Probleme cu acordarea burselor de merit, semnalate de profesori: O elevă care a avut media 9,35 anul trecut și 9,68 în primul semestru acum poate lua bursă de merit sau este pedepsită că a înregistrat un progres școlar, fără să știe că regulile se vor schimba „în timpul jocului”

68.198 de vizualizări
Foto: Pexels.com
O profesoară din București a semnalat pe Facebook mai multe nelămuriri privind acordarea burselor de merit pentru elevi, după ce ministerul Educației a schimbat regulile „în timpul jocului”. Spre exemplu, ea întreabă: „o elevă a avut bursă de merit în semestrul I pentru media 9.35 din anul școlar trecut (conform OMECTS nr. 5576 / 2011). La sfârșitul semestrului I are media 9.68 (zero absențe). Poate lua bursă de merit în sem. al doilea, încadrându-se ca medie în criteriile noi? Sau este pedepsită că a înregistrat un progres școlar, la școala față în față (cu teze semestriale), fără să știe că regulile se vor schimba ”în timpul jocului”?”.
  • Amintim că actele pentru bursele de studiu și de ajutor social se pot depune până pe 31 ianuarie 2022 la școală, prin e-mail sau poștă, anunță Ministerul Educației într-un set de precizări pentru aplicarea noilor criterii de burse trimis în școli vineri, obținut de Edupedu.ro. Documentul a fost cerut de reprezentanții elevilor și de către cei ai părinților, care acuzau faptul că noile criterii de acordare a burselor nu ar fi interpretate unitar în toate școlile. Mai multe detalii aici.
  • Numărul elevilor care iau burse de merit scade cu 185 de mii, iar bugetul pentru bursele de merit scade cu 35%, potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro pe baza datelor oficiale prezentate de Ministerul Educației în ultimul an, dar evitate în cel mai recent comunicat pe această temă. Mai multe detalii aici.
Mai jos, postarea integrală a profesoarei Iuliana Soare de la Școala Gimnazială „Sf. Voievozi” din București:

„După atâta rumoare, au apărut Precizările nr. DGIP 109 / 21.01.2022 ale Direcției Generale a Învățământului Preuniversitar din Ministerul Educației care, în opinia mea, aduc alte neclarități / neconcordanțe din punct de vedere juridic în vederea aplicării Ordinul Ministerului Educației nr. 5870 / 22 dec. 2021, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 8 / 04.01.2022, privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, versus OMECTS nr. 5576 / 2011 cu modificările și completările ulterioare. Problemele ridicate sunt următoarele:1. Conform ambelor ordine, pentru elevii claselor a VI-a – a VIII-a, bursele de merit se acordă începând cu semestrul I, pe baza rezultatelor din anul școlar anterior. Corect! In acest context se poate reveni asupra a ce s-a stabilit la începutul anului școlar?”

2. Noul ordin se aplică doar elevilor din clasele a V-a sau și celor din clasele a IX-a?

3. Dacă se aplică exact așa cum a fost emis, se vor plăti retroactiv bursele elevilor din clasele a IX-a care au mediile de admitere de cel puțin 9.50? Dacă, în acest caz, nu se poate aplica retroactive (pentru că, paradoxal, ar fi în favoarea elevului, chiar dacă orice prevedere legală nu poate fi aplicată retroactiv!), atunci cum pot intra sub incidența acestui ordin elevii cărora li s-a stabilit bursa de merit, la începutul anului școlar, pe baza altor criterii?

4. Care este înțelesul art. 8, (3) ”Lista elevilor care beneficiază de bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1), lit. a), b) și c) este revizuită semestrial, în funcție de modificările intervenite în situația școlară a elevilor.”? Spre exemplu:

a. o elevă a avut bursă de merit în semestrul I pentru media 9.35 din anul școlar trecut (conform OMECTS nr. 5576 / 2011). La sfârșitul semestrului I are media 9.68 (zero absențe). Poate lua bursă de merit în sem. al doilea, încadrându-se ca medie în criteriile noi? Sau este pedepsită că a înregistrat un progres școlar, la școala față în față (cu teze semestriale), fără să știe că regulile se vor schimba ”în timpul jocului”?

b. un elev a fost audient în primele săptămâni din sem. I în vederea echivalării studiilor din sistemul privat, fapt ce nu i-a permis să depună dosarul pentru acordarea bursei de merit în termenul prevăzut de lege, la începutul anului școlar, desi după examenele de echivalare a obținut media generală a clasei a VI-a – 9.52, La sfârșitul primului semestru din clasa a VII-a a obținut media 9.68. Poate depune dosar pentru bursa de merit în sem. al doilea?

