Întâlnire a elevilor de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” (CNMVB) din București cu o persoană prezentată drept medic, care le-a vorbit despre levitație, dar și despre cum destinul lor ar fi aranjat încă de la naștere, conform „elocventei” tradiții a ursitoarelor. Timp de peste o oră, elevii l-au ascultat pe Cristian Răchitan, „absolvent” al unei școli americane controversate de medicină alternativă, care a oferit cursuri la distanță și neacreditată, arată o investigație Edupedu.ro. Directoarea liceului, Liliana Zaschievici, spune că va fi mai atentă la invitați și că propunerea a venit de la un consilier școlar care aparține de CMBRAE. Elevii „trebuie să aibă mai multe perspective asupra vieții, pur și simplu pentru a se raporta critic la ele”, este de părere Zaschievici.
Cazul a fost semnalat pe Facebook pe 22 aprilie de conferențiarul universitar Radu Gramatovici de la Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) a Universității din București (UB).
Răchitan se prezintă drept ND – doctor naturopat, român emigrat în SUA acum 40 de ani și care tratează acolo vedetele, susținând în aparițiile de pe site-uri românești rolul soarelui, al apei sau al aerului în tratarea bolilor. Nu apare în vreun registru al practicienilor de profil afiliați asociațiilor reprezentative din New York și la nivel de Statele Unite, iar în statul new York, unde susține că locuiește, nu ar avea drept de practică. Detalii, mai jos în articol.
Directoarea Colegiului Național Mihai Viteazul (CNMVB), profesoara de logică Liliana Zaschievici, susține că propunerea de a-l avea invitat pe Răchitan a venit de la „o doamnă consilier psiholog, nu a noastră din școală, altcineva, care are copil în școală și i s-a părut interesant să le vorbească copiilor de asta. Consilierei nu i s-a părut la prima vedere nimic rău. Era ceva despre sensul vieții”.
Zaschievici spune într-un interviu pentru Edupedu.ro acordat după întâlnirea din luna aprilie că elevii ar fi sesizat lipsa de bază științifică a discursului și nu crede că a afectat pe nimeni: „Sinceră să fiu, copiii noștri au sesizat că discursul dumnealui era lipsit de o bază științifică, motiv pentru care i-au și pus întrebări, să zicem, încuietoare și ceea ce le-a transmis e că este bine să fie onești, că este bine să nu mintă. Da, lucruri general valabile”.
„Nu cred că a afectat pe nimeni. Că dumnealui a povestit despre experiențele cu șamani sau cu Tibet sau cu nu știu ce – sunt, pur și simplu, experiențele dumnealui. Este o experiență de viață. Da. Este un mod de a vedea lumea pe care [elevii] l-au catalogat ca atare și l-au înțeles ca atare”, a continuat directoarea. Detalii, mai jos în articol.
- Contactat de Edupedu.ro telefonic pentru un punct de vedere, joi, 31 mai, Cristian Răchitan a spus că are drept de practică în America, „în altă țară nu sunt afiliat ca să pot să practic” și a subliniat că nu este vorba de prescriere de medicamente.
- Întrebat de faptul că nu apare în registrul Asociației Americane de Doctori Naturopați (AANP), Răchitan a spus: „Nu m-am înscris cu ei pentru că începe să-mi trimită o mie de e-mailuri, să mă bage în business cu AI, să îmi bage pacienți. Eu m-am pensionat, eu nu mai lucrez”.
- Dacă inițial era curios să vadă cu ce „problemă” am venit la el și după ce a răspuns pe un ton binevoitor la primele întrebări, tonul s-a schimbat când l-am întrebat ce calificări și diplome are și în baza căror studii urmate la universități: „Tot ce conferențiez eu este privat, este total privat și te rog frumos să nu mă mai suni niciodată. Mă deranjează, nu-mi place să mă ia cineva la socoteală. Am terminat, da?”, a spus Răchitan reporterului Edupedu.ro. – integral, mai jos în articol
Înainte de a merge în luna aprilie la Colegiul Național „Mihai Viteazul“ din București, Cristian Răchitan a fost și la Liceul Tehnologic „Theodor Pallady“ din Capitală. Acolo, a fost anunțat că ar urma să meargă la Colegiul Național „Mihai Viteazul“ și că la Sala Palatului „va avea o conferință, dar științifică, doar cu personalități ale lumii medicale”, urmată de altă conferință la Facultatea de Medicină a UMF Carol Davila din București.
