Noile modele de cataloage școlare valabile pentru anul școlar 2023 – 2024 au fost publicate recent de Ministerul Educației (ME) pe site-ul propriu. Instituția susține că sunt în varianta actualizată față de modelele din anul școlar trecut când au fost apărut primele modele de cataloage pentru anul școlar structurat pe module. Documentele pot fi descărcate mai jos din articol.
„Conform prevederilor art. 4 din Regulamentul privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar (aprobat prin ordinul de ministru nr. 3.844/2016, cu modificările și completările ulterioare), Ministerul Educației aprobă anual modelul și conținutul documentelor școlare.
Întrucât catalogul este un document școlar, conform (…) Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (în vigoare începând cu 1 septembrie 2022), potrivit căruia la fiecare disciplină de studiu/modul se încheie anual o singură medie, publicăm modelele de cataloage actualizate, aferente nivelurilor de învățământ din sistemul de învățământ preuniversitar și valabile/utilizabile începând cu anul școlar 2023 – 2024”, a scris Ministerul Educației.
Deși instituția susține că modelele de cataloage sunt actualizate, documentele nu sunt diferite față de cele de anul trecut când Ministerul publica cataloagele școlare și carnetele de elev pentru primul an școlar structurat pe module de învățare în loc de semestre. Față de acelea, actele prezentate ca model în septembrie anul acesta nu prezintă alte norme de completare ale catalogului (de la început) sau diferențe la așezarea în pagină, ci diferă în unele locuri la formatarea textului, anume că unele cuvinte sunt formatate bold.
Descarcă documentele de mai jos:
Catalog învățământ primar – clasa pregătitoare în anul școlar 2023 – 2024:
Catalog învățământ primar – clasele I-IV în anul școlar 2023 – 2024:
Catalog învățământ primar în limbile minorităților naționale în anul școlar 2023 – 2024:
Catalog învățământ gimnazial în anul școlar 2023 – 2024:
Catalog învățământ liceal în anul școlar 2023 – 2024:
Catalog învățământ liceal – secții/școli speciale germane în anul școlar 2023 – 2024:
Catalog învățământ postliceal în anul școlar 2023 – 2024:
Catalog învățământ profesional în anul școlar 2023 – 2024:
Amintim că, la disciplinele cu peste 2 ore pe săptămână, elevii vor avea la sfârșitul anului 2023 câte 3 note, potrivit unei adrese a Ministerului Educației către inspectoratele școlare. Dintre acestea, cel puțin o notă se recomandă să fie acordată în urma susținerii unei evaluări scrise. Schimbarea apare din senin, fără să fie prezentată înainte de vreun oficial din Ministerul Educației. Această noutate a venit cu doar 5 zile înainte să înceapă cursurile anului școlar 2023-2024.