Noile reguli pentru gradația de merit 2024 au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial, anunță Ligia Deca. Profesorii pot depune actele la secretariatele școlilor în perioada 13-21 mai

21.425 de vizualizări
Foto: © Kati Finell | Dreamstime.com
Calendarul și criteriile pentru acordarea gradației de merit 2024 au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial, după cum a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, pe pagina de socializare. Spre deosebire de varianta pusă în dezbatere publică, a fost modificat calendarul. Astfel, profesorii, directorii și personalul didactic auxiliar care vor să ia gradația de merit, pentru o perioadă de 5 ani, vor depune dosarele la secretariatele școlilor în perioada 13-21 mai 2024.
  • Ordinul ministrului educației privind aprobarea metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit ar fi trebuit să fie gata pe 2 aprilie 2024. Inițial, a fost programat să apară pe 1 aprilie 2024.

„Metodologia de acordare a gradației de merit – sesiunea 2024 a fost trimisă la Monitorul Oficial. Față de forma lansată în consultare publică, cele mai importante modificări vizează graficul desfășurării concursului”, a scris Ligia Deca.

  • Perioada de depunere a dosarelor la unitățile de învățământ este 13-21 mai 2024.
  • Evaluarea este programată în perioada 24 mai – 12 iunie.
  • Termenul pentru afișarea rezultatelor este 12 iunie 2024.
  • Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 28 iunie.

Metodologia de acordare a gradației de merit, fișele de evaluare, precum și calendarul activităților specifice vor fi disponibile după publicarea în Monitorul Oficial pe site-ul Ministerului Educației”, se arată în informarea Ministrului Educației.

Informații de context

La fel ca anul trecut, inspectoratele școlare județene pot decide să primească dosarele candidaților în format letric sau scanate, online, pe o platformă pe care să o pună la dispoziție.

În proiect, o noutate se referă la prevederea conform căreia folosirea de înscrisuri false în componența dosarului pentru obținerea gradației de merit, constatată de instituțiile cu drept de control, ca urmare a unor sesizări, atrage după sine anularea acordării acesteia și recuperarea sumelor încasate până la data la care a fost constatată.

Cadrele didactice care participă la simulările examenelor naționale pot să primească 3 puncte în fișa de (auto)evaluare pentru gradația de merit 2024, potrivit proiectului pus în consultare publică de către Ministerul Educației. Concret, la criteriul privind performanţe deosebite în inovarea didactică/management educaţional a fost introdusă și participarea profesorilor la organizarea și desfășurarea simulărilor examenelor naționale.

O altă noutate vizează criteriul privind contribuţia la dezvoltarea instituţională. Aici, punctajul pentru coordonarea implementării proiectelor, ca activitate neremunerată, este de 5 puncte. Tot 5 puncte pot să primească profesorii și pentru participarea la implementarea proiectelor, ca activitate neremunerată.

În 2023, coordonarea implementării proiectelor, ca activitate neremunerată, avea 4 puncte, iar participarea la implementare proiectelor, tot ca activitate neremunerată, avea 3 puncte.

Conform documentului, profesorii au de pregătit următoarele documente pentru dosar 2024:

Art. 9 – „(1) Dosarul, în vederea participării la concursul pentru acordarea gradației de merit, se întocmește de către fiecare candidat și cuprinde următoarele documente, numerotate pe fiecare pagină şi consemnate în opis:

a) opisul dosarului, în două exemplare, dintre care unul se restituie candidatului, cu semnătura sa şi a conducerii unităţii/instituţiei de învăţământ, în care sunt consemnate documentele existente, cu precizarea paginilor aferente;

b) cererea-tip, elaborată de inspectoratul şcolar, în care candidatul îşi precizează opţiunea;

c) adeverinţă/adeverinţe cu calificativele din anii şcolari evaluaţi;

d) adeverinţă de vechime în învățământ;

e) fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit elaborată de inspectoratul şcolar la categoria de personal didactic la care candidează, cu punctajul completat la rubrica (auto)evaluare;

