În peste 50 de licee, niciun candidat de la Bacalaureat 2023, sesiunea iunie-iulie, nu a promovat examenul, potrivit platformei bacplus.ro. Spre deosebire de anul trecut, numărul loc a crescut. Din 2020 și până în prezent, PNL a condus Ministerul Educației. În județele Buzău și Constanța sunt câte 4 unități de învățământ cu nici măcar un promovat la BAC 2023. Luni, 3 iulie, rezultatele inițiale ale candidaților care au susținut bacalaureatul 2023 au fost publicate de Ministerul Educației.
- Procentul de reușită reprezintă procentul elevilor care au depășit nota minimă necesară, adică 5 per disciplină, respectiv 6 în total. Acest procent este raportat la numărul total de candidați înscriși, inclusiv cei absenți și cei eliminați din examen.
În județele Alba, Ialomița, Satu-Mare și Harghita sunt câte 3 licee fără niciun promovat.
Câte două licee fără niciun promovat sunt în următoarele județe: Sălaj; Timiș; Galați; Olt; Teleorman, Gorj; Caraș-Severin; Bacău; Vâlcea;
Printre județele care au un singur liceu cu rata de promovare 0% se numără: Botoșani, Bihor, Sibiu, Arad, Prahova, Maramureș, Tulcea, Dâmbovița, Vaslui, Giurgiu, Mureș, Bistrița-Năsăud, Neamț.
Lista liceelor cu rata de reușită 0% la BAC 2023, sesiunea iunie:
Liceu | Județ | Medie | Procent de reușită | Număr de candidați | |
1 | SCOALA PROFESIONALA DE COOPERATIE BOTOSANI | Botoșani | 5,91 | 0.0% | 2 |
2 | LICEUL TEHNOLOGIC NR.1 GALGAU | Sălaj | 5,88 | 0.0% | 1 |
3 | SCOALA PROFESIONALA BERZOVIA | Caraș-Severin | 5,83 | 0.0% | 1 |
4 | LICEUL TEHNOLOGIC DE TURISM SI ALIMENTATIE ARIESENI | Alba | 5,68 | 0.0% | 1 |
5 | LICEUL TEHNOLOGIC “NICOLAE ISTRATOIU” DELENI | Constanța | 5,65 | 0.0% | 1 |
6 | LICEUL TEHNOLOGIC URZICENI | Ialomița | 5,64 | 0.0% | 3 |
7 | LICEUL TEHNOLOGIC COMUNA BECENI | Buzău | 5,63 | 0.0% | 5 |
8 | LICEUL TEHNOLOGIC ORAS PATARLAGELE | Buzău | 5,55 | 0.0% | 1 |
9 | LICEUL TEHNOLOGIC TARGU OCNA | Bacău | 5,53 | 0.0% | 4 |
10 | LICEUL TEHNOLOGIC, ORAS BAILE GOVORA | Vâlcea | 5,52 | 0.0% | 1 |
11 | LICEUL TEHNOLOGIC NR.1 CADEA | Bihor | 5,51 | 0.0% | 2 |
12 | LICEUL TEORETIC “GRIGORE TABACARU” BACAU | Bacău | 5,30 | 0.0% | 2 |
13 | LICEUL TEORETIC “HENRI COANDA” TIMISOARA | Timiș | 5,29 | 0.0% | 14 |
14 | LICEUL TEHNOLOGIC MARSA | Sibiu | 5,25 | 0.0% | 2 |
15 | LICEUL TEHNOLOGIC “TARA MOTILOR” ALBAC | Alba | 5,17 | 0.0% | 1 |
16 | CENTRUL SCOLAR PENTRU EDUCATIE INCLUZIVA “ALBATROS” CONSTANTA | Constanța | 5,07 | 0.0% | 1 |
17 | LICEUL TEHNOLOGIC “PETRU CUPCEA” SUPURU DE JOS | Satu-Mare | 5,01 | 0.0% | 6 |
18 | LICEUL TEHNOLOGIC “VASILE JUNCU” MINIS | Arad | 4,97 | 0.0% | 36 |
19 | SCOALA PROFESIONALA, COMUNA STARCHIOJD | Prahova | 4,97 | 0.0% | 2 |
20 | LICEUL PARTICULAR “HENRI COANDA” BAIA MARE | Maramureș | 4,95 | 0.0% | 2 |
