Nicușor Dan: Eu susțin ca școlile să rămână închise în București, până când nu vom scădea acel indice sub 3

Nicusor Dan / Foto: INQUAM Photos - George Calin

Nicușor Dan, primarul Capitalei, a anunțat că susține ca școlile să rămână închise până când rata de infectare scade sub 3 la mia de locuitori. “Este o măsură pe care eu o susțin cu toată inima. Până când nu vom scădea acel indice sub 3, cum au stabilit specialiștii, eu susțin ca școlile să rămână închise”, a declarat Nicușor Dan, citat de Digi 24.

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a declarat joi că “copiii sunt transmițători ai acestei boli. Specialiștii în care am încredere au spus acest lucru. Întrucât școlile sunt o sursă de transmitere a bolii, o măsură de siguranță, în condițiile în care suntem și în București, putem să facem și școală online, în condiții acceptabile. Este o măsură pe care eu o susțin cu toată inima. Până când nu vom scădea acel indice sub 3, cum au stabilit specialiștii, eu susțin ca școlile să rămână închise”. Declarațiile au fost făcute la B1 TV.

Edilul Capitalei îi contrazice astfel pe miniștrii Sănătății, Nelu Tătaru, și Educației, Monica Anisie, fără să aducă nicio dată care să îi susțină verdictul. Cei doi oficiali guvernamentali au anunțat că școlile nu sunt element de infectare, pornind de la datele de infectare pe grupe de vârstă făcute publice de Ministerul Sănătății. Nici aceștia nu au oferit alte date relevante care să întărească această concluzie. Noul primar al Capitalei susține, însă, că “școlile sunt o sursă de transmitere a bolii“, și el fără să explice care sunt datele pe care se bazează și cine sunt specialiștii în care spune că are încredere.

În București, joi, 29 octombrie, au fost confirmate 17% din noile infectări, fiind depășit pentru prima dată pragul de 1000 de cazuri zilnice. Cele mai multe cazuri noi au fost depistate în București – 1129, potrivit Buletinului de presă. Incidența înregistrată la 14 zile a fost de 3,69 în Capitală, joi.

Amintim că ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat săptămâna aceasta că nu există o legătură între deschiderea școlilor și creșterea numărului de infectări. “Nu școala este cea care influențează în vreun fel creșterea numărului de îmbolnăviri. Nu în spațiul școlii se îmbolnăvesc copiii, ci pericolul e dincolo de poarta școlii”, a accentuat ministrul Educației, la B1 TV.

Și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că elementul “școală” nu este cel care face infectarea (sursa și detalii).

Într-o declarație pentru G4Media.ro, noul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, a afirmat că ”am solicitat ca toate instituțiile care au reprezentanți în CMSU [Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență – N.Red.] să facă o analiză și să se pronunțe cu privire la necesitatea menținerii măsurilor sau eventuale noi măsuri. Toate acestea vor fi discutate în ședința CMSU, vor fi analizate cu specialiști și în funcție de asta se va lua o hotărâre. Intenționăm ca ședința CMSU să fie luni”.

Berbeceanu a calificat măsurile luate deja la precedenta ședință a Comitetului ca fiind ”corecte, juste, impuse de gradul de contaminare ridicat, strict cu scopul de a limita răspândirea virusului și cu protejarea populației”.

Foto: INQUAM Photos – George Calin

Exit mobile version