Dacă citim punctul 2 din Precizările DGIP pentru a ne lămuri (!?!), respectiv ”… Revizuirea semestrială a listei beneficiarilor, în funcție de modificările survenite în situația școlară a elevilor, …, presupune adăugarea elevilor de clasa a V-a, adăugarea / eliminarea elevilor de clasa a IX-a, ….”, nedumeririle cresc și mai tare: cu elevii claselor a V-a e clar, dar ce înseamnă eliminarea elevilor de clasa a IX-a? Când au fost introduși? Retroactiv? Ar fi foarte bine, că e meritul lor, așadar li se vor plăti bursele din perioada sem. 1, 2021 – 2022?!? Susținem!

Cum rămâne însă cu elevii din clasele VI – VIII și X – XII care au fost în listele de burse stabilite la începutul anului școlar (pe baza criteriilor de atunci), iar acum îndeplinesc condiția prevăzută la art. 8, (1), a) și b) din noul ordin publicat in ian. 2022, înainte de începerea sem. II, respectiv au media cel puțin 9.50? Ce, cum și când, sau pe cine revizuim? Ce înseamnă însă, REVIZUIRE în limba română? Sau din punct de vedere JURIDIC?

5. Atât consiliul elevilor cât și Consiliul Reprezentativ al Părinților au ridicat această problemă: având în vedere perioada critică generată de pandemie, anterioară emiterii acestui ordin, se consideră că pentru aplicarea art. 5, 6, 8 și 9 din noul ordin nu au fost asigurate condițiile necesare și șanse egale tuturor elevilor în vederea participării la Olimpiade și concursuri de orice fel organizate de Ministerul Educației, tocmai pentru că nu au fost organizate de M.E. din mai 2020, ignorându-se teoria inteligențelor multiple. Ori aplicarea parțială a unui act normativ (a / b / c), din pricina emitentului, constituie viciu de procedură, ceea ce atrage de la sine anularea acestei decizii. Sunt reamintite în acest sens:

– OMEC nr. 4304 / 21.05.2020 pentru anularea competițiilor școlare internaționale, naționale și regionale, a calendarelor activităților educative naționale și regionale și a competițiilor sportive naționale și regionale organizate în anul școlar 2019 – 2020,

– OMEC nr. 5924 / 03.11.2020 privind prorogarea, pentru anul școlar 2021 – 2022, a prevederilor Ordinului nr. 3035 / 2012 de aprobare a Metodologiei cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare și a Regulamentului de organizare a activităților educative școlare și extrașcolare.

În acest context se pune întrebarea cine putea lua burse de performanță în acest an școlar? Dacă anularea calendarelor din 2020 și prorogarea acestora pentru 2021 – 2022 a avut ca justificare discriminarea elevilor care nu au resurse pentru online, precum și dorința de a oferi șanse egale tuturor, acum cum e? Desfășurarea preferențială a unor competiții, fără a fi făcut public calendarul acestora nu este discriminare?

Astfel că, în accepțiunea elevilor și părinților, având în vedere că tocmai emitentul actelor normative nu oferă șanse egale tuturor elevilor, având în vedere că nu pot fi aplicate și criteriile prevăzute la art. 8, alin (1), lit. d) și e), se impune ca prezentul Ordin nr. 5870 / 22 dec. 2021, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 8 / 04.01.2022, privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat să fie aplicat începând cu anul școlar 2022 – 2023.

Așa cum este precizat în Legea educației, toate ordinele cu referire la organizarea învățământului, mai ales cele referitoare la acordarea unor drepturi ale elevilor pe baza rezultatelor școlare, trebuie emise și cunoscute de beneficiari înainte de începerea anului școlar, respectiv cel târziu la 31 august din fiecare an.