Răchitan a fost pe 5 martie și la o conferință la Palatul Național al Copiilor (PNC) București unde mai mulți profesori au asistat la discursul prezentatului „doctor” sub girul directoarei Teodora Bentz, fost inspector școlar general adjunct ISMB.
- Amintim că România este penultima în Uniunea Europeană și pe locurile 45-48 din 81 de țări și teritorii din lume, la cele trei evaluări principale organizate de OCDE: matematică, științe, citire – rezultatele testării internaționale PISA 2022. Sunt aproape de 3 ori mai puțini elevi de top și de 2 ori mai mulți elevi sub pragul analfabetismului funcțional, față de media OCDE.
Răchitan a fost prezentat drept doctor de către consiliera școlară CMBRAE Marcela Claudia Călineci, care ar și fi propus întâlnirea cu Răchitan, de cel puțin 3 ori în descrierea făcută la Colegiul Național „Mihai Viteazul“. „A venit astăzi aici direct de la New York și ne va împărtăși din experiența dumnealui în ceea ce privește modul în care putem să ne descoperim calitățile, interesele, cum să ne conștientizăm vocația, cum să ne alegem traseul de educație, cum să ne alegem cariera și cât de convinși suntem de lucrul acesta. O să fie o conferință filosofică, practică”, a spus Călineci.
„Dragilor, vă rog să mă socotiți prietenul vostru. Sunteți prieteni cu unul care vă conectează cu întreaga planetă”, și-a început Răchitan discursul, care a ținut să menționeze că a cunoscut „tot și de toate și orice”, mulți președinți de țări și „șamani din toată lumea” și că a văzut „toate minciunile, toate păcălelile, toate adevărurile care sunt puține”.
Răchitan a început prin a vorbi despre sensul vieții. Prima oprire – tradiția românească, legată de ursitoare, care, susține acesta, au „ritualurile cele mai elocvente, care ne învață de fapt începuturile vieții. Dacă ați văzut sau dacă studiați și cercetați – povestea ursitoarelor. Omul nu este un om, adică ce vedem noi aici”. Apoi le-a explicat elevilor despre destin care, spune Răchitan, ar fi stabilit de la naștere de ursitoare:
„Este o unitate care este cuprinsă din această entitate fizică, pe care o vedem, o simțim, se manifestă fizic. Dar sigur noi în spatele nostru avem altă creatură care este spiritul nostru pentru că noi avem această misiune spirituală de-a lungul vieții de a împlini destinul care este programat la începutul vieții, conform poveștii ursitoarelor.
Deci spiritul nostru vine cu alte două spirite ajutătoare și creează planul vieții, destinul, menirea sau ursita, e același lucru. Acolo e cuprins tot ceea ce se desfășoară de-a lungul vieții prin care noi trebuie să trecem, să facem ca să adunăm informațiile necesare pentru a crește spiritual, în urma când plecăm din viața asta… – dar informațiile necesare pentru ca pe perioada vieții să creăm cât mai mult”.
Întrebat de o elevă despre lucrurile observate în timpul călătoriilor în Tibet, Răchitan a vorbit despre levitație și a oferit detalii despre cum călugării budiști de acolo, spune el, puteau „neutraliza” cu mintea gravitația pământului pentru a se ridica deasupra pământului:
„(…) O întâmplare este că am văzut, ați auzit și voi, despre levitație. Oameni care se ridică deasupra pământului și merg așa la un metru jumate (sic!), la doi metri, mergeau. N-am știut că e posibil. Și am văzut că e posibil de fapt și l-am întrebat pe călugăr «domne, cum ai realizat lucrul ăsta?». Și a zis «mi-a luat 30 de ani, m-am educat ca să fac lucrul ăsta și l-am făcut».
El nu știa anatomic ce este, am analizat și mi-am dat seama căci pe creierul nostru este un centru care este responsabil de gravitația pământului și altul care este responsabil de gravitația lunii. Ei, ce făcea (sic!) ei, cu mintea, cu gândul se ducea și neutraliza atracția pământului și amplifica atracția lunii. Și atuncea folosindu-se de magnetismul lunii, se ridicau în sus (sic!), centrul de pe creier care era responsabil de gravitația pământului îl anula și atuncea nu mai era atras de pământ”.
