Noile planuri-cadru cu un număr redus de ore vor fi puse în consultare publică în ianuarie, a anunțat Monica Anisie

15.550 de vizualizări
Monica Anisie / Foto: edu.ro
“Abia în ianuarie putem să vedem primii pași de consultare publică pentru planurile-cadru” noi, conforme legii care a redus numărul de ore de școală. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, care a declarat la Realitatea TV că “săptămâna viitoare va trebui sa realizăm împreună cu specialiștii din cadrul Ministerului Educației și cu partenerii noștri sociali un calendar clar”.
  • Amintim că legea care prevede, începând cu anul școlar următor, 20 de ore/săptămână în medie pentru clasele I-IV, 25 de ore săptămânal pentru elevii de gimnaziu și 30 pentru liceu, ceea ce înseamnă reduceri cu cel puțin 5 ore/săptămână la gimnaziu, a fost promulgată pe 18 noiembrie de președintele Klaus Iohannis.

“Există deja o lege. Legea este lege și trebuie aplicată. Ea scade numărul de ore. Trebuie să aplicăm legea, de aceea am anunțat deja că trebuie, prin consultare publică, să realizăm noile planuri-cadru. Stabilim disciplinele și numărul de ore și după aceea stabilim grupurile de lucru pentru noile programe”, a declarat Anisie.

Planul-cadru, generic, este documentul care conține numele materiilor pe care le studiază elevii în fiecare clasă, precum și numărul de ore care îi este repartizat fiecărei materii.

“Legea prevede că trebuie să reducem și numărul de ore. Dar nu poți să lași, de exemplu, 3 ore la Limba română și o programă construită pentru 5 ore. De aceea trebuie corelate între ele numărul de ore și programa”, a continuat ministrul.

Monica Anisie a afirmat că “săptămâna viitoare va trebui să realizăm, împreună cu specialiștii din cadrul Ministerului Educației și cu partenerii noștri sociali, un calendar clar”.

“Abia în ianuarie putem să vedem primii pași de consultare publică pentru planurile-cadru. Nu ai cum să spui ce anume trebuie să învețe elevul, dacă nu știi în câte ore trebuie să învețe”, a afirmat ministrul, la Realitatea TV

Oficialul a dat exemplul programei școlare de Limba și literatura română de la începutul ciclului gimnazial: “Programa de Limba si literatura română este încărcată, mai ales pentru nivelul unui copil de clasa a V-a. Sunt atât de multe informații care vin către un elev de clasa a V-a, încât totuși noi ar trebui să ne gândim că nu toți copiii sunt la Vianu [Colegiul Național Tudor Vianu, colegiu de top din București la care se intră în clasa a V-a pe baza unui controversat examen de admitere și la care ministrul Monica Anisie este profesor de Limba și literatura română – N. Red.]. Când constituim grupurile acestea de lucru, ar trebui să-i luăm în calcul pe toți copiii din țara aceasta și gradul de dificultate trebuie să fie stabilit și în funcție de vârsta acestor copii”.

Informații de background

Amintim că la scurt timp după ce a preluat mandatul de ministru, Monica Anisie a declarat la Europa FM că legea care mișcorează cu 5 numărul de ore la gimnaziu și care tocmai fusese aprobată de Parlament va conduce la realizarea unui nou plan-cadru și va însemna tăieri de discipline.

E vorba de regândit modul în care disciplinele s-ar putea preda. Că nu e vorba de tăiat ore, ci de tăiat discipline”, a declarat Monica Anisie, pe 12 noiembrie, într-un interviu acordat Europa FM.

Noile planuri-cadru trebuie “să fie construite din perspectiva a ceea ce un elev poate duce, nu din perspectiva a ceea ce profesorul ar trebui să aibă“, a adăugat atunci ministrul, precizând: “să știți că ne gândim și la profesorii care vor rămâne fără catedră, dacă nu mai există disciplina respectivă în planul-cadru“.

Doar o zi mai târziu, același ministru Monica Anisie a revenit asupra propriei declarații și a spus că „nu trebuie neapărat să renunțăm la anumite discipline. Putem regândi într-un fel această predare-învățare”.

