Naveta profesorilor nu se mai decontează, potrivit Ministerelor Dezvoltării și Finanțelor, semnalează sindicatele din Învățământ. Cele două ministere invocă prorogarea aplicării unor dispoziții din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023

30.548 de vizualizări
Foto: © Nitinai Saguansri | Dreamstime.com

„FSLI a atenționat că, în opinia a două ministere – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Finanțelor Publice – nu se mai decontează naveta personalului didactic, acestea invocând prorogarea aplicării dispozițiilor art. 139 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 198/2023.

Federația a solicitat conducerii M.E. să se implice în această problemă și să atenționeze cele două ministere că, până la aplicarea prevederilor legale menționate mai sus, decontarea acestor cheltuieli se asigură, din bugetele locale, potrivit H.G. nr. 569/2015”, se arată în informarea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Iată ce prevede articolul 139 alin. (2) lit. (d) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023:

Foto: Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 – captură legislatie.just

La secțiunea „dispoziții tranzitorii și finale” este menționat că „finanțarea în baza și în limitele costului standard per elev/preșcolar/antepreșcolar, potrivit dispozițiilor art. 139 și 140, se aplică începând cu anul școlar 2024-2025.” – art. 248 (21)

Dar ordonanța de urgență nr. 115 din 14 decembrie 2023 stabilește la articolul XXVI alin. 1 lit. e) că prevederile art. 139 alin. (2) lit. d din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 se amână până începutul anului școlar 2025-2026.

În februarie, sindicatele din Învățământ au semnalat că sunt o serie de unități administrativ-teritoriale care nu mai decontează cheltuielile de navetă ale profesorilor care predau în altă localitate decât cea de domiciliu, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro.

În acest sens, reprezentanții profesorilor au solicitat ministrului Dezvoltării să transmită o adresă către toate unităţile administrativ-teritoriale pentru a continua/relua decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul didactic.

Tot în februarie, Ministrul Educației, Ligia Deca, a cerut ministrului Dezvoltării sprijin pentru asigurarea cheltuielilor de transport pentru profesorii care nu au locuință în localitatea în care au postul, conform unui document consultat de Edupedu.ro.

„Vă adresăm rugămintea de a ne sprijini în aplicarea unitară a legislației în vigoare de către unitățile administrativ-teritoriale, astfel încât să fie asigurate cheltuielile de transport pentru personalul didactic și didactic auxiliar care nu dispune de locuință în unitatea administrativ-teritorială în care are postul”, se arată în adresa Ligiei Deca către ministrul Dezvoltării.

„Decontarea cheltuielilor de transport ale personalului din învățământul preuniversitar de stat se realizează conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 569/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, care stabileşte în sarcina autorităților publice locale atribuțiile concrete privind procedura şi condițiile de decontare a navetei acestor categorii de personal”, conform Ligiei Deca. 

Foto: © Nitinai Saguansri | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT Ligia Deca cere ministrului Dezvoltării sprijinul pentru decontarea navetei profesorilor

8 comments
  1. asta e o alta găselniță a guvernanților hămesiți pentru a nu finaliza și aplica legea salarizării în educație.
    le este frica de o nouă greva la sfârșit de an scolar și de aceea au venit cu mizeriile alea de măriți de la ianuarie (care nici inflația pe anul trecut n-o acoperă) și încă ceva “la misto” aruncați de la 1 iunie 2024. Au ăștia niste satrapi in minister plătiți doar pentru invențiile astea diabolice gen neplata decontării navetei…..problema ridicata spre sfârșit de an școlar

  2. In 2011-2015 am făcut naveta 90 km dus întors Piatra Neamț -Liceul Tehnologic Nisiporesti și nici până în ziua de azi nu am primit decontarea acestei navete

  3. bine că liderii semnalează …la greva n au mai semnalat nimic,doar au bătut din gene! Liderii ăștia sunt pe viață aleși sau există speranță de alegeri?! De fapt,fraieri cei ce cotizează și îi țin acolo….

  4. Cum.să nu decontați naveta?
    Sunt abonamente care ajung la 500 de lei, școli aflate la 70 km distantă de localitatea de domiciliu a profesorilor.
    Doamne, îi mai rabzi mult?

  5. Nu se plătește, nu se merge. Simplu. Când școlile vor rămâne fără personal se va plati. Până se accepta și așa, se va uita și plata.

  6. Decontarea navetei a fost o conditie pentru a opri greava!
    Nu avem bani de chirie, nu avem credite garantate de stat cu dobanda mai mica, nu avem sporuri precum alti bugetari, nu se deconteaza naveta, etc. Sindicatele cand isi vor face treaba?

  7. Bine ca si-au dat lege magistratii ca sa-si deconteze ochelarii….
    Faptul ca magistratii sunt ordonatori de credite si isi pot stabili singuri salariul, varsta de pensionare, anii de calculare a pensiei si nivelul pensiei, astea nu sunt discriminari grosolane ?!?
    Dupa ce ca profesorii au salarii mizere, sunt haituiti de inspectorate, umiliti de minister si jigniti de parinti si de elevi, dupa ce ca tinerii nu mai vor sa devina profesori, ce face guvernul ?? Le mai da o gaura in buzunarul celor care se chinuie sa ajunga la diverse scoli ca sa-si poata completa orele de norma !

  8. …iar cadrele didactice care nu pot face nici macar naveta (ar fi 200 km dus-întors zilnic), dar nu beneficiază nici de locuință de la stat, sunt “blestemate” a locui în chirie…am purtat acest blestem 14 ani, timp în care mi-am văzut unele rude ale familiei decedate. Unul dintre motive a fost lipsa susținerii financiare din partea mea, pentru ca să nu se ajungă la deces…am prins vremurile când salariul net al profesorului debutant (eu eram în acea postură) era echivalentul unei chirii cu două camere (adică 200 de euro). Vă dați seama, inclusiv de atunci, ce viață amară am dus, cu frica zilei de mâine…numai credința în Dumnezeu m-a salvat. Doamne, ai milă de noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pandemia a favorizat accentuarea problemelor emoţionale în rândul copiilor, cu efecte pe termen lung asupra sănătăţii mintale / 46,8% dintre minorii care au apelat la Telefonul Copilului au raportat abuz și violență în familie

Pandemia a exacerbat problemele psihologice şi abuzul în rândul copiilor, în contextul măsurilor de izolare impuse, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Telefonul Copilului, care a raportat că…
Vezi articolul
Călin Băluţoiu

Călin Băluţoiu, profesor de istorie: Nu poți să predai Renașterea fără să-i arăți copilului un tablou de Leonardo da Vinci sau o sculptură a lui Michelangelo Buonarroti. Istoria nu se rezumă doar la date. Nu despre asta este vorba

„Nu poți să predai Renașterea fără să-i arăți copilului un tablou de Leonardo da Vinci sau o sculptură a lui Michelangelo Buonarroti”, a declarat Călin Băluțoiu, profesor de Istorie la…
Vezi articolul