Norma de predare pentru profesori a rămas la 18 ore pe săptămână în anul școlar 2022-2023, potrivit unei precizări a Ministerului Educației 

Angajările în sistemul bugetar

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Profesorii au norma didactică de predare de 18 ore pe săptămână în anul școlar 2022-2023, potrivit unei precizări a Ministerului Educației. Documentul este semnat de secretarul de stat Florian Lixandru. „Norma didactică de predare pentru anul școlar 2022-2023 se calculează pentru numărul de săptămâni ale anului școlar, respectiv 36 de săptămâni”, se arată în document.

Pentru anul școlar 2022-2023, indiferent de numărul de săptămâni prevăzute în planurile cadru de învățământ și de structura săptămânilor de curs, calculul normei didactice de predare anuale pentru cadrele didactice se face astfel:

Norma didactică de predare anuală pentru cadrele didactice din învățământul special se stabilește astfel, potrivit precizării Ministerului Educației:

„Personalul didactic de predare din învățământul secundar și terțiar nonuniversitar, din învățământul special și personalul de instruire practică cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul întâi a căror solicitare de reducere a normei didactice de predare a fost aprobată de către consiliile de administrație va fi încadrat prin reducerea norme didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului”, conform sursei menționate.

Profesorii care predau claselor din anii terminali

Cursurile pentru elevii din clasele a VIII-a se încheie la data de 9 iunie 2023, iar profesorii vor planifica activitatea astfel încât să se realizeze parcurgerea integrală a programelor școlare.

În perioada 12-16 iunie, conducerile unităților de învățământ vor atribui cadrelor didactice care predau la clasa a VIII-a sarcini de lucru specifice sfârșitului de an școlar, pregătirii evaluării naționale, precum și admiterii în clasa a IX-a.

Elevii claselor a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă vor încheia cursurile la data de 2 iunie 2023. În perioada 6-16 iunie, cadrele didactice care predau acestor elevi vor avea sarcini de lucru specifice sfârșitului de an școlar, pregătirii examenului de bacalaureat, după cum apare în documentul menționat.

Documentul cu precizările poate fi consultat mai jos:

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version