Întrebat de o elevă spre finalul conferinței ce pot face tinerii ca să descopere ceea ce le place, Răchitan a spus:
- „Este foarte simplu. Ce te atrage, ce simți tu că-ți dă o satisfacție. Sigur, noi nu mai știm, pentru că nu ne-am obișnuit, pentru că banii ne-au luat mințile nouă, adică vouă, și părinților voștri care vă spun «du-te acolo, fă aia, că-ți dă bani mulți». Sigur că creierul a uitat să caute și să găsească un răspuns la ceea ce îți place. (…) Vezi tineri de 18-20 de ani care zic «nu știu ce să fac, aș face aia, aia» pentru că în permanență prioritatea este «câți bani fac», apare o dispută – lăcomia (…) te duci de colo-colo, asta îmi place, asta îmi dă bani mai mulți (…)“.
Răchitan a fost invitat și la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila (UMFCD) din București unde a menționat în discursul său ca a fost de vreo 4-5 ori student, dar niciodată în România. „Se minte foarte mult în lume, iar în clipa în care ești un medic treci totul prin știință, nu preiei totul așa cum se spune. Astăzi (…) insist pe partea de biomecanică a corpului, ca osteopat, ca structurist aș spune”, și-a început Răchitan discursul din amfiteatru.
Cine este Cristian Răchitan
Răchitan nu are nicio apariție în presa media din Statele Unite, cel puțin potrivit motorului de căutare Google.com, însă are apariții pe mai multe site-uri din România. Adevărul îl prezintă în 2016 ca doctorul celebru în Statele Unite care tratează vedete, printre care ar fi și Mel Gibson, iar postul public de radio, Radio România Actualități, în 2013 – ca „un român pentru români” care ar ajuta an de an tinerii venind în România din New York.
Potrivit paginii sale de Facebook oficială, este naturopat (ND):
Practicile de doctor naturopat (ND) lui Răchitan nu sunt recunoscute în New York din SUA, acolo unde susține că activează Răchitan, potrivit surselor citate. Acesta a fost prezentat în repetate rânduri, în conferințe, că locuiește în SUA/New York și că ar veni în România frecvent. Pe site-ul de prezentare al unei naturopate din SUA care oferă aceleași servicii, este explicată situația respectivă cu așa-zișii medici naturopați și statutul acestora în New York:
„În prezent, ND (n.r. doctorii naturopați) din New York nu pot diagnostica sau trata nicio boală. ND din New York nu pot comanda sau interpreta în prezent nicio analiză de sânge sau alte rapoarte de diagnosticare. ND din New York nu pot efectua în prezent examinări fizice. ND din New York nu pot înlocui în prezent îngrijirea medicală”, scrie naturopata pe site pentru clienții săi. Informațiile sunt confirmate și de asociația acestor practicieni din New York, care scrie că doar în 23 de state din SUA, printre care New York nu se regăsește, practica ar fi acceptată.
Chiar și așa, Răchitan nu este de găsit pe site-ul asociației practicienilor naturopați din SUA.
Cristian Răchitan nu este de găsit nici în baza de date cu peste 985.000 de doctori din Statele Unite, a Boardului American de Specializări Medicale (ABMS), organizația națională care centralizează astfel de date despre practicanți. Iar naturopatia nu este printre specializările acreditate de ABMS.
- „American Board of Medical Specialties® (ABMS®) stabilește standardul de aur pentru certificarea specialităților medicale în Statele Unite. Cele 24 de consilii membre ale sale certifică medici în 40 de specialități și 89 de subspecialități, urmând standarde riguroase de formare și evaluare”.
- „Certificarea ABMS oferă medicilor o modalitate de a demonstra că dețin cunoștințele și competențele necesare pentru a oferi îngrijiri sigure și eficiente într-un anumit domeniu medical. Este o acreditare pe care pacienții se pot baza atunci când aleg un medic pentru nevoile lor”.
Edupedu.ro a solicitat informații despre Cristian Răchitan și la Departamentul pentru Sănătate și Servicii Umane al S.U.A. încă de pe 25 aprilie, dar nu am primit vreun răspuns. Îl vom publica în momentul în care îl primim.
