în învățământ și cu gradul didactic I se aplică din acest an școlar? Răspunsul sindicatelor: E o problemă. Toate catedrele au fost făcute până la 1 septembrie, iar legea a intrat în vigoare din 3 septembrie. Surse din minister spun că s-ar aplica de anul școlar viitor, dar legea Educației nu prevede niciun termen specific
Norma didactică a profesorilor cu peste 15 ani vechime în învățământ și gradul didactic I poate fi redusă cu două ore, fără ca salariul să fie afectat, prevede noua lege a Educației

18 comments
  1. Diferența dintre un cadru didactic cu gradul 1 și 15 ani vechime este de 400 de lei, fata de un debutant cu vechime un an.
    Mare rușine fata de un cadru didactic care a trecut prin atâtea examene! pt gradul didactic 1 se adauga la salariu doar 200 de lei!! Jignire la adresa cadrelor didactice!

  2. Și pentru cei cu peste 25 de ani vechime, tot cu 2 ore se reduce norma ? Mai ales că la salariu, aproape că ii ajung debutanții..

  3. Deci norma didactică a unui profesor de gimnaziu este de 18 ore pe săptămână. Și atunci de ce un elev de gimnaziu are la clasa a cincea 26 de ore pe săptămână? Poate mai mult? Ne mai mirăm de ce avem rezultate proaste? Eu nu mă mir, însă prețul guvernărilor proaste este plătit de copii ☹️

    1. Norma de predare e de 18 ore, norma de lucru, oficială, e de 40 de ore.

      Nu sunt 40 de ore. Sunt mult mai multe – în cursul săptămânii, ziua, noaptea, la trezire, la culcare, în timpul nopții, la 4 AM, când are chef părintele sau directorul să te sune. Iar partea cea mai tristă e că din cele 40 de ore (oficiale), 18 sunt efectiv munca noastră în care nu ne deranjează conducerea (și aici există excepții), iar în restul se inserează din ce în ce mai mult sarcini administrative care n-au nicio legătură cu educația și erodează orice urmă de energie ai mai avea la sfârșitul zilei. Ajungi să lucrezi, să dormi, din când în când să mai faci ceva și pentru tine (rar), și aia e viața de profesor. FOARTE atractivă.

    1. Tu pui consumul psihic al unui invatator care sta pe loc si face desen si muzica cu cel al profesorului pe disciplina care se plimba de la clasa la alta sau poate de la o scoala la alta cate 300 de elevi sau mai mult? Invatatorul la ora 12-13 a plecat. Isi face orele consecutiv si stie ca dupa 13 este apt de viata de familie. Profesorul se gandeste la ora 15 sau mai mult dupa ce a avut o ora da…doua nu si ziua frecata…oare el cu ce…cand mai ajunge acasa dupa ce elevi de gimnaziu sau liceu i-au deraiat toata ziua creierii. Si sa nu uitam ca pentru acea norma, invatatorul isi ia si sporul de dirigentie. Profesorului i se lungeste si orarul si gatul muuult peste 25 de ore si nu ia nicio dirigentie. Ajunge sa stea 8ore in scoala si de acolo pleaca apoi plin de elan acasa sa se ocupe….tot de scoala. As vrea si eu 25 de ore 4-5 zilnic consecutive, dar sa stiu ca max la ora 13 rup poarta scolii.

      1. Scrieți aberații!
        Consumul psihic este mult mai mare la învățători! Indiscutabil!
        Furnizați informații false!
        Norma profesorului este de 18 ore.
        Că cere ore , plata cu ora și ajunge la 30, 40 de ore de predare, este cu totul altceva! O face pentru o sumă consistentă, nu face voluntariat !
        Așa că nu vă erijați în discuții discriminatorii!

        1. Doamnă dragă, nu vă luptați cu celelalte cadre didactice.

          La educatoare – cel puțin oficial – nu se poate comenta, programul lor cu copiii ar trebui să fie de 25 de ore pe săptămână. OFICIAL. În realitate, dacă nu e grădiniță cu program prelungit, n-am văzut copiii să rămână în sală dincolo de ora 11.30.

          La învățători programul oficial cu elevii e de 20 de ore. Din astea, în funcție de anul în care sunt elevii, 1-2 ore de limbă străină o/le face profesorul de limbă străină, 2 ore de sport le face profesorul de sport, 1 oră de religie o face profesorul de religie. Deci 4-5 ore (la care învățătorul ar trebui să rămână în clasă alături de profesor – nu se întâmplă des) nu le fac învățătorii. Din 20 de ore normă didactică, repet. Dvs. AVEȚI deja un tip de normă redusă la plată întreagă deci nu știu de ce vă plângeți. Iar dacă există clase after-school… Cred că nu mai e nimic de adăugat.

