Noile planuri-cadru pentru liceu sunt “în curtea” secretarului de stat din Ministerul Educației Bogdan Cristescu: Pe mine mă trageți de mânecă că nu am respectat termenul – încercăm să facem o treabă cât mai bună

1.891 de vizualizări
Bogdan Cristescu / Foto: Edupedu.ro/ Ștefan Lefter
Noile planuri-cadru de liceu, pentru care Ministerul Educației (ME) a încălcat în acest an pentru a doua oară termenul de publicare în dezbatere publică, vor fi anunțate în câte o formă pentru fiecare specializare, spune secretarul de stat Bogdan Cristescu. „Nu s-a pus problema să se iasă cu mai multe variante”, a răspuns demnitarul la întrebarea Edupedu.ro de la Conferința „Superputerea Profesorilor Viitorului”, organizată sâmbătă, 18 mai, de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI).

Bogdan Cristescu a spus că „au mai fost o dată mai multe variante”. „Declarațiile doamnei ministru – și acesta este mandatul pe care-l am eu și ce pot spune -, au fost foarte clare: că au fost grupurile de lucru, s-a lucrat, s-a venit cu toate planurile-cadru și am încercat să le punem împreună; pentru că avem, așa cum știți sau mi-aș dori să știți, mai multe filiere, pentru că avem filiera teoretică care are parte real, uman, avem filiera vocațională, avem filiera de dual, avem filiera de tehnologic, unde sunt 40% dintre copiii din România”.

Cristescu a continuat: „Le-am pus împreună și ne-am pus problema flexibilității și transferabilității și faptul că toți acești copii trebuie să aibă un fundament comun în aceeași măsură și o șansă de specializare și suntem în situația în care – sunt la mine în curte, deci pe mine mă trageți de mânecă că nu am respectat termenul – încercăm să facem o treabă cât mai bună”.

„Încercăm să facem o treabă cât mai bună pentru ca ceea ce furnizăm pentru o consultare publică să fie de cea mai bună calitate pe care o putem face noi”, a adăugat demnitarul, care a pus întârzierea pe seama faptului că „încercăm să răspundem la toate întrebările care ar putea apărea. Vorbim cu specialiști”.

  • Răspunsul integral și informații despre planurile-cadru, mai jos în articol.

Bogdan Cristescu a făcut referire și la faptul că „învățăm din orice”, justificând apariția în orarul elevilor de liceu a orei de „Istoria Evreilor. Holocaustul”, față de care au existat reacții de tipul „a, încă o oră de istorie”, potrivit secretarului de stat. „Oameni buni, e o oră de șansă. Avem șansa să vedem o istorie de lângă noi, în momente în care vecinii s-au transformat în neoameni”.

Noile planuri cadru pentru liceu încă nu sunt gata deși cel mai recent ordin de ministru avea ca termen de aprobare 31 martie 2024. La aproape două luni după acest termen, depășit deja chiar de Ministerul Educației (ME), nici măcar nu au fost făcute publice planurile pentru a fi puse în dezbatere publică. Așadar întârzierea va fi și mai mare după ce vor fi publicate până se va semna ordinul de aprobare.

În martie, Ligia Deca a lăsat de înțeles că ordinul privind noile planuri cadru pentru liceu vor mai întârzia: „Variantele intermediare care mi-au fost prezentate nu respectau cele trei principii cumulativ și atunci am rugat grupurile de lucru să reanalizeze. Dacă acest lucru mai durează puțin, cred că merită sacrificiul de timp pentru a avea totuși niște planuri-cadru așa cum ni le dorim și așa cum menționează și principiile din legea învățământului preuniversitar”, a spus Ligia Deca, ministrul Educației, la întrebarea Edupedu.ro.

Din martie până în prezent nu a fost făcută nici o declarație de la Minister (ME) sau Ligia Deca privind întârzierea planurilor cadru pentru elevii de liceu. De precizat că, în septembrie 2023, secretarul de stat ME Zoltan Kallos a devansat termenul, într-o declarație, către luna iunie 2024.

  • Ministerul Educației s-a detașat de planurile-cadru publicate spunând că nu și le asumă. La câteva zile, într-o întâlnire din luna mai a ministrului Ligia Deca cu reprezentanții Facultății de Filosofie a Universității din București, pe marginea planurilor-cadru de liceu din documentul draft, Deca le-a spus universitarilor că proiectele sunt „anumite variante de lucru interne ale experților CNPEE” – instituție din subordinea ME care propune planurile-cadru și programele, face și administrează subiectele pentru toate examenele, evaluările și concursurile organizate de Ministerul Educației.
Răspunsul integral la întrebarea Edupedu.ro de la evenimentul CJI:

Reporter: Care va fi statutul educației media în noile programe școlare și planuri-cadru și ce s-a întâmplat cu planurile cadru pentru că al doilea termen propus de Ministerul Educației până pe 31 martie să iasă cu câteva variante a fost încălcat?

