Noile reguli pentru recunoașterea diplomelor și titlurilor de doctor obținute în străinătate, puse în dezbatere. Termenul de completare a dosarelor a scăzut de la un an la o lună, iar cel pentru contestații a fost dublat

Foto: © Nirat Srisongmuang | Dreamstime.com

Absolvenții care au primit diplome și titluri de doctor la universități din străinătate vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a completa dosarele depuse, dacă li se cere. Termenul a fost redus de 12 ori. O altă modificare vizează numărul de zile în care cei nemulțumiți de decizia CNRED pot depune contestații, acesta crescând de la 30 la 60 de zile. Măsurile au fost propuse de Ministerul Educației în proiectul de ordin privind metodologia de recunoaștere a diplomelor și titlurilor de doctor, care a fost pus în dezbatere publică pe 28 august.

Noua metodologie propusă urmează să o înlocuiască pe cea aprobată prin ordinul 5923/2016.

Prevederile sunt, în mare parte, similare. Principalele schimbări privesc termenul de completare a dosarelor incomplete, care a scăzut de la un an la o lună, respectiv termenul în care poate fi contestată decizia Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), care a crescut de la 30 la 60 de zile.

Diplomele de doctor și titlurile de doctor în științe sau într-un domeniu profesional care pot fi recunoscute de universitățile din România trebuie să fie, potrivit articolului 2, obținute la:

Diplomele și titlurile recunoscute de universitățile din țară le oferă posesorilor dreptul de a se înscrie la programe de studii postuniversitar, de a obține abilitarea, de a ocupa funcții didactice/cercetare și de a participa la programe și proiecte cu finanțare din partea UE, precum și în alte scopuri didactice și de cercetare întreprinse în cadrul instituțiilor respective.

Dosarele pentru recunoașterea de către instituțiile de învățământ preuniversitar românești trebuie să conțină următoarele documente:

Acestea pot fi transmise fie fizic, fie prin Punctul de Contact Unic electronic (PCUe). Forma în care documentele trebuie să fie prezentate documentele este stabilită de fiecare universitate în parte.

Recunoașterea diplomelor și titlurilor în alte scopuri decât cele enumerate anterior se face doar de către CNRED, după cum este precizat în articolul 3.

Dosarul de recunoaștere a diplomelor și titlurilor de către CNRED este format din:

De menționat valoarea taxei de evaluare a fost de 50 de lei până acum.

Dosarele sunt transmise la CNRED prin PCUe, prin Registratura Ministerului Educației, sau prin intermediul serviciilor poștale, urmând să fie soluționate în termen de 30 de zile lucrătoare.

Documentul de recunoaștere a diplomei de doctor se eliberează, potrivit articolului 8, alineatul 5:

În ceea ce privește diplomele pierdute, distruse sau deteriorate, posesorii lor trebuie să depună o nouă cerere la CNRED. Cererea trebuie să fie depusă împreună cu o copie a actului de identitate, dovada achitării taxei și declarația pe proprie răspundere referitoare la motivul pentru care nu mai are diploma, se mai arată în articolul 11.

Proiectul de ordin va fi în consultare publică până pe 6 septembrie, timp în care cei interesați pot trimite propuneri și sugestii prin email, la adresa cnred@edu.gov.ro

DOCUMENT Proiect de ordin:

Foto: © Nirat Srisongmuang | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version