Răchitan, printre absolvenții unei universități la distanță, închisă în 2010
Răchitan apare însă undeva pe Internet, într-o listă de absolvenți ai unei universități cunoscute pentru diplome fără calitate, după cum notează un portal specializat pe combaterea medicilor falși și pentru susținerea informării verificate despre formare profesională și sănătate.
„Multe școli prin corespondență neacreditate eliberează «diplome» și certificate care sugerează că beneficiarul este un expert calificat care poate oferi sfaturi raționale în materie de nutriție sau de îngrijire a sănătății. Aceste documente sunt promovate ca și cum ar avea o semnificație echivalentă cu acreditările stabilite – ceea ce nu este cazul”, prezintă platforma QuackWatch.org.
Organizația continuă făcând referire la universitatea la care a fost și Răchitan, închisă în 2010 într-un context economic neprielnic și după mai multe procese:
- „Una dintre cele mai prolifice a fost Clayton College of Natural Health (CCNH), din Birmingham, Alabama, care oferă “diplome” și certificate în “sănătate naturală”, naturopatie tradițională, “nutriție holistică” și subiecte conexe. CCNH se descria ca fiind “cel mai important colegiu de sănătate naturală din lume”, cu peste 25.000 de absolvenți. În iulie 2010, a anunțat brusc că se închide”.
Iată ce titra publicația Huffington Post când se închidea școala absolvită de Răchitan: „Se închide cea mai mare școală de șarlatani din medicina naturistă”. „Timp de ani de zile, școala Clayton a fost o fabrică de diplome, oferind doctorate și alte diplome studenților din domeniul îngrijirii sănătății naturale, fără a oferi niciun fel de pregătire clinică”.
Răchitan se numără printre “absolvenții” enumerați în buletinele informative ale CCNH din trimestrul al patrulea al anului 2000 până în trimestrul al treilea al anului 2001:
Cristian Răchitan este și cel care în anul 2014, când fotbalistul Mihai Neșu s-a accidentat și a fost imobilizat în scaun cu rotile, declara: “Eu în 6 luni îl fac să se miște pe Mihai, băiatul ăsta va merge și el știe că-i așa”, după cum nota un tabloid care i-a preluat atunci afirmațiile la o întâlnire a fotbalistului cu presa.
„S-a întâmplat ce s-a întâmplat pentru că Mihai va demonstra că lupta asta poate fi câștigată. Într-o zi, curând, va merge”, adăuga atunci Răchitan. Neșu nu s-a recuperat până în prezent.
Asociația Națională a Doctorilor Naturopați din SUA: Răchitan nu figurează în sistemul nostru
Pentru a verifica autenticitatea personajului, am întrebat Asociația Națională a Medicilor Naturopați (AANP) din Statele Unite dacă Cristian Răchitan este înregistrat ca medic naturopat (ND) și ce validitate au studiile care ar fi fost făcute la universitatea falimentară din Birmingham, Alabama.
Reprezentanții Asociației Naționale a Medicilor Naturopați (AANP) din Statele Unite au transmis Edupedu.ro că statul New York, unde ar locui Răchitan și unde are înregistrat cabinetul conform prezentărilor de pe Internet și de pe pagina sa oficială de Facebook, „nu este încă un stat reglementat. Din acest motiv, el are voie, din punct de vedere tehnic, să se proclame ND. Dacă s-ar afla într-un alt stat reglementat, ar fi încălcat legea”.
Iată răspunsul complet al AANP la solicitarea Edupedu.ro, trimis de ofițerul de comunicare al asociației:
„Christian Rachitan nu este membru al AANP. El nu apare în sistemul nostru. Nu îl cunosc, dar dacă într-adevăr a absolvit CCNH – atunci aceasta nu este o școală de medicină naturistă acreditată. Iată care sunt școlile de medicină naturistă acreditate în Statele Unite: https://aanmc.org/naturopathic-schools/.
Iată informații despre modul în care sunt licențiați medicii naturopați în SUA: https://cdn.ymaws.com/naturopathic.org/resource/resmgr/documents/faq/faq1-howndslicensed_8.2.23.pdf. Dacă nu a urmat una dintre școlile acreditate și nu a absolvit, și nu a trecut examenul NPLEX, nu poate fi considerat un medic naturopat licențiat.