Bogdan Cristescu: Vă mulțumesc pentru întrebare și pentru ocazia de a răspunde la o tematică importantă și cred că întrebarea de bază este următoarea – bine, poate mai pot și clarifica niște lucruri, pentru că fac o paranteză aceea ce spunea doamna Lupu; se spune că statistica este cea mai bună minciună, dacă știi să o folosești.

Ideea este următoarea: nu s-a pus problema să se iasă cu mai multe variante. Au mai fost o dată mai multe variante. Declarațiile doamnei ministru – și acesta este mandatul pe care-l am eu și ce pot spune -, au fost foarte clare: că au fost grupurile de lucru, s-a lucrat, s-a venit cu toate planurile-cadru și am încercat să le punem împreună pentru că avem, așa cum știți sau mi-aș dori să știți, mai multe filiere, pentru că avem filiera teoretică care are parte real, uman, avem filiera vocațională, avem filiera de dual, avem filiera de tehnologic, unde sunt 40% dintre copiii din România.

Le-am pus împreună și ne-am pus problema flexibilității și transferabilității și faptul că toți acești copii trebuie să aibă un fundament comun în aceeași măsură și o șansă de specializare și suntem în situația în care – sunt la mine în curte, deci pe mine mă trageți de mânecă că nu am respectat termenul – încercăm să facem o treabă cât mai bună. Încercăm să facem o treabă cât mai bună pentru ca ceea ce furnizăm pentru o consultare publică să fie de cea mai bună calitate pe care o putem face noi.

Încercăm să răspundem la toate întrebările care ar putea apărea. Vorbim cu specialiști. Pentru că avem programa nouă pe parte de educație timpurie, pe felul în care vor fi crescuți acolo educatorii, un moment extrem de important în viața copiilor și atunci suntem în această situație.

În situația educației pentru media și nu numai, așa cum spuneam și mă bucur că a spus altcineva, că asta înseamnă că am reușit să comunicăm bine – avem profilul absolventului, lucruri vor fi operaționalizate în curriculum și ne dorim să mergem mai departe într-atât cu felul în care fac profesorii.

Și vă dau un exemplu, pentru că încercăm să învățăm din orice. Fiecare știți, cum este, «castravetele e treaba mea, ajung la ea…». Avem programa pentru «Istoria Evreilor. Holocaustul» pe care toată lumea, a fost introdus, s-a desfășurat primul an, acuma, Slavă Domnului avem și manuale, toată lumea a pus problema «a, încă o oră de istorie».

Oameni buni, e o oră de șansă. Avem șansa să vedem o istorie de lângă noi, în momente în care vecinii s-au transformat în neoameni și să ne punem probleme și să mergem mai departe să vedem ce a însemnat propaganda, să vedem care au fost principiile de comunicare, de propagandă și cum putem lupta cu ele, să vedem ce a însemnat dezinformarea, să vedem că dezinformare este în continuare lângă noi.

Deci haideți să vedem ceea ce facem ca pe un context. Deci asta încearcă Ministerul să potențeze, să creeze context și să încercăm să ajungem până la clasă unde profesorul să se simtă încurajat și susținut, să facă ceea ce trebuie. Sigur, asta vine cu tot cu responsabilitate și uneori nu este neapărat ușor pentru niciuna dintre verigile lanțului. Dar aici suntem. Și vă mulțumesc că mi-ați dat ocazia să clarific”.

Expert: Lucrul la noile planuri-cadru de liceu este greu (ianuarie 2024)

Pe 16 ianuarie, Alexandru Nicolae, profesor și cercetător lingvist, membru în grupul de lucru pentru limba și literatura română, a spus, în ediția emisiunii „Intrare liberă” a TVR Cultural, că Lucrul la noile planuri-cadru de liceu este greu, pentru că procedurile și legislația sunt stufoase.

Într-un interviu acordat în decembrie 2023 Pro TV, ministrul Educației spunea că se va lucra la planurile-cadru pentru liceu până la sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie:

„Lucrăm la planurile-cadru până la finele lunii februarie, începutul lunii martie, ar trebui să avem planurile cadru pe liceu, să începem să refacem programele școlare. Ne propunem să ne uităm și la programele de gimnaziu și de primar, pentru că ele au trecut printr-o reformă curiculară. Vrem să vedem ce a mers, ce n-a mers”.