Citește și:

 


4 comments
  1. Faceți dreptate și cadrelor didactice cu peste 40 de ani vechime în slujba învățământului romanesc care nu mai beneficiaza de tranșa de vechime “peste 40” și care sunt încadrate și plătite la 25 de ani vechime în învățământ. Va mulțumesc.

    1. Nu vreau să fiu răutăcioasă dar profesorii se mai preocupă și de altceva în afară de bani ? De exemplu:
      – Să facă ceva pentru copii . Sunt suprasolicitati de programa încărcată și de numărul mare de ore pe care îl petrec la școală. Doar părinții fac memorii pentru a afla cei responsabili cu ce se confruntă copiii și părinții.
      – De ce și copiii foarte buni sunt nevoiți să facă meditații? Nu credeți că este ceva în neregulă în școli?
      – Părinților care lucrează în privat credeți că le dă cineva ceva în plus la salariu fără a face performanță?

      Sper că nu mă veți judeca prea aspru.Vă asigur că respect profesorii. Știu că este o meserie solicitantă și cu responsabilități.

  2. Sunt părinte de elev (care învață bine) în clasa a VIi-a care are 31 de ore pe săptămână
    Unele materii pot fi din două în două săptămâni (educației tehnologică, muzică, desen, latină ). La opționale se poate renunța pentru că oricum sunt stabilite în funcție de norma profesorilor și nu se ține cont de dorințele copiilor și părinților. Noi am cerut că optionalul să fie de sport dar nu s-a putut.
    Ganditi-vă în primul rând la copii.
    Se poate organiza și o consultare online cu părinții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alianța organizațiilor studențești: Premierul Cîțu nu a acceptat nimic în privința gratuității transportului feroviar, din “motive ideologice”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) își exprimă, într-un comunicat de presă, “indignarea” față de refuzul premierului Florin Cîțu privind gratuitățile de transport pentru studenți, în discuțiile avute…
Vezi articolul

Părintele unei eleve olimpice cu CES solicită adaptarea condițiilor examenului de Bacalaureat 2024 și susține că a primit de la ISJ Brașov hărți mentale care nu corespund nevoilor elevei, într-o scrisoare deschisă către ministrul educației, Ligia Deca

Părintele unei eleve olimpice cu CES solicită adaptarea condițiilor examenului de Bacalaureat 2024 și susține că a primit de la ISJ Brașov hărți mentale necorespunzătoare  nevoilor elevei. „Pentru Evaluarea Națională…
Vezi articolul
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Ministrul Educației neagă că elevii ar face meditații, pentru admiterea separată în clasa a IX-a, cu profesorii din liceul la care vor să intre: Eu cred că, atâta vreme cât subiectele sunt elaborate din programa de gimnaziu, nu putem vorbi despre meditații cu profesorii de liceu

Ministrul Educației, Ligia Deca, neagă faptul că elevii care ar putea să susțină admiterea separată la liceu ar face meditații cu profesorii din acele unități de învățământ: „Din punct de…
Vezi articolul

Arzu Salim, o tânără din Constanța, a obținut cel mai mare punctaj din țară la Rezidențiat 2023: Pentru a obține un rezultat bun trebuie să și renunți la anumite lucruri / Îmi doresc să fac o pregătire în străinătate, dar nu să plec de tot

Arzu Salim, o tânără din Constanța, a obținut cel mai bun rezultat din țară la examenul de Rezidențiat 2023, sesiunea din noiembrie, 936 de puncte din 950, la Medicina. „Pentru…
Vezi articolul

La Fizică, planificarea calendaristică trebuie adaptată nevoilor de învățare ale elevilor și se realizează după o evaluare inițială, potrivit Ministerului Educației. Model de planificare pentru clasa a XII-a

La Fizică, planificarea calendaristică trebuie adaptată nevoilor de învățare ale elevilor și se realizează după o evaluare inițială, potrivit unui document al Ministerului Educației. Este vorba despre Reperele metodologice pentru…
Vezi articolul