21 | LICEUL TEHNOLOGIC JIDVEI | Alba | 4,94 | 0.0% | 4 |
22 | LICEUL TEHNOLOGIC COMUNA VERNESTI | Buzău | 4,93 | 0.0% | 1 |
23 | LICEUL TEHNOLOGIC “GENERAL DE MARINA NICOLAE DUMITRESCU MAICAN”, LOCALITATEA GALATI | Galați | 4,85 | 0.0% | 2 |
24 | LICEUL TEHNOLOGIC CRAMPOIA | Olt | 4,79 | 0.0% | 3 |
25 | LICEUL TEHNOLOGIC “SF. MUCENIC SAVA” COMUNA BERCA | Buzău | 4,48 | 0.0% | 1 |
26 | LICEUL TEHNOLOGIC CRUCEA | Constanța | 4,47 | 0.0% | 7 |
27 | LICEUL TEHNOLOGIC “SIMION LEONESCU” LUNCAVITA | Tulcea | 4,47 | 0.0% | 1 |
28 | LICEUL TEHNOLOGIC “UNIO-TRAIAN VUIA” SATU MARE | Satu-Mare | 4,45 | 0.0% | 12 |
29 | LICEUL TEHNOLOGIC PUCIOASA | Dâmbovița | 4,43 | 0.0% | 8 |
30 | LICEUL TEHNOLOGIC “IOAN CORIVAN”, MUN. HUSI | Vaslui | 4,43 | 0.0% | 2 |
31 | LICEUL TEHNOLOGIC CAPITAN NICOLAE PLESOIANU, MUN. RM. VALCEA | Vâlcea | 4,37 | 0.0% | 8 |
32 | LICEUL TEHNOLOGIC NR.1 PRUNDU | Giurgiu | 4,31 | 0.0% | 9 |
33 | LICEUL TEHNOLOGIC “TRAIAN VUIA” TIRGU MURES | Mureș | 4,31 | 0.0% | 18 |
34 | LICEUL TEHNOLOGIC “PETOFI SANDOR” DANESTI | Harghita | 4,31 | 0.0% | 17 |
35 | LICEUL TEHNOLOGIC TANDAREI | Ialomița | 4,22 | 0.0% | 19 |
36 | LICEUL TEHNOLOGIC “PETRE MITROI” BILED | Timiș | 4,17 | 0.0% | 7 |
37 | LICEUL TEHNOLOGIC “MAX AUSNIT” CARANSEBES | Caraș-Severin | 4,03 | 0.0% | 4 |
38 | LICEUL TEORETIC OLTENI | Teleorman | 3,97 | 0.0% | 21 |
39 | LICEUL TEHNOLOGIC TISMANA | Gorj | 3,95 | 0.0% | 11 |
40 | LICEUL TEHNOLOGIC DRAGANESTI-VLASCA | Teleorman | 3,95 | 0.0% | 26 |
41 | LICEUL TEHNOLOGIC “ZIMMETHAUSEN” BORSEC | Harghita | 3,77 | 0.0% | 4 |
42 | LICEUL TEHNOLOGIC “IORDACHE ZOSSIMA” ARMASESTI | Ialomița | 3,69 | 0.0% | 17 |
43 | LICEUL TEHNOLOGIC FELDRU | Bistrița-Năsăud | 3,63 | 0.0% | 3 |
44 | LICEUL TEHNOLOGIC “ION IONESCU DE LA BRAD”, COMUNA HORIA | Neamț | 3,52 | 0.0% | 24 |
45 | LICEUL TEHNOLOGIC “ZEYK DOMOKOS” CRISTURU SECUIESC | Harghita | 2,97 | 0.0% | 5 |
46 | LICEUL TEHNOLOGIC NR.1 SURDUC | Sălaj | 2,63 | 0.0% | 22 |
47 | LICEUL TEHNOLOGIC “SIMION BARNUTIU” CAREI | Satu-Mare | 2,57 | 0.0% | 3 |
48 | LICEUL TEHNOLOGIC “TUDOR VLADIMIRESCU” | Mehedinți | 2,40 | 0.0% | 29 |
49 | LICEUL TEHNOLOGIC TURBUREA | Gorj | 1,90 | 0.0% | 2 |
50 | LICEUL TEHNOLOGIC “ION POPESCU-CILIENI” CILIENI | Olt | 1,61 | 0.0% | 12 |
51 | LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL “BEETHOVEN” CRAIOVA | Dolj | 1,43 | 0.0% | 13 |
52 | LICEUL TEHNOLOGIC “MIHAI VITEAZUL” MIHAI VITEAZU | Constanța | – | 0.0% | 2 |
53 | LICEUL TEHNOLOGIC “SIMION MEHEDINTI”, LOCALITATEA GALATI | Galați | – | 0.0% | 1 |
Informații de context
Numărul liceelor fără niciun promovat aproape s-a dublat în ultimii 4 ani. Dacă în 2020 au fost 27 de unități de învățământ fără să aibă niciun candidat care să promoveze examenul de bacalaureat, în 2023 sunt 53 de astfel de licee.
