Noi studii: școlile au un rol limitat în răspândirea Covid-19, închiderea lor în epidemie nu ar ajuta / E nevoie de mai multe date – Financial Times

8.391 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
O serie de noi studii, rapoarte și analize citate săptămâna aceasta de Financial Times sprijnă constatările inițiale cum că instituțiile de învățământ, dacă aplică măsuri de prevenție, au un rol nesemnificativ în răspândirea Covid-19 și că îmbolnăvirile în rândul copiilor se produc mult mai probabil în afara mediului școlar. Sursa citată realizează o sinteză a acestor cercetări și afirmă că datele în domeniu, deși nici pe departe suficiente, tind să susțină ideea că o măsură de reînchidere a școlilor, așa cum s-a întâmplat în primăvară, ar avea efect limitat în combaterea pandemiei.

Potrivit FT, studii publicate recent în Germania și Norvegia și două analize referitoare la situația internațională ar întări poziția decidenților îngrijorați că închiderea școlilor ar fi păguboasă pentru elevii care pierd din învățare și pentru părinții care nu pot relua munca.

Două studii germane: nu e dovedit că școlile ar determina o creștere a infecțiilor

În Germania, unul dintre studii este o analiză a Institutului pentru Economia Muncii (ILE) din Bonn, care a constatat că numărul de noi cazuri din această țară nu a crescut din cauza deschiderii școlilor, după vacanța de vară. Autorii acestei analize concluzionează că redeschiderea școlilor, în condițiile unor măsuri stricte de igienă și reguli privind izolarea cazurilor suspecte, nu a dus la o creștere a infecțiilor nou confirmate.

Un alt raport a fost realizat de grupul media RND, care a consultat datele provenind de la ministerele de Educație din 16 landuri germane și a constatat că nu există dovezi care să susțină teoria că școlile au devenit centre majore de răspândire a virusului, în pofida faptului că Germania este de câteva săptămâni martora unei creșteri fulminante a numărului de cazuri Covid-19.

  • Între altele, studiul arată că în statul Renania de Nord – Westfalia, la data de 7 octombrie erau neafectați de măsurile de carantinare 98.1% dintre elevi și 95,7% dintre elevi, în condițiile în care peste 23.00 de elevi și 2.000 de profesori erau în carantină în acea zi, din cauza existenței unor cazuri în școli.
“Este chiar dificil să găsim dovezi directe ale transmisiei în mediul școlar”

FT citează și un studiu al Institutului Național pentru Sănătate Publică din Norvegia, potrivit căruia, între iunie și octombrie, o analiză a surselor de infectare a arătat că majoritatea cazurilor raportate în școli reprezintă cazuri în care elevii au fost infectați de adulți în mediul familial, mai degrabă decât de colegii de la școală.

Este citat și un studiu publicat tot luna aceasta de către cercetători de la Universitatea din Edinburgh, studiu care așteaptă să fie confirmat științific, potrivit căruia calitatea datelor referitoare la focarele din școli este foarte slabă, dar, până acum, cifrele arată o rată slabă de infectare în școli și mai redusă în cazul elevilor decât în cel al personalului școlar.

Financial Times o citează pe Gwen Knight, expertă din cadrul London School of Hygiene and Tropical Medicine și autoarea unei baze de date cu focare majore la nivel global. Ea spune că a identificat, până acum, un număr relativ mic de incidente în medoul educațional:

  • “Școlile ar trebui să fie importante, având în vedere că aduc laolaltă atât de multe rețele – copii, părinți, viață socială (…) Dar semnalul nu pare să fie prea puternic. Este chiar dificil să găsim dovezi directe ale transmisiei în mediul școlar, dar nu testăm suficient.”

Citește și:

ANALIZĂ Manualul de erodare a încrederii publicului că școlile pot funcționa în pandemie, scris zilnic de autorități: lipsesc informații-cheie despre transmisia în școli și populația afectată de închideri / Plus: comunicare șovăielnică și informații confuze

Unele țări și regiuni europene închid temporar școlile. Caz aparte în Cehia, țară care raportează multe infectări în rândul elevilor și profesorilor / Alte zone – îngrijorate de elevii mari și studenții care merg la petreceri și cluburi de noapte

Irlanda, prima ţară din UE cu restricţii pentru întreaga populaţie timp de 6 săptămâni, lasă școlile şi creşele deschise. Premierul irlandez: “nu ne vom permite ca viitorul copiilor şi tinerilor noştri să fie o altă victimă a acestei boli”

În Spania, redeschiderea școlilor nu a dus la o creștere a incidenței cazurilor de Covid-19 în rândul elevilor – studiu al Universității Politehnice din Catalonia

Școala din Germania, la o lună după deschidere: Niciun focar major / Expert: Situația pare promițătoare – Washington Post

O lună de la redeschiderea școlilor în majoritatea țărilor europene: focarele de Covid-19 sunt excepția, nu regula și afectează foarte puțini elevi și profesori – Washington Post

Photo 182696628 © ArtmimDreamstime.com

Foto © Sashkinw – Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Găselnița aceasta – să îi admitem fără Bacalaureat și după aceea mai vedem dacă iau BAC-ul – nu mi se pare în regulă” – avertizează rectorul Universității din București. Marian Preda: Nu am raportul integral “România Educată”, nu știu unde este

Colegiile non-universitare care să introducă în universități absolvenți de liceu fără Bacalaureat, pentru a primi o diplomă postliceală, sunt o “găselniță”, spune rectorul Marian Preda, după consultările de la Cotroceni…
Vezi articolul

Mircea Miclea, despre cum se poate „forța” perfecționarea profesorilor, în trei faze, pentru învățământul hibrid / Nu cred că e sarcina unui ministru, dar dacă un întreg guvern își asumă această politică, nimic nu-l poate opri să o pună în practică

O modalitate de „a forța” perfecționarea profesorilor ar putea fi făcută în trei faze, spune Mircea Miclea, citat de spotmedia.ro. Profesor universitar și fost ministru, Miclea „nu crede că e…
Vezi articolul