Acestea fiind spuse, iată harta noastră cu statele din SUA care sunt licențiate/reglementate: https://naturopathic.org/page/ScopeforPatients. Veți observa că New York, unde locuiește, nu este încă un stat reglementat. Din acest motiv, el are voie, din punct de vedere tehnic, să se proclame ND. Dacă s-ar afla într-un alt stat reglementat, ar fi încălcat legea.
Nu pot spune cu certitudine unde a urmat cursurile școlii – am găsit aceeași pagină quackwatch ca și dumneavoastră, care arată că are o diplomă de licență în sănătate naturală. De asemenea, site-ul său nu indică unde a primit educație sau formare, iar când faceți clic pe link-ul biografiei sale, acesta spune “pagina nu a fost găsită”.
Nu am acces la dosarele studenților de la școlile acreditate, așa că nu pot spune cu certitudine de 100% că nu a frecventat niciuna dintre ele, dar majoritatea ND-urilor licențiați vor indica pe site-ul lor unde au absolvit. După o scurtă cercetare, nu pare să fie un medic naturopat licențiat în SUA”.
„Te rog frumos să nu mă mai suni niciodată”
Contactat de Edupedu.ro telefonic pentru un punct de vedere, Cristian Răchitan a spus că are drept de practică în America, „în altă țară nu sunt afiliat ca să pot să practic” și a subliniat că nu este vorba de prescriere de medicamente.
Întrebat de afilierea cu AANP, Răchitan a spus: „Nu m-am înscris cu ei pentru că începe să-mi trimită o mie de e-mailuri, să mă bage în business cu AI, să îmi bage pacienți. Eu m-am pensionat, eu nu mai lucrez”.
Dacă inițial era curios să vadă cu ce „problemă” am venit la el și după ce a răspuns pe un ton binevoitor la primele întrebări, tonul s-a schimbat când l-am întrebat ce calificări și diplome are și în baza căror studii urmate la universități:
- „Tot ce conferențiez eu este privat, este total privat și te rog frumos să nu mă mai suni niciodată. Mă deranjează, nu-mi place să mă ia cineva la socoteală. Am terminat, da?”, a spus Răchitan reporterului Edupedu.ro.
Redăm conversația cu Cristian Răchitan:
Reporter: Am nevoie de la dumneavoastră de un punct de vedere pentru că ați fost prezentat ca ND (în școli – n. red.). Eu nu am găsit pe Internet informații concludente despre profesia dumneavoastră.
Cristian Răchitan: Da, în România au fost trei facultăți, mai sunt două că una s-a închis. Este facultatea de naturopatie, de doctori naturopați, care avea trei secții: avea bachelor, holistic medicine, un master în nutriție, deci holistic nutrition, doctor of naturopathy și avea și PhD. Asta se întâmpla acum 20 de ani, atunci am trecut eu prin așa ceva. Acum 20 și un pic de ani.
Reporter: Am înțeles. Pentru că eu am nevoie să-mi spuneți ce calificare și în urma căror studii, de unde aveți drept de practică și prin ce documente și autorizații, aceasta v-am solicitat prin e-mail.
Cristian Răchitan: Dreptul de practică este în America, în altă țară nu sunt afiliat ca să pot să practic. Deci naturopatia este medicină naturală, nu este MD – medical doctor, este naturopat doctor, care nu prescrie niciun fel de medicament absolut niciodată, e tot bazat pe lucruri naturale, nici măcar pe ierburi. Deci cam asta este. Aici sunt eu. Iar medicina naturopată, când o faci, treci prin toate – și prin (…) medicine, și prin medicină orientală, deci cam asta este, asta e medicina naturopată.
Eu conferențiez. În România mai mult filosofie, mai mult sociologie, mai mult ca filosof realist conferențiez, cunoscând foarte bine corpul, fac asta de 40 de ani (…), vorbesc mai mult ca filosofie realistă – să nu minți, să nu furi, să nu înșeli, combinată cu spiritologie, deci este foarte clar, ca ortodox sunt eu, creștin, sigur fiecare dintre oameni are un suflet și un spirit și sigur că dacă minți se întâmplă stres, lucru care nu e în regulă, dacă minți, dacă înșeli. Astea este partea mea. Eu nu funcționez în România niciodată ca un doctor medical ca să prescriu ceva vreodată.