Să recitim art. 7 din prezentul ordin? ”Bursele de merit și bursele de studiu se acordă elevilor …. în funcție de rezultatele lor la învățătură” ?!?

Chiar nu știm ce să mai înțelegem! Parcă bursele de merit, conform aceluiași ordin, se acordă pentru criteriile de la art. 8 (1), lit. a) – ”învățătura”, b), c), d) și e), iar pentru bursa de studiu trebuie îndeplinite 3 condiții: ”învățătura” – adică media minima de 7.50, disciplina (maximum 10 absențe) și venitul net pe membru de familie din ultimele 3 luni (maxim egal cu salariul minim net pe economie).

Oare cum este apreciat un elev cu media sem. I (sau la sfârșitul anului școlar precedent) de 9.47 și cu un venit pe membru de familie mai mare cu 5 lei față de salariul minim net? Conform prevederilor noului ordin nu au dreptul la nimic. Ce sentimente vor avea acești elevi? Ce va genera această frustrare? Progres? Ambiție? Mi-e teamă că …., nici nu vreau să mă gândesc! Iertați-ne, domnilor, dar nu mai înțelegem nimic!

În contextul dat, credem că cel mai potrivit ar fi să retrageți ordinul, sau să îl aplicați numai în favoarea elevilor pentru acest an școlar, cu scuzele de rigoare pentru turbulențele emoționale create.”

Amintim că toți elevii care au avut anul școlar trecut medii generale de peste 9.50 vor primi burse de merit pe semestrul al II-lea. Criteriile de acordare a burselor școlare au fost schimbate după 10 ani, de către Ministerul Educației, potrivit unui ordin de ministru publicat pe 5 ianuarie în Monitorul Oficial. Bursele de merit se acordă din semestrul II al acestui an școlar pentru elevii cu medii peste 9.50, față de 8.50 cum era până acum. Bursele de studiu vor fi acordate celor cu media între 7.50 și 9.50, în loc de 7.00 – 8.50, cum era pragul în ordinul precedent.


35 comments
  1. Criteriile au fost aberante și pana acum,diferența era ca erau neoficiale. Vorbesc de ce știu de Bucuresti sector 2. Eu am scris și anul trecut pe mail la Primărie sector 2 ,dar nu a răspuns nimeni. Lista se revizuiește in sensul ca se scot elevii care nu mai îndeplinesc conditia de medie,dar nu se mai introduc cei care au medie in semestrul I peste limita. Explicația este ca nu se suplimentează lista,adică penalizam ca a obținut medie mai mare.
    Este plin învățământul de nedreptati,dar infumuratii care ne conduc nu le văd!

  2. Bună ziua, în mediul rural nu se respecta și nu s-au respectat niciodată criteriile de acordare a burselor, copiii mei au avut mereu peste 9:50,insa niciodată nu au primit bursa de merit. Ar trebui ca ministerul/inspectoratul sa facă controale în acest sens.

  3. Bursele de merit , la mai multe scoli, s-au dat doar la 10.00 ,nici una sub media aceasta. Ma întreb, unde sunt banii alocați pt mediile sub 10, indiferent de pragul minim al bursei….. Praf in ochi! Își bat joc de toți copiii!

  4. De ce un elev care a inregistrat un progres trebuie pedepsit? Ne miram de ce tinerii cu potential pleaca? Si fiica mea pierde bursa,chiar daca a progresat anul acesta! Rusine!