f) raportul de activitate pentru perioada evaluată, ce trebuie să respecte ordinea criteriilor/subcriteriilor din fişa de (auto)evaluare şi să conţină trimiteri explicite la documentele justificative din dosar;

g) declaraţia pe propria răspundere prin care candidatul confirmă că documentele depuse la dosar îi aparţin şi că prin acestea sunt certificate activităţile desfăşurate, conform modelulului prevăzut în anexa nr. 4;

h) documentele justificative, grupate pe criteriile şi subcriteriile din fişa de (auto)evaluare pentru gradaţie de merit, elaborată de inspectoratul şcolar la categoria de personal didactic la care candidează.”

Despre gradația de merit

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că gradaţia de merit se acordă prin concurs și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani:

Articolul 217 – (1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de gradație de merit, acordată prin concurs. Această gradație se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivel județean/al municipiului București de învățământ preuniversitar și reprezintă 25% din salariul de bazăGradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani.

(2) Metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit este aprobată, la propunerea CNFDCD (Centrul Național de Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică – n.red), prin ordin al ministrului educației, după consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.

În anul școlar 2022-2023, în sistemul de învățământ preuniversitar erau 212.332 de cadre didactice, potrivit Ministerului Educației. Pe aceste date, 16% înseamnă că aproape 34.000 de profesori încasează an de an acest spor de 25% din salariul de bază.

Foto: © Kati Finell | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Dosarul pentru gradația de merit a profesorilor rămâne și în 2024, deși Ligia Deca vorbea despre „revizuirea” gradației de merit. Profesorii pot depune actele necesare în perioada 19-26 aprilie – proiect
PROIECT Gradație de merit 2024. Profesorii care participă la simulările examenelor naționale primesc puncte în fișa de (auto)evaluare / Punctaj mai mare pentru cadrele didactice care sunt implicate în proiecte, ca activitate neremunerată, spre deosebire de anul trecut
Ploaie de întârzieri la Ministerul Educației. Noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor ar fi trebuit să se aplice din 2 aprilie, termen stabilit și încălcat de ministrul Ligia Deca
Ordinul cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educației
Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
VIDEO Ligia Deca, despre salarizarea profesorilor pe bază de performanță: Avem discuții pe regândirea gradației de merit și a treptelor de salarizare în învățământ
Gradația de merit trebuie regândită, creșterile salariale automate ar trebui limitate, iar salariile pentru diversele grade didactice să fie revizuite – măsuri propuse de OCDE pentru corelarea salariilor cu performanța profesorilor
Ministrul Educației, despre salarizarea profesorilor pe bază de performanță: Experții OCDE ne-au spus că sistemele care salarizează diferit, de regulă, o fac cu bonusuri salariale condiționate de performanță, nu se referă la baza salarială. Noi avem un sistem pentru astfel de bonusuri, se numește gradație de merit
Gradația de merit 2023. Calendarul și criteriile pentru acordarea acesteia, aprobate prin ordin de ministru. Descarcă fișele de evaluare

1 comment
  1. făcut pe repede înainte,sa fie făcut …școala reîncepe pe 8…fisele nu au apărut …dosarele se depun din 13…ministerul lucrului bine făcut …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației poate face o achiziție directă de tablete sau alte device-uri pentru elevii din mediile rurale sau cele defavorizate, în contextul situației de criză – susține Asociația Elevilor din Constanța

Ministerul Educației poate face o achiziție directă de tablete sau alte device-uri pentru elevii din mediile rurale sau cele defavorizate, în contextul situației de criză, potrivit unui comunicat al Asociației…
Vezi articolul

Teleșcoală pentru elevi. Ministerul Educației anunță parteneriat cu TVR pentru realizarea de cursuri televizate, în perioada închiderii școlilor din cauza coronavirusului

Ministerul Educației anunță ca va realiza, în parteneriat cu Televiziunea Română, cursuri televizate pentru perioada în care școlile sunt închise, din cauza noului coronavirus. Programele, numite Teleșcoală, vor fi realizate…
Vezi articolul