Nici nu mă interesează chestia asta. Și nu am nicio treabă cu niciun fel de societate medicală din lume. (…) Naturopatia este un statut total separat, total diferit. Este unul liber care este naturopat, care întâmplător la noi este în școală, în România nu este, și este în America. Asta nu se legitimează în țara aia sau aia pentru că nu prescrii niciun fel de medicament.
Reporter: Am înțeles, eu v-am întrebat pentru…
Cristian Răchitan: … Înveți oameni să nu mintă, să nu fure, pentru că asta face stres, iar stresul creează tensiune neuromusculară, iar asta este la baza la orice boală din lume.
Reporter: În regulă, eu v-am întrebat acestea pentru că am solicitat la American Association of Naturopathic Physicians (AANP) date despre dumneavoastră…
Cristian Răchitan: Da, nu m-am înscris cu ei. Nu m-am înscris cu ei pentru că începe să-mi trimită o mie de e-mailuri, să mă bage în business cu AI, să îmi bage pacienți. Eu m-am pensionat, eu nu mai lucrez. Deci nu mă bag cu ei, îmi trimit toată ziua (…) Nu sunt cu ei. Eu am aproape 70 de ani, nu-mi mai complic viața cu astea.
Reporter: În acest moment sau în trecut ați fost membru al unei asociații de specialitate, de naturopatie, din SUA sau din altă parte?
Cristian Răchitan: Nu, nu, nu am fost niciodată. Dintre pacienți sunt membri din guvernul american, deci sunt respectat de marile personalități ale lumii, actori de Hollywood și toată lumea asta și nu m-am băgat nicăieri. Eu am venit în știința medicală cu un capitol nou, relația dintre cauză și efect, deci fiecare boală are cauză, asta este pe partea de mecanica corpului – nu știți voi acolo și nici nu veți ști în lume despre asta. Dar eu am să comunic la mine pe podcast, care este în engleză, cam acolo comunic. Nu m-am înscris niciodată la nimic, sunt foarte bine așa.
Reporter: Puteți să îmi dați câteva exemple de studii au de universități pe care le-ați terminat în domeniu și diplomele, ce calificări aveți?
Cristian Răchitan: Măi, dar tu ce faci, mă intervievezi în asta așa? Nu îmi place să vorbesc despre astea. Am tratat guvernul american și astea… Nu ai nevoie de nimica, că nu am nicio treabă cu tine. N-am nicio treabă cu voi, cu nimica. Simplu.
Reporter: Eu v-am spus că am nevoie de un punct de vedere pentru un material jurnalistic, mulțumesc că mi-ați explicat până acum…
Cristian Răchitan: Nu, dragă, n-am nicio treabă cu niciun jurnal din lume, nu mă interesează jurnalele voastre, cele americane, de niciun fel. N-am nicio treabă cu publicitate, nu am nevoie de așa ceva, am ce-mi trebuie, sunt bine, am cabinetele mele în New York, în Florida. (…) La mine vine lumea foarte, foarte de sus și foarte, foarte interesată. Deci nu am nevoie de nimica, simplu. Tot ce conferențiez eu este privat, este total privat și te rog frumos să nu mă mai suni niciodată. Mă deranjează, nu-mi place să mă ia cineva la socoteală. Am terminat, da?
Reporter: Nu sunt conferențieri private, sunt în școli publice din România.
Cristian Răchitan: Da, dar toate sunt organizate private.
Reporter: … Nu sunt private.
Cristian Răchitan: … (Organizate – n. red.) de oameni privați care m-au invitat să vorbesc și am vorbit. Și vorbesc oriunde pe planetă: în Japonia, în Australia, în Sud Coreea (sic!), în toată Europa vorbesc că lumea mă invită să vorbesc despre libertatea cuvântului. N-am venit eu să impun la nimeni nimica. Deci sunt prostii ce spui dumneata. Te rog frumos, nu mă mai suna. N-am nicio treabă. Dacă vrei să vezi ce spun, uită-te la mine pe Youtube și vezi ce spun acolo dacă te interesează. Ai înțeles, da? Nu vreau să-ți închid telefonul. Nu mă mai întreba nimic.