În septembrie 2023, ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că planurile-cadru vor fi gata până în ianuarie 2024:

„Procesul este accelerat. Adică planurile-cadru vor fi gata până în ianuarie, urmând ca până în luna septembrie a anului viitor să avem și programele gata. Ceea ce noi ne dorim este ca anul care urmează și rămâne până când ele intră în vigoare să fie dedicat realizării de manuale și formării cadrelor didactice. Adică să nu mai începem cu niște programe abia adoptate, fără manuale și fără să existe o formare corespunzătoare”, a spus Ligia Deca pentru Edupedu.ro.

Planurile-cadru pentru liceu, amânate în ultimii 4 ani

Profesorii care au vrut să facă parte din grupurile de lucru care elaborează planurile-cadru pentru liceu au putut depune online dosarul de înscriere, până luni, 18 septembrie. 

În iunie 2023, ministrul Educației, Ligia Deca, anunța că „procesul de revizuire a planurilor-cadru pentru liceu va începe după ce avem în vigoare legile educației. Grupurile de lucru îi vor include pe cei care au „un cuvânt greu de spus””.

Cea mai recentă referire la revizuirea programelor școlare pentru liceu a fost când au existat discuții la Ministerul Educației cu experți din Institutul de Lingvistică al Academiei Române, marți, 11 iulie, după cum anunța ministra Ligia Deca într-o postare pe Facebook. Oficialul a scris că „este necesar ca elevii să studieze elemente de exprimare corectă și la liceu, nu doar în gimnaziu”, făcând referire la introducerea gramaticii în liceu, idee discutată încă din anul 2020 la instituția pe care o conduce – detalii aici.

Elevii care au intrat în clasele a IX-a, a X-a și a XI-a în 2023 nu au manuale noi, ci tot pe cele aprobate în 2004 și 2009, în funcție de disciplină. Ei au fost primii care, în anul 2012, au intrat în clasa pregătitoare având curriculum complet nou pentru învățământul primar, apoi pentru cel gimnazial. La liceu, reforma a fost întreruptă – detalii aici. În loc de programe școlare noi, tuturor acestor elevi li se predă după niște repere metodologice, ghiduri pentru profesori de aplicare a unui „curriculum tranzitoriu”.

Cu 10 zile înainte să înceapă cursurile anului școlar 2023-2024, Ministerul Educației a publicat un set de „repere metodologice”. Adică ghiduri pe care profesorii de liceu să le folosească în predarea la Limba română, Matematică, Istorie, Geografie, Chimie, Fizică, Informatică și toate celelalte discipline.

Reperele metodologice pentru clasa a XI-a au venit după ce în ultimii doi ani școlari au fost publicate și repere pentru clasele a IX-a și a X-a. Acestea sunt necesare profesorilor pentru a le putea preda liceenilor, astfel încât disciplinele să fie corelate cu ceea ce au făcut în gimnaziu, unde au avut curriculum nou bazat pe crearea de competențe. 

Este vorba despre generația elevilor care au făcut clasa pregătitoare și pentru care după 9 ani de școală Ministerul Educației nu a fost în stare să facă planurile-cadru și programele școlare pentru ca aceștia să poată continua reforma curriculară, așa că politicienii au întrerupt-o. Este vorba despre ultimii doi miniștri PNL – Sorin Cîmpeanu și Ligia Deca, ambii propuși și susținuți de președintele Klaus Iohannis.

  • Justificarea oferită de oficialii din minister, în 2021, a fost că planurile-cadru pentru clasele IX-XII (lista cu disciplinele din orarul elevilor și numărul de ore pe săptămână pentru aceste materii) au primit prea multe propuneri de modificare.

Manualele de pe care învață elevii de liceu sunt aceleași din 2004, din urmă cu 18 ani, nefiind schimbate nici anul acesta, deși acești elevi care au acum 15-16-17 ani sunt născuți în anii 2006-2007-2008, iar ei au fost primele trei generații care au făcut clasa pregătitoare având curriculum complet nou pentru învățământul primar, apoi pentru cel gimnazial.

Pentru ei, reforma curriculară a fost oprită de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, care a luat decizia să nu aprobe planurile-cadru pentru liceu în anul 2021, din cauză că „au fost primite prea multe propuneri de modificare” în sesiunea de dezbatere publică. Fuseseră lansate în consultare pe 5 ianuarie 2021, iar în februarie ministrul de atunci anunța că „poate ar fi cazul să ne oprim și să ne gândim un pic”, ca mai apoi tot Cîmpeanu să spună că vor fi gata pentru toamna lui 2022

Ce sunt planurile-cadru

Planurile-cadru cuprind disciplinele obligatorii și opționale din fiecare clasă și numărul minim și maxim de ore aferente acestora. 