  5. … așa este! … sunt diferențe mari, mari de tot între școli, între oraș și sat … dar cum rezolvi asta?!? … nota e notă! … sunt clase unde majoritatea au peste 9.50, e ceva comun și nu înseamnă peste tot performanță … de MERIT ar însemna cred, undeva aproape de perfecțiune, de EXCELENȚĂ mai bine zis, de la 9,90 … ar mai rezolva din problemă … cât despre perioada de referință trebuie luat semestrul anterior sau tot anul anterior … să rămână o regulă stabilă … zic …

    1. De exemplu s-ar putea stabili niste criterii de evaluare care sa se aplice tuturor scolilor, liceelor etc similare celor de la evaluarea nationala …

      Profesionistii in educatie au solutii dar sunt ignorati de multitudinea de politruci pusi in functii de conducere, cu nenumarate diplome obtinute dupa ce au intrat in politica …

  6. Cu toată stima domnule ministru dar în cazul asta ati fost depășit!!! Cum poți da burse de merit alegând media din cursul anului de învățământ 2020/2021? Oare, nu ați dat odată bursele pentru anul trecut? De ce nu ați ales anul de învățământ 2019/2020 sau altul? De neînțeles! Nu partidul dumitale a solicitat mărirea buzelor! Ori nu vreți să depășiți bugetul…v-ați bătut joc de copii idioților.

  7. Dacă un elev, de la un liceu tehnologic-clasa de liceu, primește bursă Bani de liceu, mai poate primi și bursă de studiu?

  8. Acest Domn Tâmp. si sfatuitorii sai priceputi trebuie sa plece
    Acest T. a facut mai mult decat suficient pt invatamantul romanesc si pentru tara, aceasta miscare cu bursele e ciresica de pe tort
    Datorita lui am ajuns sa i regretam pe ministri invatamantului dinaintea lui (si au fost de toate felurile)
    Indiferent ca suntem implicati direct, indirect, sau chiar in afara sistemului de invatamant, indiferent ca avem noi sau ai nostri burse sau nu, foarte multi am ajuns sa apreciem “performantele” sale ca nule si neavenite. Ba, mai mult, chiar neplacut de surpinzator, aproape ca ne e dor de lipsa de implicare si calcatul in strachini ale unora din fostii ministri, prin comparatie cu “implicarea” proasta si aparent chiar rauvoitoare a acestui personaj (dupa principiul ca daca nu se “baga” sa “rezolve” lucrurile “mai bine” , nu poate strica, decat daca se “baga” si nu se pricepe – sau, si mai”bine”, se “baga” din motive care nu au de-a face cu binele si motivarea educabililor, ci cu resorturile politice (de toate culorile) care il/ ii actioneaza)
    Domnul Tâmp. si sustinatorii / sfatuitorii sai “meritorii” + “merituosi” nu se dezmint si lovesc din nou si din nou
    Ecs ce lent

    1. Si care credeam același lucru.Sunt un elev în clasa a XI-a ,un simplu elev…dar mă nemulțumește acest fapt ,cum ziceați și dvs,asta cu bursele deja …ce sa mai cireașa de pe tort .Se tot susține sus și tare că în perioada anului trecut școlar a fost școală online și s-au “umflat” rezultatele,din contra,in anul trecut ,precedent ,am avut media 9,23 pe primul semestru ,iar pe al doilea ,9,36 cu aproximație rezultând o medie de 9,31..in schimb ,anul acesta evident c-am tras cat am putut sa obțin o medie decenta pentru a lua și eu o bursă ,am media 9,56 și pur și simplu nu-mi convine aceasta măsură.Sa fim serios că acest “ministru” nu face nimic altceva decât să facă haos și mai și în învățământ..Macar de se spunea de mai devreme ..de unde ?Macar făceam dosar pentru bursă de studiu… Oricum,ce pretenții mai putem avea de la o țară coruptă și de la niste manipulatori…Ce sa zic ,foarte bine!

  9. Elevă de gimnaziu,orfană de un părinte și aband de celălalt, dată în plasament de Protecția copilului ,prin sentință judecătorească, are dreptul la bursă socială conf art 14 alin1 lit b, fără a se ține cont de veniturile familiei la care este in plasament ?

  10. Alo, Sorine!
    Domnule cu nume predestinat sa bată câmpii!?
    De acolo, de sus, cum se vede treaba?

  11. Daca un elev in clasa a IX la un liceu de top (primele 10 pe Bucuresti) cu media pe sem.I 9.41 se compara cu un elev de la un liceu mult mai slab cu media 9.50, dle Ministru cum vreti sa mai ramana in aceasta tara elevii foarte buni?