Reporter: ... Mai am o întrebare legată de practica dumneavoastră în New York…
Cristian Răchitan: Nu îți mai răspund la nicio întrebare. Stop! Ne-am înțeles, da? Te las cu bine, să fii sănătos și te rog să fii mult mai cuviincios. Sunt o personalitate internațională, respectat pe toată planeta, am tratat și președinții voștri din România și pe cei din alte țări. Simplu. Sunt o persoană privată și nu îți permit să mă întrebi nimica. Absolut nimica.
Reporter: Ba da, pentru că ați fost în câteva școli din România…
Cristian Răchitan: Ești nepoliticos și ești indecent. Te las cu bine. Zi „La revedere, domnule doctor” și am terminat.
Reporter: Nu știu dacă sunteți doctor….
Cristian Răchitan: Sănătate! Cum ai zis că te cheamă? (Mă numesc Ștefan Lefter…) Bine Ștefane, te salut, Ștefane, mă bucur că am vorbit cu tine și te rog să nu mă mai suni niciodată. Te las cu bine”.
Interviul integral cu Liliana Zaschievici – redat mai jos:
Reporter: De ce ați invitat la liceu o persoană care se prezintă drept doctor, dar nu face parte din lumea științei?
Liliana Zaschievici: Dar scrie undeva că trebuie să aducem doar oameni care fac parte din lumea științifică, pentru că noi aducem și astfel de oameni și am avut o mulțime de alte activități care merită promovate?
Reporter: Este bine că aduceți oameni din lumea științifică atunci când o faceți. Și nu, nu scrie nicăieri și nici nu ar trebui, este implicit că școala trebuie să promoveze doar ceea ce este certificat.
Liliana Zaschievici: Bun, sinceră să fiu, copiii noștri au sesizat că discursul dumnealui era lipsit de o bază științifică, motiv pentru care i-au și pus întrebări, să zicem, încuietoare și ceea ce le-a transmis e că este bine să fie onești, că este bine să nu mintă. Da, lucruri general valabile.
Nu cred că a afectat pe nimeni. Că dumnealui a povestit despre experiențele cu șamani sau cu Tibet sau cu nu știu ce sunt, pur și simplu, experiențele dumnealui. Este o experiență de viață. Da. Este un mod de a vedea lumea pe care l-au catalogat ca atare și l-au înțeles ca atare.
Ce s-a întâmplat însă pe acel, mă rog, discuție a domnului Gramatovici sau cum se numește, cred că puteți înțelege că depășește limita civilizației și a dialogului etic și civilizat.
Reporter: Este una din semnalările de pe rețelele sociale despre eveniment.
Liliana Zaschievici: Da, da. Nimeni n-a venit să ne întrebe despre conferința Model United Nations (MUN) care tocmai s-a terminat. Nimeni n-a venit să ne întrebe despre Olimpiada de Debate, nimeni n-a venit să ne întrebe despre conferințele de Asteroid Day.
Nimeni nu vine să întrebe lucrurile acestea. Când venit acest om care a fost tratat ca atare, adică stați liniștit, că nu a făcut prozelitism, nu a împărțit niciun pliant, cum am auzit. În fine, ce să vă spun, când este să lovești în educație, lovești și gata.
Reporter: Într-adevăr, olimpiadele și alte activități implică resursă umană. Sunt activități recurente.
Liliana Zaschievici: Nimeni de la Edupedu nu a venit să ne întrebe, nici din altă parte, că avem douăsprezece clase de ucraineni. De senzaționalisme și lucruri din astea avem, avem deschidere față de astea.
Reporter: Am auzit și de acestea, dar acum era vorba de o situație excepțională, unde cineva care nu este din lumea științei.
Liiana Zaschievici: Domnule Lefter, domnul a fost invitat și la Televiziunea Română și la Academia Română.
Reporter: Este și mai rău atunci.
