Noile reguli de angajare pentru profesori pe posturile care rămân libere în timpul anului școlar, aprobate de Ministerul Educației. Subiectele sunt făcute în școli de profesori care trebuie să declare că le păstrează secrete – model cerere înscriere

29.560 de vizualizări
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com
Noile reguli de angajare pentru profesori pe posturile care rămân libere în timpul anului școlar au fost aprobate de Ministerul Educației. Se pot înscrie la concurs profesori atât calificați, cât și candidați necalificați, procedura în acest sens fiind similară concursului/testării județene pentru suplinitori din metodologia-cadru de mobilitate. Subiectele și baremele sunt făcute în școli de profesori care trebuie să declare că le păstrează secrete, conform ordinului 6.170, care poate fi descărcat mai jos din articol.
  • Precedenta metodologie de ocupare a posturilor care rămân libere în școli pe parcursul anului școlar era aprobată prin ordinul 4.959 din 2013, actualizat în 2015.

(2) În lipsa personalului didactic prevăzut la alin. (1), posturile didactice/catedrele complete sau incomplete care se vacantează în unitățile de învățământ preuniversitar de stat pe
termen scurt, de cel mult 60 de zile, se atribuie, în regim de plată cu ora, la nivelul unităților de învățământ care au posturi didactice neocupate, personalului didactic calificat, prin decizie a directorilor, în baza hotărârii consiliilor de administrație ale unităților de învățământ.

În mod excepțional, posturile didactice/catedrele vacante/rezervate rămase neocupate, în lipsa personalului didactic calificat, se atribuie, în regim de plată cu ora, la nivelul unităților de învățământ care au posturi didactice neocupate, prin decizie a directorilor, pe termen scurt, de cel mult 30 de zile, personalului didactic fără studii corespunzătoare postului, urmând ca în această perioadă să se organizeze concursuri/testări pentru ocuparea acestor posturi.

Art. 3. — În cazul în care posturile didactice/catedrele vacantate pe parcursul anului școlar nu pot fi ocupate conform art. 2, consiliile de administrație ale unităților de învățământ
preuniversitar de stat în care se vacantează posturi didactice/catedre pe o durată mai mare de 60 de zile, în condițiile art. 2 alin. (1), respectiv 30 de zile, în condițiile art. 2 alin. (2), sunt abilitate să organizeze și să desfășoare individual, în consorții școlare sau în asocieri temporare la nivel local, concursuri cu probe scrise și practice/orale în profilul postului sau inspecții speciale la clasă pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor, pe perioadă determinată, cu personal didactic calificat, respectiv testări pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor cu personal fără studii corespunzătoare postului, conform prezentei metodologii
”, se arată în document.

Art. 4. — (1) Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor care se vacantează pe parcursul anului școlar în unitățile de învățământ preuniversitar de stat constau în probă practică/orală sau inspecție specială la clasă și probă scrisă din didactica specialității în profilul postului didactic/catedrei susținute potrivit programelor specifice pentru concurs în vigoare, aprobate prin ordin al ministrului educației, conform prevederilor art. 181 alin. (4) și ale art. 248 alin. (6) și în temeiul art. 183 alin. (10) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Inspecția specială la clasă în profilul postului didactic/catedrei și probele practice/orale de profil pentru posturile care sunt condiționate pentru ocupare de probă practică/orală se organizează, se desfășoară și se evaluează conform metodologiei-cadru. La aceste probe nu se admit contestații. Candidații care nu obțin la inspecția specială la clasă sau la proba practică/orală minimum nota 5 (cinci) nu au dreptul de a participa la proba scrisă.

(3) Probele scrise se susțin pe baza subiectelor elaborate de comisia de elaborare a subiectelor, baremelor de evaluare și de evaluare a lucrărilor scrise, constituită la nivelul unității de învățământ/consorțiului școlar/grupului de unități de învățământ care s-au asociat temporar, în concordanță cu programele specifice pentru concurs în specialitatea postului didactic, aprobate prin ordin al ministrului educației, și se evaluează prin note de la 10 la 1. Comisiile de elaborare a subiectelor, baremelor de evaluare și de evaluare a lucrărilor scrise asigură, la cererea candidaților, și traducerea acestora în limbile minorităților naționale. Durata de redactare a lucrării scrise este de 4 (patru) ore. Nota obținută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare. Pentru proba scrisă se stabilesc de către comisia de elaborare a subiectelor și a baremelor de evaluare și de evaluare a lucrărilor scrise minimum 3 (trei) variante de subiecte și baremele de evaluare aferente.

(4) Candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială, iar media de repartizare se calculează astfel: [(nota obținută la proba scrisă) * 3 + (nota obținută la proba practică/inspecția specială la clasă)] / 4.

(5) În cazul mediilor de repartizare egale obținute la concurs, departajarea candidaților se face în ordinea prevăzută de metodologia-cadru.

Art. 5. — (1) Testarea personalului fără studii corespunzătoare postului constă în interviu și lucrare scrisă.