În 2021 și 2022 au fost 42 de licee fără ca un absolvent de clasa a XII-a să treacă examenul de bacalaureat.
La mijlocul lunii iunie, Marcel Ciolacu, premierul României, spunea, în Parlamentul României, că „România nu trebuie să aibă licee în care niciun elev nu ia bacul. România nu trebuie să mai aibă în sistemul de educație oameni cu doi și trei la titularizare, care s-au făcut profesori doar pentru că n-au găsit altceva mai bun de făcut”.
Lista miniștrilor educației din 2020 și până în prezent:
- Monica Anisie 4 noiembrie 2019 – 23 decembrie 2020 (PNL): După ce fusese secretar de stat pentru învățământ preuniversitar în 2016, Anisie ajunge ministru în guvernul Ludovic Orban – guvern minoritar al PNL. Are un mandat marcat de criza pandemică în care școala s-a desfășurat, ca în multe alte state, în format online sau hibrid.
- Sorin Cîmpeanu 23 decembrie 2020 – octombrie 2022 (PNL): Pentru a doua oară ministru, Cîmpeanu anunță o serie de reforme finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în care Educația primește proiecte în valoare de 3,6 miliarde de euro cu implementare până în anul 2026. Prin „calibrarea subiectelor” și simplificarea programelor pentru examene, măsuri puse pe seama școlii online din pandemie, a adus rata de promovare de la Bacalaureat 2022, respectiv cea a notelor peste 5 la Evaluarea Națională 2022 la maximele ultimilor 12 ani. În mandatul acestuia se face evaluarea școlilor doctorale, cu componentă externă, iar mai multe încercări de tip „pilot” au loc în privința testării standardizate și a corecturii digitalizate la examenele naționale din învățământul preuniversitar. Cîmpeanu demisionează după un scandal în care a fost acuzat de plagiat prin însușirea unui suport de curs.
- Ligia Deca 3 octombrie 2022 – prezent (tehnocrat, cu susținerea PNL) Fost consilier de stat la Administrația prezidențială, autorul de facto al rapoartelor România educată, Deca preia conducerea ministerului cu misiune clară de la Klaus Iohannis să treacă prin Parlament controversatele proiecte de legi ale educației, lansate în dezbatere de Cîmpeanu. Reușește asta în 22 mai 2023, exact în ziua în care s-a declanșat prima grevă geenrală din Educație, din ultimii 18 ani. Proiectele de legi urmează să fie promulgate, după ce au trecut de controlul de constituționalitate. Deca a fost recent numită pentru un nou mandat, în Guvernul Ciolacu, după ce premierul Nicolae Ciucă și-a dat demsia conform unui acord în coaliție. Pe 29 iunie 2023, Ligia Deca a anunțat pe Facebook că s-a înscris în Partidul Național Liberal.
În 2021, la momentul negocierii portofoliilor din Guvernul Cîțu, Ludovic Orban, președintele PNL de la acea vreme, spunea că i s-a solicitat să nu piardă Ministerul Educației, indicându-l pe Iohannis, după cum a scris G4Media.ro: „Mi s-a solicitat să nu pierd Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Ministerul Educației – știți de ce, pentru proiectul România Educată, și de asemenea Ministerul de Finanțe… pentru că domnul Cîțu a zis că e obligatoriu să avem noi și Finanțele, și atunci eu am și fost de acord cu el.”
Înainte de contestații, rata de promovare la examenul de bacalaureat 2023 a fost de 72,8%, potrivit rezultatelor anunțate de Ministerul Educației. Este cea mai mare rată de promovare pentru sesiunea iunie-iulie, înainte de contestații, după cea de anul trecut, când 73,3% dintre candidați promovaseră Bacalaureatul.
54 de candidați care au susținut examenul de Bacalaureat 2023, sesiunea iunie-iulie, au obținut media 10, conform Ministerului Educației.
Condițiile pe care un elev trebuie să le îndeplinească pentru a promova examenul de Bacalaureat sunt:
- să-și fi echivalat sau recunoscut toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
- să susţină toate probele scrise şi să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- să obţină media generală 6(cel puţin) la probele scrise.
Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat. Acolo unde candidaţii obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.
Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condiţiile, precum şi candidaţii care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declaraţi „respinşi”.