Noile criterii de acordare pentru bursele de merit „nu încurajează elevii la învățat”, spune președintele Consiliului Județean al Elevilor Caraș-Severin: Nu suntem de acord cu aceste măsuri. Considerăm în continuare că este necesar un prag / Propunerea de acordare a acestor burse pentru 30% dintre elevii fiecărei clase, indiferent de medie, a fost tot a elevilor din CNE

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com

Președintele interimar al Consiliului Județean al Elevilor din Caraș-Severin, Luca Sava, a declarat la Radio România Actualități, referitor la noua modalitate de acordare a burselor de merit, că „nu suntem de acord cu aceste măsuri, pentru că ni se pare că nu încurajează elevii la învățat”. „Considerăm în continuare că este necesar un prag, de exemplu, o medie”, a spus acesta.

Reprezentantul elevilor din Caraș-Severin a punctat că „nu avem o părere neapărat pozitivă” și că există licee unde elevii iau bursă de merit chiar dacă au medii de 5, ceea ce „nu e corect față de noi, ceilalți”:

„După ultimele reglementări făcute de către Ministerul Educației, în ceea ce ne privește pe noi, Consiliul Județean al Elevilor Caraș-Severin, nu avem o părere neapărat pozitivă. De fapt, din contră, nu suntem de acord cu aceste măsuri, pentru că ni se pare că nu încurajează elevii la învățat. Considerăm în continuare că este necesar un prag, de exemplu, o medie nouă. De exemplu, la mine în clasă, toți care au burse de merit au mediile de peste 9.50, dar există la alte licee din județ cazuri în care sunt și medii de 5. Nu e corect față de noi, ceilalți.

Au fost schimbări venite de la săptămână la săptămână și deja nu mai știm dacă mai au rost protestele noastre sau nu, pentru că oricum sunt chestii care durează câteva luni și după se schimbă din nou”, a spus Luca Sava.

Inspector școlar general din Caraș-Severin, Lucian Miglău, a declarat că „nu pot să comentez dacă este echitabil sau nu este echitabil” și că inspectoratul școlar trebuie să pună în aplicare ordinul de ministru: „Conform ordinului de ministru apărut recent, se acordă burse de merit pentru elevii care au media 9.50 sau pentru 30% din elevii unei clase, cu toate că nu au media 9.50. Acum nu pot să comentez dacă este echitabil sau nu este echitabil. Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, în calitate de instituție deconcentrată a Ministerului Educației, trebuie să respecte și să pună în aplicare acest ordin de ministru.”

Totuși, Consiliul Național al Elevilor a propus stabilirea pe clasă a pragului minim de 30% elevi care obțin burse de merit, nu la nivel de școală, pentru a “constitui echilibrul perfect dintre principiul meritocrației și cel al echității”, potrivit unui comunicat de presă:

În ceea ce privește criteriile de acordare a bursei de merit, solicităm ca minimul de 30% din elevii de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, prevăzut în noul proiect de lege, să fie înlocuit cu minimul de 30% din elevii de la nivelul fiecărei clase. Stabilirea unui procent la nivelul fiecărei clase reprezintă un mod descentralizat de a privi acordarea bursei de merit, descentralizarea fiind deja un principiu agreat prin cota pe liceu, care însă nu merge destul de departe”, motivează reprezentanții elevilor în poziția transmisă EduPedu.ro.

Și continuă: “Stimularea și recompensarea elevilor pentru evoluția și parcursul lor școlar ar trebui să se bazeze pe ierarhia stabilită la nivelul fiecărei clase, luând în calcul diverși factori, precum nivelul clasei, criteriile de evaluare ale cadrelor didactice, nivelul de motivație, diferențele dintre profiluri, materiile de specialitate etc. De asemenea, stabilirea procentului la nivelul fiecărei clase constituie echilibrul perfect dintre principiul meritocrației și cel al echității. Ierarhia stabilită la nivelul fiecărei clase urmărește rezultatul în urma utilizării unor standarde de evaluare identice și unor instrumente de evaluare similare”, conform comunicatului.

