Neutralitatea religioasă în școlile din Franța este amenințată mai mult ca oricând, avertizează prim-ministrul francez. Gabriel Attal anunță sprijin pentru profesori în combaterea tensiunilor de la ore

417 vizualizări
Gabriel Attal / Foto: captură Youtube.com
Principiul “laicităţii” care guvernează şcolile din Franţa şi care le interzice între altele elevilor să poarte însemne religioase ostentative este “ameninţat mai mult ca oricând”, a declarat miercuri prim-ministrul francez Gabriel Attal, într-un interviu pentru AFP, potrivit Agerpres.

“Laicitatea este ameninţată. Astăzi (ea este ameninţată), probabil mai mult ca oricând. Ea are duşmanii săi, ei sunt politici, religioşi. Însă ea are de asemenea apărătorii săi: profesorii noştri, funcţionarii noştri, forţele noastre de ordine”, a declarat prim-ministrul Franţei.

După intrarea în vigoare a unei legi în 2004, portul de semne religioase ostentative este interzis în toate instituţiile de învăţământ din Franţa, de la şcoală la liceu, pentru a evita orice prozelitism şi a menţine o neutralitate religioase în instituţiile şcolare.

Gabriel Attal a interzis în 2023, când era ministru al educaţiei, portul la şcoală a două ţinute musulmane – abaya şi qami – şi se felicită că “astăzi, semnalările pentru port de semne şi ţinute religioase sunt la cel mai scăzut nivel”. “Aceasta este o victorie fără precedent pentru laicitate din 2004 încoace”, a declarat Attal pentru AFP.

“Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult astăzi este că asistăm la o creştere a numărului de situații de contestare a învăţământului“, a adăugat el totodată. “Eu văd în asta semnul că duşmanii laicităţii sunt încă prezenţi şi caută să se infiltreze în şcoală şi să o slăbească”, a subliniat şeful guvernului francez.

Gabriel Attal nu a precizat despre ce fel de învăţământ este vorba, însă cadre din domeniul educaţiei au informat uneori despre tensiuni cu elevi în timpul cursurilor de educaţie civică, istorie sau ştiinţe, conform Agerpres.

Împotriva acestui fenomen, prim-ministrul francez a promis înfiinţarea unor “celule de sprijin pedagogic” pentru profesorii ce doresc aceasta, “ce pot fi contactate de profesorii care (…) fac faţă unor rezistenţe, chiar contestări a ceea ce ei predau”.

Va fi vorba de “un contract la nivel de rectorat [N. Red. administrația instituției regionale care are în subordine mai multe circumscripții școlare], care le poate propune trei mari soluţii: o asociere pedagogică cu profesori referenţi ce le pot oferi sfaturi (…); o prezenţă fizică a unui membru din personalul non-didactic în clasă; sau prezenţa fizică a unui membru al personalului format, care face parte, de exemplu, din echipele academice ‘valori ale Republicii'”, a detaliat prim-ministrul Franţei, mai transmite sursa citată.

Citește și:
Respectul pentru autoritate se învață în familie și la școală, spune premierul Franței, care anunță muncă „de tip educativ” în folosul comunității pentru tinerii delincvenți: Să ne întoarcem la un principiu simplu – dacă spargi, repari, dacă murdărești, cureți
Ministra Educației din Franța, eliberată din funcție de președintele Macron după scandalul cu alegerea de a-și duce copiii la o școală privată. Noua ministră este Nicole Belloubet, profesoară de universitate și fostă șefă a Justiției

3 comments
  1. Laicitatea este un lucru fundamental și reglementat la nivel internațional și european, reprezentând o metodă de bun simț. Fiecare are dreptul să creadă în ce dorește. Libertatea religioasă este garantată și imposibil de suprimat. Într-o societate normală care funcționează după principiile fundamentale democratice și occidentale nu trebui să existe religia în școli. Religia se face în afara școlii, deoarece este un aspect particular și privat la fel cum politica se face tot în afara școlii, deoarece este un aspect particular și privat. Instituțiile publice, inclusiv școlile și liceele au obligația să fie neutre și imparțiale. În școli se furnizează doar informații laice, așa cum este normal. Școlile trebuie să fie apolitice și laice. Nimeni nu este obligat să facă parte dintr-o religie dacă nu dorește. Trebuiesc respectate convingerile tuturor.

  2. Adică fără religie. Cea mai mare aiureala!In toata istoria omenirii religia este o nevoie fundamentală!Laicitatea este fără șanse din start.In loc sa închidă bisericile mai bine se îngrijea de creștinism.

    1. @sissi: se vede că ești paranoia. Biserica nu are ce căuta într-un stat laic. Biserica e pentru ăia habotnici, nu pentru oameni normali

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rata de infectare COVID-19 la copii a crescut accelerat de la deschiderea școlilor, iar incidența la grupa 5-9 ani s-a dublat – raport INSP. Documentul nu face referire la evoluția testărilor în rândul copiilor, după începerea școlii

Rata de infectare COVID-19 la copii are o creștere mai accelerată decât cursul general al epidemiei în România, arată Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), într-o analiză a evoluției epidemiei…
Vezi articolul