    1. Media de admitere este numai 25% media anilor de studii și restul 75% media de admitere. Deci media anilor de studii nu prea contează. Și cum la evaluarea națională au avut aceleași subiecte …nu vad de ce are nota mai mica

      1. Dna Victoria se refera la media de pe sem I, nu la media de admitere … asadar comentariul dvs nu are sens

    2. La noi în țară notele nu sunt la fel. Probabil că elevul cu 9,41 de la liceul de top este printre ultimii din clasa. În clasa mea media cea mai mare este 8,67 … Elevii de la liceul tehnologic nu „beneficiază” de revizuirea semestrială a burselor, deoarece ei au discipline tip modul, la care media se încheie la sfârșitul anului școlar, nu există medie semestrială (altă situație inechitabilă).

    3. Din pricina unora ca dvs nu merge țara asta cum trebuie. Știți ceva, nu există licee de top sau licee slabe, astea sunt idei preconcepute ale unor părinți binevoitori ca dvs,
      care.și chinuie odrasla pt asa zise liceele de top. Copii buni sunt peste tot, în toate liceele din București sau provincie, la fel și profesori excelenți, dar vezi doamne acolo, la cele de top sunt miezul. Toți au dreptul sa primească bursă dacă merită, al dvs să pună mâna să învețe mai bn pt ca data viitoare să primească . Lăsați scoala să meargă așa cum trebuie, nu vă mai băgați coada, voi ca părinți, unde nu vă fierbe oala. Nici eu nu accept deciziile ministrului dar nu încerc sa blameaz licee, scoli pt neputință mea sau a altora.

  12. Nu trebuie să dati burse copiilor buni,nu avem nevoie de oameni inteligenti,deoarece acestia o sa-i ,,deranjeze ,, mai târziu pe aleșii noștri.
    Dati ajutoare sociale fara numar,ei sunt cei pe care va bazați, mediocrilor!
    S-a făcut un calcul ce impact are la buget ,atâta pomana socială?

    Educatia nu e prioritate la noi,daca merge si fără, de ce nu.

  13. Cum se procedează cu un elev care anul trecut a avut media 9.55 ,iar la sfârșitul primului semestru din acest an are media 9 ?
    După nouă lege ia bursă…

    1. Am si eu un coleg care are pe semestru 1 din clasa a 12 a media 8,78 si pe clasa a 11 a care a fost majoritar online si fara teze 9,50. Eu am avut pe clasa a 11 a 9,46 si pe semestrul 1 din clasa a 12 a 9,57. El o sa primeasca bursa iar eu absolut nimic, iar din moment ce acestea se acorda bazate pe mediile generale ale anului anterior, munca mea din semestrul 1 a fost aproape degeaba. Bait and switch, cum ar spune americanii, la cel mai inalt nivel. 🙂 Singura motivatie pe care o am acum sa invat e sa iau note mari la examenul de bacalaureat si sa intru la o facultate din strainatate, unde nu se umbla cu magarii de 2 lei ca la noi.

  14. Conform vechiului ordin, nepotul meu care este acum in cls a IX-a nu a primit bursa in sem I

    Conform noului ordin, nepotul meu nu va primi bursa nici in sem II pt ca a incheiat sem I cu media 9,47. Nepotul a fost si este elevul unuia din primele 5 colegii din Bucuresti, a absolvit cls a VIII-a cu media 10 si a intrat la liceu cu media 9,70.

    Credeti ca este corect sa nu primeasca bursa de merit?!?

  15. Bună ziua,
    Același lucru aș dori să-l semnalez și eu. Media generala clasa a VII-a-9.47, iar media semestrul I din clasa a VIII-a – 9.68. Arat ca anul trecut, adică în clasa a VIII-a, în ultima săptămână de școală din semestrul II a fost “pedepsita” de profesorii din școala în care învata cu note mici pentru ca noi părinții am dorit, datorita unor probleme de sănătate) sa continue on line. Ultimele note au coborât media generala, note pe care le-am văzut abia când am cerut situația școlară pentru transfer.