Planurile-cadru din liceu, valabile în prezent, sunt cele aprobate în 2004 și 2009, în funcție de disciplină. Acestea grupează disciplinele de studiu pe şapte arii curriculare: Limbă şi comunicare, Matematică şi Ştiinţe ale naturii, Om şi societate, Arte, Educaţie fizică, sport şi sănătate, Tehnologii, Orientare şi consiliere.

Pentru învăţământul liceal, filiera teoretică și vocaţională, planurile-cadru cuprind următoarele componente: 

  • trunchi comun, ca ofertă curriculară obligatorie, constituită din aceleaşi discipline, cu aceleaşi alocări orare, pentru toate specializările din cadrul unui profil;
  • curriculum diferenţiat, ca ofertă curriculară obligatorie stabilită la nivel central în funcţie de anul de studii, filieră, profil, specializare;
  • curriculum la decizia şcolii, care cuprinde orele alocate pentru dezvoltarea ofertei curriculare proprii fiecărei unităţi de învăţământ.
Citește și:
Ministerul Educației încalcă pentru a doua oară anul acesta propriul calendar privind planurile cadru pentru liceu: Ultimul termen este depășit cu 2 luni / Ligia Deca spunea în martie că “mai durează puțin” și că “merită sacrificiul de timp” 
Rapoartele pentru profesori, directori și inspectori de la Evaluările Naționale II IV VI 2024, din noua aplicație pentru rezultate, nu vor fi folosite la o ierarhie pe țară. Cristescu, ME: Dorința noastră este să promovăm o îmbunătățire a interacțiunii cu elevii
Lucrul la standardele naționale de evaluare a elevilor ar urma să înceapă în iulie 2024, în proiectul RECRED, după ce proiectul european STANDEV a fost abandonat pe ascuns de Ministerul Educației / Bogdan Cristescu, secretar de stat: Este un proiect extrem de important de care ținem cu dinții
Ligia Deca: Noile planuri-cadru pentru liceu vor avea mai puține ore pe zi și vor permite o rută duală flexibilă. Lucrăm cu experții ca să ajungem acolo
OFICIAL Noile planuri-cadru pentru liceu, întârziate de Ministerul Educației cu încă o lună, adică până la finalul lunii martie
Ligia Deca, întrebată de un director de școală cum vede „aerisirea planurilor-cadru”, dacă va fi făcută pe modelul polonez: Cred că ceva similar ne-ar fi și nouă util. Polonia „taie din materie și dă mai mult timp pentru fixare” / Poate că, da, avem nevoie de mai mult timp de școală
OFICIAL Noul calendar pentru aproape 300 de acte normative care pun în aplicare legile educației. Pentru învățământul superior, ultimul termen este septembrie 2024, în timp ce metodologia pentru Definitivat din învățământul preuniversitar este prevăzută pentru 2027

2 comments
  1. Daca eu nu as respecta deadlineuri ar fi abatere disciplinara, la dvs e bine si asa, nu aveti nicio treaba… Bravo! Vreau si eu in minister!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ordinul de ministru prin care a fost confirmat în funcție rectorul Universității din Craiova, Cezar Spînu – contestat în instanță / Primul termen – luni, 4 noiembrie, la aproape un an după ce acesta a câștigat alegerile universitare marcate de controverse

Un dosar în care figurează ca pârâți Ministerul Educației, Universitatea din Craiova, Senatul Universității și rectorul acesteia, Cezar Ionuț Spânu, a fost deschis în contencios administrativ, dar nu la Craiova,…
Vezi articolul

Manifestație în sprijinul copiilor abuzați sexual și pentru o lege anti-viol, organizată de Sfântul Nicolae în fața Camerei Deputaților: din aproape 800 de agresori sexuali, doar 3 au ajuns în închisoare

Comunitatea Declic organizează, luni, de Sfântul Nicolae, evenimentul “Salvați-mă!: Protest în sprijinul copiilor abuzați sexual”, o manifestație prin care face apel la o lege anti-viol care să protejeze copiii, potrivit…
Vezi articolul

Din toamnă, clase de maximum 10-15 elevi, care să stea 4 ore pe zi la școală, cu ore de 30 de minute și restul clasei, prin rotație, face școală online – Recomandările pentru redeschiderea școlilor, de la Institutul pentru Sănătate Publică

Din toamnă, clase de maximum 10-15 elevi, elevii să stea maximum 4 ore pe zi la școală, iar fiecare oră de curs să dureze cel mult 30 de minute, în…
Vezi articolul