Informații de context

Ministra Educației, Ligia Deca, a spus, la Antena 1, că situațiile apărute în presă în care elevi cu medii sub 5 iau bursă de merit apar doar la clasa a IX-a: “Problema nu este neapărat bursa de merit, ci cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu medii sub o nota de trecere”.

În presa locală au apărut cazurile ale unor elevi din Prahova care vor lua burse de merit, deși au media 1,97, respectiv 4,59. Acest lucru este posibil în noua lege a Educației: noile criterii de acordare a burselor din legea educației permit ca elevi cu medii de 5 să ia bursă de merit, dacă se încadrează în primii 30% din punct de vedere al mediei, iar în cazul celor de clasa a IX-a, media poate scădea sub 5 pentru că se ia în calcul media de la Evaluarea Națională.

Doi elevi din Sibiu, unul cu media generală 1,59 și altul cu 1,85, primesc și ei bursă de merit de 450 de lei pe lună în acest an școlar.

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, explica pe 21 septembrie că elevi cu medii de 5 pot lua bursă de merit dacă sunt în primii 30% din clasă. În cazul elevilor de clasa a IX-a, se iau în considerare mediile de admitere la liceu, adică media de la Evaluarea Națională, iar în unele cazuri acestea pot fi foarte mici, 2, 3 sau puțin peste 1.

De altfel, pe 26 septembrie, Ministerul Educației a dat instrucțiuni pentru bursele școlare din 2023-2024, printr-o notă oficială: Pot lua bursă de merit și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională.

Edupedu.ro a semnat faptul că prin eliminarea unui prag până la care se acordă bursele de merit vor fi discrepanțe mari. De exemplu, bursele de merit de 450 de lei vor fi primite în acest an școlar și de primii opt elevi din cea mai bună clasă de a IX-a de la Colegiul „Sf Sava“, cu ultima medie 9,97, și de primii opt de la Liceul „Pallady“, cu medii între 6,72 și 5,10.

Un alt exemplu dat de Edupedu.ro: la Liceul Tehnologic Nr. 1 Gâlgău, județul Sălaj, 7 elevi de clasa a IX-a, pentru care știm mediile de admitere la liceu, pe baza cărora ei vor primi bursă de merit, conform legii Deca-Iohannis, vor primi câte 450 de lei pe lună în acest an școlar. Mediile lor sunt între 8,05 și 4,52.

Într-o dezbatere publică privind metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2023-2024, părinți și profesori au ridicat această problemă a eliminării pragului până la care se acordă bursa de merit.

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ligia Deca, despre bursele de merit acordate elevilor cu medii sub 5: Problema nu este neapărat bursa de merit, ci cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu medii sub o notă de trecere
Un elev cu media 1,97, de la Liceul Tehnologic Agricol Bărcănești din Prahova, primește bursă de merit în valoare de 450 de lei
Transformarea meritului în mită electorală, rețeta Deca-Iohannis pentru reforma Educației din România: bursele de merit de 450 de lei vor fi primite în acest an școlar și de primii opt elevi din cea mai bună clasă de a IX-a de la Colegiul „Sf Sava“, cu ultima medie 9,97, și de primii opt de la Liceul „Pallady“, cu medii între 6,72 și 5,10
Pragul de 30% dintre elevii unei clase pentru acordarea bursei de merit nu a fost ales pe baza unor studii, ci a tranșelor de medii din SIIIR, susține secretarul de stat Florian Lixandru
DEZBATERE Burse de merit pentru 30% dintre elevii unei clase indiferent de medie sau după un prag de medie, oricare ar fi acesta?
Minimum 30% din elevii unei clase, nu pe școală, să primească burse de merit, plus eliminarea primăriilor din traseul pentru primirea banilor de burse, printre propunerile Consiliului Național al Elevilor la legile educației Deca nefăcute încă publice
Exit mobile version