(2) Lucrarea scrisă se susține înaintea interviului. Durata de redactare a lucrării scrise este de 3 (trei) ore. Lucrarea scrisă și interviul se evaluează cu note de la 10 la 1. Lucrarea scrisă are o pondere de două treimi din nota finală, restul, respectiv o treime, reprezentând rezultatul evaluării în urma desfășurării interviului.

(3) Nota minimă de promovare, atât a lucrării scrise, cât și a interviului, este 5 (cinci).

(4) În cazul în care există egalitate de medie între candidații fără studii corespunzătoare postului care au susținut testarea, departajarea acestora pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante se realizează în ordinea corespunzătoare departajării candidaților de la testarea personalului fără studii corespunzătoare postului organizată de inspectoratele școlare la nivelul județului/municipiului București, stabilită de metodologia-cadru.

Vezi și:

Școlile fac subiectele și organizează concursul

Art. 9. — (1) Pentru organizarea și desfășurarea concursurilor la nivelul unei unități de învățământ, consiliul de administrație al unității de învățământ stabilește comisia de concurs. Comisia de organizare și desfășurare a concursului, numită prin decizie a directorului unității de învățământ, are următoarea componență:

a) președinte — directorul adjunct sau un cadru didactic, membru al consiliului de administrație;

b) membri — profesori, de regulă titulari, care au dobândit definitivarea în învățământ;

c) un reprezentant al inspectoratului școlar;

d) secretar — un cadru didactic.

(2) În situația în care unitățile de învățământ sunt organizate în consorții școlare/asocieri temporare la nivel local, comisia de organizare și desfășurare a concursului se constituie la nivel de consorțiu școlar/asociere temporară, fiind validată de fiecare consiliu de administrație al unităților de învățământ. Comisia de organizare și desfășurare a concursului, numită prin decizie a directorului unității de învățământ care coordonează activitatea consorțiului școlar/decizie a directorului unității de învățământ care a fost stabilită centru de concurs, are următoarea componență:

a) președinte — un director sau un director adjunct al uneia dintre unitățile de învățământ din cadrul consorțiului școlar/asocierii temporare;

b) membri — directori, directori adjuncți, profesori ai unităților de învățământ din cadrul consorțiului școlar/asocierii temporare care au dobândit definitivarea în învățământ;

c) un reprezentant al inspectoratului școlar;

d) secretar — un cadru didactic.

(3) În cazul în care în unitățile de învățământ preuniversitar care organizează concurs nu există suficienți membri, conducerea unității de învățământ apelează la metodiștii de specialitate ai inspectoratului școlar sau la directori din alte unități de învățământ. Aceste situații sunt soluționate de consiliul de administrație al unității de învățământ, cu sprijinul
inspectoratului școlar.

(4) În situația în care concursul se desfășoară la nivelul unei unități de învățământ, proba practică/orală în profilul postului sau inspecția specială la clasă se susține în fața unei comisii, aprobată de consiliul de administrație al unității de învățământ, numită prin decizie a președintelui comisiei de organizare și desfășurare a concursului, alcătuită din:

a) președinte — directorul unității de învățământ sau un cadru didactic, membru al consiliului de administrație;

b) membri — câte 2 profesori de specialitate care au dobândit definitivarea în învățământ, cu specializarea în profilul postului;

c) secretar — un cadru didactic.

(5) În situația în care concursul se desfășoară la nivelul consorțiilor școlare/centrelor de concurs, proba practică/orală în profilul postului sau inspecția specială la clasă se susține în fața unei comisii, validată de fiecare consiliu de administrație al unităților de învățământ, numită prin decizie a președintelui comisiei de organizare și desfășurare a concursului, alcătuită din:

a) președinte — directorul unei unități de învățământ;

b) membri — câte 2 profesori de specialitate care au dobândit definitivarea în învățământ, cu specializarea în profilul postului/responsabili ai comisiilor metodice cu specializarea în profilul postului/metodiști ai inspectoratului școlar;

c) secretar — un cadru didactic.

Art. 10. — Atribuțiile membrilor din comisiile de organizare și desfășurare a concursului și pentru organizarea inspecțiilor la clasă/probelor practice/orale sunt stabilite de comisia
județeană/a municipiului București de monitorizare a concursului.

Art. 11. — (1) În situația în care concursul se organizează de către o unitate de învățământ, comisia de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare și de evaluare a lucrărilor scrise se aprobă de consiliul de administrație al unității de învățământ, la propunerea directorului, prin decizie a președintelui comisiei de organizare și desfășurare a concursului, și are următoarea componență:

a) președinte — directorul adjunct sau un cadru didactic titular, membru al consiliului de administrație;

b) membri — pentru fiecare disciplină de concurs, câte 2 profesori titulari de specialitate din învățământul preuniversitar care au dobândit definitivarea în învățământ;

c) secretar — un cadru didactic cu competențe în tehnoredactare.

