Nivelul anxietății față de matematică în rândul elevilor români de 15 ani are printre cele mai mari scăderi în comparație cu cele din statele membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și al altor state care au participat la PISA, potrivit celui mai recent raport al UNESCO, Global education monitoring report, 2024/5, Leadership in education: lead for learning, lansat la sfârșitul lunii octombrie. Potrivit datelor, indicele anxietății față de matematică pe care o înfruntă tinerii de gimnaziu din România a scăzut cu 0.22 de puncte față de anul 2012.
Potrivit datelor colectate de OCDE prin chestionarele asociate testărilor PISA din anul 2022 și utilizate de UNESCO în raport, indicele anxietății cauzate de matematică în rândul elevilor de 15 ani a scăzut semnificativ față de anul 2012 în doar 8 state.
Printre acestea se numără și România, cu o scădere a indicelui de 0.22 față de anul 2012. Astfel, România este țara cu al treilea cel mai scăzut nivel al anxietății față de matematică, după Coreea de Sud, care a înregistrat o scădere de 0.36, și Iordania, cu o scădere de 0.28.
Datele arată că anxietatea față de matematică a crescut în majoritatea statelor participante, potrivit chestionarerlor date în timpul testărilor PISA. Mai exact, s-a înregistrat o creștere în 35 din cele 54 de state incluse în studiu. Țările în care s-au înregistrat cele mai mari creșteri ale anxietății sunt Islanda (+0.39), Germania (+0.38), Turcia (+0.32), Polonia (+0.29) și Suedia (+0.27).
Cele mai mici creșteri se înregistrează în Brazilia (+0.01), Finlanda și Cehia (+0.04), Malaysia (+0.07), Italia și Macao (+0.09).
Creșterile, respectiv scăderile din fiecare stat pot fi consultate în figura de mai jos.
„Anxietatea cauzată de matematică și performanța scăzută la această disciplină sunt strâns legate și se amplifică reciproc”, avertizează experții în domeniu
Potrivit rezultatelor PISA, țările în care s-au înregistrat niveluri crescute ale fricii de matematică sunt țări în care elevii au obținut punctaje reduse la testarea la matematică.
Cu toate că nivelul anxietății este scăzut în ceea ce privește elevii români, România a avut al doilea cel mai mic punctaj din Uniunea Europeană și al treilea cel mai slab rezultat din istoria testării internaționale standardizate în România, după cum a relatat Edupedu.ro în decembrie anul trecut.
Cauzele care contribuie la dezvoltarea temerii de matematică sunt, după cum se arată în raport, lipsa de încredere în sine a elevilor, dar și lipsa susținerii din partea profesorilor și familiei.
Nivelul de anxietate față de matematică, raportat de adolescenții din România, în 2012, era unul dintre cele mai ridicate dintre statele participante la PISA, de 0.40 de puncte, conform raportului OCDE.
10 ani mai târziu, în PISA 2022, nivelul raportat de anxietate a ajuns la 0,18, aproape de media OCDE – 0,17 puncte.
- Conform unui studiu realizat în anul 2022 de o echipă de cercetători canadieni, anxietatea resimțită de mulți elevi la contactul cu cifrele sau calculele este cauzată și de lipsa de încredere pe care o au în competența profesorilor de matematică, dar și de volumul crescut de teme pentru acasă.
Raportul prezintă și situația directorilor din România, după cum a transmis Edupedu.ro. 79% dintre directorii școlilor gimnaziale consideră că această meserie presupune mai multe dezavantaje decât avantaje și aproape 20% nu ar mai alege din nou această carieră, potrivit datelor OCDE din studiu.