Noile teste de salivă ar putea să nu mai ajungă în școli până la finalul acestei săptămâni. Sorin Ion, secretar de stat: „Încă nu avem graficul de la DSU, e prea devreme, abia ieri au semnat”

2.005 vizualizări
Foto: © Najmi Arif Norkaman | Dreamstime.com
Graficul de livrare pentru noile teste de salivă destinate elevilor nu a fost încă transmis de la Departamentul pentru Situații de Urgență la Ministerul Educației, drept pentru care nu se știe încă dacă testele vor ajunge la timp, săptămâna aceasta, în școli, astfel încât elevii să poată să se testeze pentru a doua oară, așa cum prevede legea. „Încă nu avem graficul, e prea devreme, abia ieri au semnat, presupun că ne vor transmite repede”, a declarat pentru Edupedu.ro secretarul de stat pe preuniversitar Sorin Ion. Elevii au mai avut kit-uri doar pentru prima testare de săptămâna aceasta, din prima achiziție făcută de autorități în toamnă.

Amintim că Lotul 1 din a doua licitație pentru testele de salivă destinate elevilor a fost câștigat luni de patru firme, dintre care cele mai multe teste, 10 milioane de bucăți, vor fi furnizate de SC Best Achiziții SRL, o firmă cunoscută pentru contractele avute cu statul, în special cu administrația de la Sectorul 5, după cum arată mai multe anchete apărute în presă. În total, 18.500.000 de teste vor fi distribuite în teritoriu de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), care semnează contractele subsecvente și se ocupă de transportarea testelor, se arată într-un comunicat oficial al Oficiului Național de Achiziții Centralizate (ONAC), transmis luni la solicitarea Edupedu.ro.

  • IGSU este subordonat Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), din cadrul Ministerului de Interne (MAI), al cărui șef este secretarul de stat Raed Arafat. Acesta a confirmat mai devreme, luni, pentru Edupedu.ro, că în scurt timp vor fi semnate noile contracte cu ONAC pentru achiziția testelor de salivă necesare în a doua parte a acestei săptămâni. Un grafic de distribuire urmează să fie comunicat ulterior.

În urma procesului de evaluare tehnică și financiară, a fost atribuit Lotul nr. 1 pentru
cantitatea maximă de 18.500.000 bucăți unui număr de 4 operatori economici ale căror oferte
au fost declarate admisibile după cum urmează:

Locul 1 – SC RCV Medical Health SRL pentru o cantitatea ofertată de 540.000 buc.

Locul 2 – SC Sinofarm Romania SRL pentru o cantitate ofertată de 4.000.000 buc.

Locul 3 – SC Best Achiziții SRL pentru o cantitate ofertată de 10.000.000 buc.

Locul 4 – Asocierea SC NMD ZET Zone SRL și Sinofarm DOO Beograd pentru o cantitate ofertată de 4.000.000 buc un număr de peste 100 de operatorii economici parte dintre aceștia participanți la procedura anterioară.

Celelalte două loturi se află momentan în etapa de evaluare, au mai precizat reprezentanții ONAC. Toate testele au fost cumpărate prin negociere directă, o procedură mai rapidă decât licitațiile normale.

Amintim că testele achiziționate până acum au avut mari întârzieri după doar prima săptămână în care au fost distribuite către școli de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), care a acuzat întârzieri din partea furnizorilor, adică a firmelor câștigătoare la prima licitație lansată în octombrie. Rezultatul a fost că elevii nu au mai fost testați de două ori pe săptămână în mai multe județe, iar zilele de testare s-au mutat din cauza problemelor cu aprovizionarea testelor. Astfel, premierul Nicolae Ciucă a trimis Corpul de Control al Guvernului la ONAC și la IGSU pentru a ancheta situația.

Foto: © Najmi Arif Norkaman | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și: EXCLUSIV ONAC a finalizat licitația pentru primul lot din a doua serie de teste de salivă destinate elevilor. Patru firme vor furniza în total 18.540.000 de teste în săptămânile următoare. Peste jumătate din lot, câștigat de o firmă abonată la contracte cu statul

3 comments
    1. Stii tu. Toate le stii tu. Tu ai facut o obsesie conpulsiva in a exprima pe chat paranoia ca esti plin de covid si pe cea cu online-ul. Ai dovezi, ai vazut teste, diagnostice, ai fost instiintat de parinti, de DSP? Numai la tine e mereu plin liceul de covizi. Acum e si sezonul racelilor, mai ales ca sunt diferente de temperatura si al gripelor comunitare. Mai ramane omul cu o beonsita, un rosu’ in gat, mai tuseste, se mai smiorcaie. Si copiii la fel. Nu e neaparat Covid. Nu mai fi asa de fatalist! Poarta masca si vaccineaza-te si vei sta mai pe pace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației dă vina pe inspectorii școlari pentru raportările eronate “pe semnătură” despre elevii fără tablete: “Vor fi schimbați anul acesta printr-un concurs” / 85% dintre actualii inspectori au fost puși în funcție de fostul ministru, tot PNL, anul trecut

Inspectorii școlari sunt de vină pentru că au raportat “sub semnătură” cifre eronate despre elevii care au nevoie de tablete și dispozitive pentru școala online, potrivit ministrului Educației Sorin Cîmpeanu.…
Vezi articolul

Testarea elevilor în școală sau în centre specializate duce la incriminarea minorului. Campaniile de prevenire a consumului de droguri desfășurate în prezent în școli „au un impact aproape zero”, spune Federația Părinților și Aparținătorilor Legali

Federația Părinților și Aparținătorilor Legali (FEPAL) atrage atenția într-un comunicat de presă transmis Edupedu.ro, că “testarea elevilor în școală sau în centre specializate duce la incriminarea minorului, care doar adaugă…
Vezi articolul

Elevii participanți la o consultare organizată de Consiliul Național al Elevilor își doresc ca Religia să devină o disciplină opțională, aleasă exclusiv de elev, din CDEOS / Liceenii de la Uman vor mai multe ore de Limba română / La profilul tehnic să fie redus numărul de ore de practică

Elevii participanți la o consultare pe noile planuri-cadru pentru liceu, organizată de Consiliul Național al Elevilor (CNE), își doresc ca Religia să devină o disciplină opțională, aleasă exclusiv de elev,…
Vezi articolul