Reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) spun că Ministerul Educației nu a transmis în timp util răspunsul său privind aprobarea măsurilor compensatorii pentru candidații care au depus cereri, acesta fiind motivul ISMB pentru lipsa sau întârzierea răspunsurilor la cererile de adaptare a condițiilor pentru susținerea examenelor naționale de către elevii cu tulburări de învățare, potrivit unui comunicat trimis miercuri de Federația Națională a Părinților (FNP).
Potrivit acestei organizații, ISMB a mai transmis că școlile sunt cele care au în atribuții de îndrumare pentru elaborarea materialelor compensatorii, așa încât acestea să fie “adaptate/particularizate nevoilor fiecărui elev/candidat la Evaluarea Națională/examenul de bacalaureat fără ca aceste materiale să faciliteze rezolvarea sarcinilor de lucru din punct de vedere cognitiv”. Comunicatul spune că ISMB a dat asigurări că va urmări modul în care vor fi puse în aplicare dispozițiile transmise către școli.
Tot ISMB, mai arată Federația părinților, a transmis că deciziile de neavizare a materialelor compensatorii sunt “asumate de către membri comisiilor de examene în baza experienței lor profesionale, în condițiile în care nu există criterii de conformitate și modele de materiale și pe care nu inspectoratul trebuie să le stabilească”.
Răspunsurile vin, potrivit comunicatului transmis de Federația Părinților și care reprezintă și punctele de vedere ale Consiliului național al Elevilor și ale Asociației Coordonate Umane, după ce aceste organizații au protestat, luni, față de neasigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu TSI (dislexie, disgrafie, discalculie), care susțin evaluarea națională și examenul de bacalaureat, sesiunea 2023, precum și simulările acestor examene naționale.
- Acțiunea, desfășurată în fața ISMB, a urmărit să “determine factorii responsabili să aplice dispozițiile Metodologiei pentru asigurarea suportului necesar elevilor cu tulburări de învățare (OMEN 3124/2017 și a Procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu CES care susțin examenele naționale.”
DOCUMENT Comunicatul integral:
Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.