(2) În situația în care concursul se organizează la nivel de consorțiu/asociere temporară, comisia de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare și de evaluare a lucrărilor scrise este propusă și validată de consiliile de administrație ale unităților de învățământ care au posturi didactice publicate pentru concurs din cadrul consorțiului școlar/asocierii temporare de unități și este numită prin decizie a președintelui comisiei de organizare și desfășurare a concursului în următoarea componență:

a) președinte — un director sau un director adjunct al unei unități de învățământ din cadrul consorțiului școlar/asocierii temporare de unități de învățământ;

b) membri — pentru fiecare disciplină de concurs, câte 2 profesori de specialitate din învățământul preuniversitar care au dobândit definitivarea în învățământ;

c) 1—3 secretari — cadre didactice cu competențe în tehnoredactare.

Profesorii care fac subiectele să declare că le păstrează secrete

Art. 13. — (1) Membrii comisiei de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare și de evaluare a lucrărilor scrise declară în scris că păstrează secretul asupra subiectelor. În cazul divulgării subiectelor, suportă consecințele legii.

(2) Subiectele și baremele de evaluare pentru proba scrisă sunt alcătuite de membrii comisiei în incinta unității la care se desfășoară concursul, în ziua desfășurării probei, într-un spațiu special rezervat.

Lucrările de la concurs, păstrate în școală un an / Înscrierea se va putea face și online

Art. 30. — Lucrările de la concurs/testare și borderourile de corectare se păstrează în arhiva unităților organizatoare timp de un an, iar celelalte documente, conform normativelor în vigoare.

Art. 31. — Unitățile de învățământ care organizează concurs înaintează inspectoratelor școlare tabele nominale cuprinzând candidații prezenți la concurs, cu rezultatele concursului, conform anexei nr. 2, în termen de 3 (trei) zile lucrătoare de la
finalizarea acestuia. Pentru fiecare candidat care în urma concursului ocupă un post didactic/o catedră, conducerea unității de învățământ menționează situația angajării
candidatului.

Art. 32. — (1) Înscrierea la concursul/testarea organizat(ă) pentru ocuparea posturilor ce se vacantează pe parcursul anului școlar, precum și preluarea contestațiilor se pot realiza și
electronic în sistem online, conform unei proceduri specifice elaborate de unitățile de învățământ.

(2) Informațiile privind modalitatea de înscriere și depunerea contestațiilor în format electronic, în sistem online, conform alin. (1), se postează pe site-ul instituției de învățământ și la avizierul acesteia odată cu publicarea posturilor didactice/catedrelor ce s-au vacantat.

FOTO DOCUMENT Model de cerere înscriere concurs pe posturi vacantate pe parcursul anului școlar:

DOCUMENT DESCARCĂ Ordinul 6.170 din 22 august 2024:

Foto: © Fizkes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Cătălin Nicușor, inspectorul școlar adjunct din Călărași: Suntem unul din județele cu deficit de cadre didactice. Dacă elevii pornesc cu cadre necalificate de la clasele mici, evident că vor merge la nivel gimnazial cu probleme de învățare
Angajare profesori suplinitori calificați 2024. Concursul începe pe 29 august cu proba orală. Candidații au obligația să susțină inspecția în 30 de zile de când încep cursurile
Concursul județean de angajare pentru profesori – suplinitori necalificați 2024. Testarea scrisă de 3 ore și interviul au loc pe 30 august / Diploma de Bac, condiție la înscriere
Concursul de angajare pentru suplinitorii necalificați 2024 nu se mai organizează în județul Iași, anunță inspectoratul școlar – document

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ce este inteligența emoțională? Dragoș Iliescu, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică, în conferințele “Știința pe înțelesul tuturor”

Ce înseamnă să fii inteligent emoțional? Dragoș Iliescu, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică, va vorbi pe larg despre inteligența emoțională, în cadrul unei conferințe organizate de Universitatea din…
Vezi articolul

Școlile să nu mai fie responsabile pentru dosarele sociale ale elevilor, accesul la liceu pentru elevii care nu au luat nota 5 la Evaluarea Națională să fie limitat, printre propunerile profesorilor, elevilor și părintilor pentru creșterea participării școlare și la Evaluarea Națională – raport

Eliminarea responsabilității școlii în realizarea dosarelor sociale ale elevilor, demers care suprasolicită si supraîncarcă personalul școlii, în detrimentul activităților educaționale și limitarea accesului la liceu pentru elevii care nu au…
Vezi articolul

Hăncescu, FSLI: Este imposibil ca elevii de clasa VIII-a și clasa a XII-a să fie aduși la studiu în perioada 2-12 iunie și este un mare pericol să se dea examenele naționale. Un examen dat în condiții improprii nu va stabili o ierarhie corectă

Este imposibil ca elevii de clasa VIII-a și clasa a XII-a să fie aduși la studiu în perioada 2-12 iunie și de asemenea, iarăși este un mare pericol să se…
Vezi articolul