Un proiect cu bani europeni inițiat în urmă cu mai bine de zece ani la Universitatea Dunărea de Jos și care, în trecut, a atras inclusiv atenția DNA este marcat de o serie de nereguli majore, a constatat un recent control al Direcției Antifraudă din cadrul Ministerului Agriculturii, potrivit informațiilor Edupedu.ro. Pentru aceste nereguli – de la faptul că acel proiect „nu era eligibil pentru finanțare” până la faptul că „nu a fost finalizat și nu și-a atins scopul” pentru care a fost finanțat, echipa de control apreciază că întreaga finanțare nerambursabilă primită – circa 7,3 milioane de lei – trebuie restituită. La solicitarea Edupedu.ro, Universitatea – care a avut obiecții față de constatările echipei de control – a precizat că a contestat procesul verbal al controlului și cere suspendarea executării lui.
Universitatea precizează, însă, că procesul verbal respectiv are titlu executoriu privind creanța bugetară rezultată, fapt pentru care instituția „va efectua toate diligențele în vederea asigurării fondurilor bănești necesare stingerii obligațiilor de plată”.
- Edupedu.ro a solicitat precizări și din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Durabile și le va publica în momentul în care instituția va răspunde.
Potrivit informațiilor Edupedu.ro, Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare a fost emis la sfârșitul lunii iulie a.c., după un control al Direcției Generale Control, Antifraudă și Inspecții din cadrul MADR: Acesta a vizat un contract de finanțare nerambursabilă cu fonduri europene vechi de 2013 ani, având ca beneficiar Universitatea Dunărea de Jos, proiect intitulat „Evaluarea supraviețuirii și răspândirii în Marea Neagră a puilor de sturion din speciile amenințate critic lansați în Dunărea inferioară”.
Controlul MADR a constatat, în cazul proiectului respectiv:
- Neeligibilitatea cererii de finanțare, proiectul „nefiind unul inovator și neputând fi calificat ca un proiect pilot”
- Proiectul „nu a fost finalizat și nu și-a atins scopul și obiectivele pentru care a fost finanțat
Drept urmare, potrivit documentului, „rezultă în mod indubitabil că întreaga finanțare nerambursabilă primită în cadrul proiectului este neeligibilă și trebuie restituită”.
Valoarea cheltuielilor afectate de nereguli este stabilită la 7.298.925 lei, din care 5.474.194 lei din fonduri UE, iar restul – de la bugetul de stat.
Un proiect marcat de probleme, verificat în trecut și de DNA
Din informațiile Edupedu.ro, confirmate de documentul citat, proiectul a fost marcat de probleme aproape permanent pe parcursul ultimului deceniu. De altfel, controlul MADR a fost declanșat pe baza unor verificări efectuate de către DNA în anii ce au urmat lansării proiectului, în cadrul unui dosar penal clasat ulterior. Procesul-verbal menționează suspiciuni, acțiuni de control și verificări din 2015-2016, în urma unor sesizări, care au fost încheiate fără să se confirme aspectele sesizate.
Verificările DNA vizau „nereguli în legătură cu achiziția puilor de sturioni” în cadrul proiectului, dar și „nerespectarea soluției tehnice stabilită prin contractul de finanțare”.
Procesul verbal de acum include și un punct de vedere al Universității „Dunărea de Jos”, emis în baza unui proiect al procesului-verbal, în care aceasta susține că semnarea contractului de finanțare înseamnă „că au fost verificate toate criteriile de eligibilitate”, că alte sesizări din 2016 nu au fost confirmate și acțiunile de atunci au fost clasate, dar și că sumele ce constituie creanța ar fi prescrise.
Universitatea „Dunărea de Jos” contestă procesul-verbal și spune că va căuta responsabilii după încheierea litigiului
Într-o serie de răspunsuri transmise Edupedu.ro, instituția de învățământ superior din Galați precizează că a decis să conteste pe cale administrativă Procesul verbal al controlului MADR și, în funcție de rezultat, să ceară anularea lui. Universitatea spune că va lua măsuri împotriva „persoanelor responsabile rezultate” după încheierea acestui litigiu. În ceea ce privește plata creanței constatate, Universitatea „Dunărea de Jos” precizează că procesul verbal are caracter executoriu și, drept urmare, ea „va efectua toate diligențele în vederea asigurării fondurilor bănești necesare stingerii obligațiilor de plată ce ne revin, în funcție de rezultatele soluționării” acțiunilor de contestare/suspendare.
Răspunsurile Universității, pe larg:
- „Având în vedere faptul că Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a înțeles să formuleze contestație pe cale administrativă împotriva Procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 222/83/29.07.2024, precum și cerere de suspendare a executării acestui act administrativ, urmând ca în funcție de rezultatul soluționării acesteia, să ne adresăm, după caz, instanței de judecată cu privire al anularea actului administrativ, până la definitivarea soluționării litigiului nu suntem în măsură să procedăm șa identificarea persoanelor responsabile, fizice sau juridice, pentru neregulile reținute în actul de control.”
- „La momentul definitivării litigiului de natură administrativă, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va întreprinde toate acțiunile legale necesare împotriva persoanelor responsabile rezultate, atât în ce privește atragerea răspunderii administrative, cât și cu privire la atragerea răspunderii patrimoniale.”
- „Având în vedere caracterul executoriu de drept al Procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 222/83/29.07.2024, precum și caracterul de titlu executoriu privind creanța bugetară în valoare de 7.289.925,80 lei stabilită în sarcina noastră, în vederea evitării acumulării unor obligații suplimentare de plată rezultate din aplicarea dobânzilor de intârziere, Universitatea „Dunăre de Jos” din Galați va efectua toate diligențele în vederea asigurării fondurilor bănești necesare stingerii obligațiilor de plată ce ne revin, în funcție de rezultatele soluționării acțiunilor înaintate pe cale administrativă și jurisdicțională.”