          D-l de mai sus vorbește nu de numărul de ore de predare, ci și de numărul de ore în care profesorul e obligat să rămână în școală chiar dacă nu are ore de predare (în funcție de cât de bine i-a fost făcut orarul). Și să nu aveți impresia că dacă ai 2-3 ore ”libere” poți face efectiv ceva și să nu mai iei de lucru acasă – nu există calculatoare pentru toți, nu există liniște să te poți concentra, nu există disponibilitate din partea colegilor (sau efectiv nu au cum) pentru a lucra împreună în comisiile în care suntem băgați cu forța, etc.

          Eu una nu-mi doresc nicio oră suplimentară – și nici dirigenție, nici comisii, nici responsabilități care n-au nicio legătură cu pregătirea mea sau cu nivelul meu de competență (anul trecut am fost inclusă în comisia pentru achiziții și mi s-a cerut că caut oferte pentru cauciucurile microbuzelor școlare – eu habar n-având despre nimic legat de mașini. Asta doar ca un exemplu.) Consumul psihic e enorm și pentru orele unei norme didactice normale, fără suplimentare – predau o disciplină de examen. Orele de pregătire suplimentară se fac fără a fi incluse în normă sau plătite ca suplimentare.

          PS Colegilor care chiar au cerut ore suplimentare li s-a refuzat de către ISJ să ia mai mult de 3 ore (dacă existau. Foarte puține discipline au ore suplimentare). 21 de ore de predare pe săptămână vin aproape de norma unui învățător, cu diferența că profesorul chiar trebuie să predea toate cele 21 de ore, nu vine nimeni să-i facă 5 ore de alte discipline dar să-i rămână același salariu. Fără nicio răutate.

        2. Esti rupta de realitate. Nu am si nu am avut niciodata peste 18 ore. Si totusi stau in scoala de la 6:50 pana la 15. Pentru ca sunt profesor si de primar si de gimnaziu si mi se fac ferestre. Sunt platita 18 ore, cand eu stau efectiv 40 in scoala si acasa ma duc tot la munca de scoala. La ora 12 un educator a plecat. Un profesor penduleaza intre clase, etaje, corpuri de cladiri, uneori la 1 km distanta chiar. Un profesor isi mananca nervii si nu isi poate intocmi un orar de sosire-plecare cu un mijloc de transport pentru ca efectiv nu are si umbla prin frig sau cald sa gaseasca cu ce pleca. Pentru ca nu sta transportul dupa orarul lui. Faptul ca eu alerg de colo colo de nu am timp nici de baie sau un covrig, pentru mine e un stres in plus fata de tine. Tu nu ai de dat evaluari nationale, nu completezi coduri pe platforme, nu faci pregatire in scoala moca. Tu daca ai pierdut 2 ore nu ti storci creierii cum le recuperezi, ca e materie de EN. Tu gasesti o muzica, un desen si faci romana. Si lista poate continua. Eu, profesorul NU AM VIATA PERSONALA. Ma cauta directorul si la 11 noaptea. Si nu dupa 4 ore in scoala, ci dupa 8 plus altele tot pt scoala acasa. Eu nu mi ajut copiii, sotul meu nu stie ce inseamna sa iesim la un film, copiii mei nu au facut o tema cu mine. De ce? Pentru ca eu, la ora 15, cand am plecat deja sfarsita din scoala, ma umplu de suflu la cumparaturi, facut mancare, 300 de teste de conceput si corectat si cand sa mai si dorm, fac rapoarte de comisii, dari de seama pe Whatsapp, machete si alte cawcaturi, ca a doua zi, la ora 5:30 sa o iau iar spre scoala cu 2 mijloace de transport, un tren si un autobuz. Nu e o viata fericita? Ia vino tu in locul meu si umple-te de bani si respect cat 7 educatoare. Sa-mi spui cum a fost!

    2. Voi, stimate educatoare, dormiți de vreo 15 ani! EDUCATOARELE ȘI ÎNV. NU AU ,,NORMĂ” (de ore), AU POST DIDACTIC! Ridicați capetele și nu mai ,,îndepliniți ” aberațiile scrisorilor metodice postate/trimise de madam(a) 😉 Preda de printr-un departament al ministrului, depășită că are peste 100 de ani! 😀 ! Se discută asta de vreo 15 ani și, NIMENI DINTRE COLEGELE EDUCATOARE, nu iau nicio măsură (prin cercurile pedagogice ori ședințe de sindicat, care nu se ,,țin ” cu anii! Cine-i Sindicatul? Nistor și Hăncescu? Ridicați-vă din poziția de ,,ghiocei”, chiar dacă sun flori frumoase! Succes!