  16. Unui elev i-a murit un parinte in vacanta de iarna. Poate depune dosar pentru obtinere bursa orfan?
    Pentru o familie…neatenta , in primul semestru, la explicatiile dirigintelui, vis-a-vis de dosarul de bursa de ajutor social/studiu, care a aflat de la colegii de clasa despre….Se poate primi dosarul pentru sem. II ?

    1. Desigur!Mergeti la secretariat cu cererea ,cu copie după certificatul de deces,cu certificatul de naștere al copilului .In fiecare semestru se reface acest dosar.

  17. Am elev în clasa , media anul trecut scolar 9.87 , s-a transferat din toamna la alt profil și este corigent la doua materii.Primeste bursa?
    După ministrul Tampeanu primește.Halal gândire de cei de la minister.

    1. Va putea la anul. Pentru tot anul școlar. Dacă va încheia anul acesta școlar cu 9:50. Spre deosebire de vechea regulă, acum se vor da pe întreg anul școlar, fără să mai fi revizuite după primul semestru. Dar asta înseamnă să știi desprr ce vorbești…

      1. Unde scrie?
        La anul i se va lua din nou in calcul media din semestrul 1 deci vor fi aceleași situații.

        Aceași poveste cu bursa de studiu.

        Dacă nu a depus dosar la început de an scolar (nu avea de unde stii situatia veniturilor in sem II) nu se poate revizui deci nu primeste ,,bursa de studiu”

        1. E adevărat. Problema nu e atât ordinul în sine, cât faptul că e aplicat la mijlocul anului școlar. Și poate media de 9:50.

      2. Art. 8, alin. (3) ”Lista elevilor care beneficiază de bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1), lit. a), b) și c) este revizuită semestrial, în funcție de modificările intervenite în situația școlară a elevilor.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marius Nistor, FSE: În Hotărârea publicată de Comitetul pentru Situații de Urgență nu există grădinițele, școlile primare și nici liceele / Este o bătaie de joc la adresa profesorilor, a părinților și a elevilor / Cerem demiterea Prefectului

Confuzie majoră creată de Hotărârea nr. 24 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, susține Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” într-un comunicat primit de Edupedu.ro. Documentul prevede, la capitolul…
Vezi articolul

Mircea Dumitru: Universitatea din București devine parte a Universității Civice Europene. Care sunt celelalte șapte universități din consorțiul european

“Universitatea din București se alătură unui proiect ambițios, acela al rețelei Universității Civice Europene”, anunță rectorul Mircea Dumitru. Acesta precizează că noul consorțiu este format din opt universități, cu obiectivul…
Vezi articolul

Profesorii stagiari care vor avea norma de predare înjumătățită urmează să beneficieze de același salariu, propus a fi cel mediu pe economie, în urma viitoarei legi a educației, susține ministrul Cîmpeanu

Deoarece în concluziile proiectului România educată, ce vor fi transpuse în noua lege a educației, “se prevede profesionalizarea și susținerea carierei didactice, printr-un an de stagiatură imediat după absolvirea facultății,…
Vezi articolul

Despărțirea de colegii din clasele primare, din cauza limitării la 29 a numărului de copii în clasa a V-a, provoacă „probleme mari” și „posibile riscuri de traumatizare a unor copii încă mici”, spune ministrul Educației: Fiecare director trebuie să găsească soluții

Ministrul Educației a vorbit despre „probleme mari, la clasa a V-a mai ales din perspectiva, să spunem, a posibilelor riscuri de traumatizare a unor copii încă mici prin schimbările de…
Vezi articolul

Uniunea Sindicatelor Europene din Educație, cu 11 milioane de profesori și angajați printre membri, le scrie premierului Ciucă și Ligiei Deca, în semn de solidaritate cu profesorii din România: Guvernul trebuie să asigure salarii mai mari și condiții de muncă mai bune și mai incluzive pentru a atrage și a păstra profesori calificați și pasionați

Uniunea Sindicatelor Europene din Educație – ETUCE, transmite o scrisoare către premierul României, Nicolae Ciucă, ministra Educației, Ligia Deca și către liderii sindicatelor reprezentative din Învățământ, pentru a se declara…
Vezi articolul