Noile cataloage școlare valabile pentru acest an școlar, publicate de Ministerul Educației în varianta actualizată pentru toate ciclurile de învățământ – Descarcă

12.388 de vizualizări
Foto: captură – document
Noile modele de cataloage școlare valabile pentru anul școlar 2023 – 2024 au fost publicate recent de Ministerul Educației (ME) pe site-ul propriu. Instituția susține că sunt în varianta actualizată față de modelele din anul școlar trecut când au fost apărut primele modele de cataloage pentru anul școlar structurat pe module. Documentele pot fi descărcate mai jos din articol.

„Conform prevederilor art. 4 din Regulamentul privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar (aprobat prin ordinul de ministru nr. 3.844/2016, cu modificările și completările ulterioare), Ministerul Educației aprobă anual modelul și conținutul documentelor școlare.

Întrucât catalogul este un document școlar, conform (…) Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (în vigoare începând cu 1 septembrie 2022), potrivit căruia la fiecare disciplină de studiu/modul se încheie anual o singură medie, publicăm modelele de cataloage actualizate, aferente nivelurilor de învățământ din sistemul de învățământ preuniversitar și valabile/utilizabile începând cu anul școlar 2023 – 2024”, a scris Ministerul Educației.

Deși instituția susține că modelele de cataloage sunt actualizate, documentele nu sunt diferite față de cele de anul trecut când Ministerul publica cataloagele școlare și carnetele de elev pentru primul an școlar structurat pe module de învățare în loc de semestre. Față de acelea, actele prezentate ca model în septembrie anul acesta nu prezintă alte norme de completare ale catalogului (de la început) sau diferențe la așezarea în pagină, ci diferă în unele locuri la formatarea textului, anume că unele cuvinte sunt formatate bold.

Descarcă documentele de mai jos:

Catalog învățământ primar – clasa pregătitoare în anul școlar 2023 – 2024:

Catalog învățământ primar – clasele I-IV în anul școlar 2023 – 2024:

Catalog învățământ primar în limbile minorităților naționale în anul școlar 2023 – 2024:

Catalog învățământ gimnazial în anul școlar 2023 – 2024:

Catalog învățământ liceal în anul școlar 2023 – 2024:

Catalog învățământ liceal – secții/școli speciale germane în anul școlar 2023 – 2024:

Catalog învățământ postliceal în anul școlar 2023 – 2024:

Catalog învățământ profesional în anul școlar 2023 – 2024:

Amintim că, la disciplinele cu peste 2 ore pe săptămână, elevii vor avea la sfârșitul anului 2023 câte 3 note, potrivit unei adrese a Ministerului Educației către inspectoratele școlare. Dintre acestea, cel puțin o notă se recomandă să fie acordată în urma susținerii unei evaluări scrise. Schimbarea apare din senin, fără să fie prezentată înainte de vreun oficial din Ministerul Educației. Această noutate a venit cu doar 5 zile înainte să înceapă cursurile anului școlar 2023-2024.


5 comments
  1. Tinand cont de modificarea legislativa de anul acesta, privind acordarea de note la purtare pentru fiecare modul in parte, puteti publica si versiunile oficiale de cataloage pentru anul 2024-2025?

  2. Furtuni solare, incalcarea GDPR… Nu-mi vine sa cred pana unde merge lenea.
    Catalogul este un document oficial. De completarea lui răspund dirigintele clasei şi directorul instituţiei de învăţământ. Catalogul clasei devine document şcolar cu regim special, după completarea cu datele de identificare ale elevilor.
    In cazul unei furtuni solare, ultima grijă rămâne „ce nota am la lb.gimnastică”. Ce putori sunteți!

  3. Totodată mai sunt și acele cataloage electronice online,care pare a fi cea mai mare cacealma in învățământ.Ca ce te faci tu școală dacă toate bazele de date ar sari în aer din cauza unei furtuni solare???

  4. Buna seara!
    și în acest catalog , la fel că în cel vechi am o dilema cu GDPR.
    Daca , tot mi se pare că suntem în UE, cred că este nevoie sa respectăm niste norme.
    Din fericire nu sunt diriginte , deci nu sunt în situația de a încălca legi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiadele naționale de Matematică, Fizică, Religie cult Ortodox și Limba rromani se susțin în ziua Paștelui Catolic. Ministerul Educației a modificat calendarul olimpiadelor școlare

Olimpiadele naționale de Matematică, Fizică, Religie – Cultul Ortodox și Limba rromani se susțin anul acesta de Paștele Catolic, potrivit datelor stabilite de Ministerul Educației. Instituția a modificat calendarul olimpiadelor…
Vezi articolul

Detașare în interesul învățământului 2024. În perioada 8-17 mai se înregistrează acordurile pentru detașare la școală și la inspectoratele școlare / Model de cerere

În perioada 8-17 mai are loc înregistrarea acordurilor pentru detașare în interesul învățământului, la unitățile de învățământ și la inspectoratele școlare, potrivit potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025. Probele practice/orale…
Vezi articolul