  4. Vedeți că nu ați citit cotect prevederile. Cererile de reducere a normei se depun, ca și până acum, în perioada de constituire a catedrelor( ianuarie-februarie) și doar în situația când cadrul didactic vine în școală în urma etapelor de mobilitate, în septembrie. Nu toți depun în septembrie, doar cine e angajat de la 1 septembrie într-o nouă școală.

        1. Esti educatoare si nici nu stii ca esti angajata pe post didactic, nu norma didactica precum un profesor. Ce norma vrei redusa daca nu ai norma, femeie? Ce naiba sa mai reduci? Si-asa la ora 11:30 rupi usa gradinitei. Te pui cu mine care aproape dorm in scoala? N-ai pic de rusine? Tu ai ca mine o ora da si una nu? Faci 5 ore in interval de 8? Nu mai deschide gura daca nu stii ce e cu tine. Nimeni nu cere reducerea normei de lucru, ci a celei de predare efectiv la catedra. Tu ce naiba sa mai reduci la catedra? Copiii iti vin la 8:50 si tu o tai max la 11:50. Sunt de 30 de ani profesor in scoala cu gradinita in incinta si nu am vazut niciodata mame care sa aduca copiii la gradinita inainte de 8:30. Ba ca e mic, ba ca e somnoros, ba ca e frig afara. Iarna bate vantul in gradinite si la invatatoare, ca s bolnavi pe capete sau nu se complica sa i aduca sa nu raceasca de la altii. Cunosc sistemul, nu sunt cretina. Ai macar bun simt fata de colegul tau care la liceu ajuns sa fie inclusiv detector de droguri si nu mai bate din gura aia fara rost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liviu Papadima, despre programa pentru Bacalaureat: Este un examen care ar trebui să verifice ce a deprins elevul din programa pentru patru ani, să faci o altă programă specială pentru un examen este o aberație, un nonsens pedagogic

„Am întrebat și mai mulți pedagogi să-mi spună dacă în alte părți există o programă educațională pentru liceu și o programă specială, separată și foarte diferită pentru examenul final. Însăși…
Vezi articolul

Ce tablete cumpără statul pentru 250 de mii de elevi și profesori: de 10 inch, din aluminiu, rezistente la cădere accidentală, procesor octa-core 1.8 GHz cu sistem de monitorizare a activității preinstalat

Tabletele pe care statul vrea să le cumpere trebuie să fie de 10 inch, să aibă conexiune 4G, cartelă SIM inclusă și o configurație de bază detaliată în procedura publicată…
Vezi articolul

Primăria București vrea să taie 22% din bugetul pentru Educație la rectificare. Unele investiții în infrastructura școlară, în after-school și grădinițe sunt lăsate cu 1.000 de lei în buget

Peste 35,6 milioane de lei sunt propuse pentru tăiere de la capitolul Învățământ, din totalul alocării pentru acest capitol de 162,9 milioane de lei. Proiectul de hotărâre pentru rectificare bugetară…
Vezi articolul

Rezultatele de la simularea la matematică sunt în strânsă legătură cu lipsa profesorilor calificați. Este o tragedie națională iar în 10 ani va fi un dezastru, spune profesorul Cătălin Ciupală

“Lipsa profesorilor de matematică calificați este în strânsă legătură cu rezultatele slabe înregistrate de elevii de clasa a VIII-a la simularea de la Evaluarea Națională”, a spus profesorul de matematică…
Vezi articolul

Ministerul Educației, după ce operatorii au anunțat că elevii navetiști din 19 județe vor plăti transportul din banii lor de azi: În cele 14 judeţe în care nu sunt asigurate servicii publice de transport rutier judeţean, începând cu data de 1 februarie 2024 elevii vor beneficia de sume forfetare, în baza valorilor aprobate de consiliile judeţene, iar operatorii își vor primi banii restanți tot pe baza acestor valori

Ministerul Educaţiei a dat o serie de precizări privind asigurarea transportului gratuit pentru elevi, scrie Agerpres. Instituția precizează cum a fost dată cea mai recentă hotărâre de Guvern pentru reglementarea…
Vezi articolul