Liliana Zaschievici: Când mi-a fost propusă această conferință de către o doamnă consilier care a venit cu referințe pozitive despre dumnealui a fost să mă uit și eu, unde era să mă uit. M-am uitat și eu ce este în online despre domnul respectiv? (…) Este foarte puțin în online despre domnul respectiv. Puțin și pozitiv. (…)
Evident că dacă aș fi știut cine este cu adevărat, n-aș fi permis așa ceva. În momentul în care a început să vorbească nu mi s-a părut ceva în neregulă. Că a vorbit despre onestitate, despre mă rog. Avea și o teorie pseudoștiințifică, e adevărat, despre cauza bolilor. Oricum, stresul e una dintre ele. Adică asta acceptă oricine. N-a spus cine știe ce lucruri interesante din punct de vedere științific. Asta e clar și multe dintre ele copiii au observat și i-au pus întrebări, inclusiv în sens etic.
Hai să zicem că a fost o scăpare. Era și puțin jenant să-i tai microfonul, dumneavoastră asta făceați, îl dădeam afară?
Reporter: Nu știu, că n-am fost și nu sunt în poziția asta, dumneavoastră să spuneți.
Liliana Zaschievici: Deci mi s-a părut că nu poate să-i afecteze negativ pe copii, mai ales că am văzut că ei și-au dat seama despre ce e vorba și că au pus întrebările în așa astfel încât să sesizeze și dumnealui că nu e în regulă.
Reporter: Să înțeleg că susțineți că discursul lui Răchitan nu a fost derapant. Atunci cum comentați că a fost prezentat ca medic…
Liliana Zaschievici: … Elevii au fost curioși să întrebe despre levitație, că le-a povestit că a fost în Tibet, că a fost nu știu unde, că a văzut nu știu ce călugăr care nu știu ce făceau, pe vremea când vedea, presupun. Înțeleg că este totuși un diagnostician, un naturopat.
Reporter: Problema aici este – că a fost prezentat ca medic. El nu este doctor. La o căutare atentă, reiese că a terminat cursurile unui colegiu american care în 2010 s-a închis și care a oferit diplome fără valoare de certificat.
Liliana Zaschievici: Eu am căutat cât am putut de repede și știu de mult și am stat puțin de vorbă și cu dumnealui înainte și nu mi s-a părut nimic în neregulă într-adevăr acolo. Când am auzit de explicațiile astea cu levitația, m-au surprins și pe mine, sinceră să fiu, și tuturor copiilor care m-au întrebat ulterior le-am explicat despre ce e vorba, că nu trebuie să credem tot. Adică chiar expunându-i la un astfel de discurs, da, le solicităm gândirea critică.
Reporter: Mă întorc la ce spuneați mai devreme – cine v-a propus conferința, ce consilieră?
Liliana Zaschievici: O doamnă consilier psiholog, nu a noastră din școală, altcineva, care are copil în școală și i s-a părut interesant să le vorbească copiilor de asta. Consilerei nu i s-a părut la prima vedere nimic rău. Era ceva despre sensul vieții.
Reporter: Cine este consiliera care v-a propus conferința?
Liliana Zaschievici: Este de la CMBRAE (n. red. Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională).
Reporter: Lucrează acolo?
Liliana Zaschievici: Nu este de la instituție, este consilier școlar și toți sunt arondați CMBRAE.
Reporter: În ce context au ajuns copiii la conferință în sala de festivități a colegiului? Au fost în „Școala altfel”, au fost la o oră, poate de științe, după ore?
Liliana Zaschievici: Cei care aveau ore de dirigenție în principal. Oricum era ultima oră, alții terminaseră orele. Și nu au fost aduși cu arcanul, dacă asta era ideea. Și încă ceva, când a venit OECD-ul, acea comisie, a venit la Mihai Viteazul. Dar nu a zis nimeni nimic, a zis cineva ceva? (…) Haideți să aruncăm acum… deci pe mine m-au făcut de chiar o să apelez la un avocat pentru că, hai pe mine ca pe mine. Dar să ironizezi elevii dintr-un liceu, să arunci cu noroi într-un liceu, care este totuși un liceu serios, își vede de treabă, mi se pare exagerat și mi se pare neetic, mai ales din parte unui profesor universitar.
Reporter: Ce activități mai aveți în viitor și cum vă propuneți să le tratați?
Liliana Zaschievici: În mod clar o să fim mai atenți. O să introducem o cenzură, pentru că până acum toate ONG-urile au venit cu toate programele posibile, pe toate domeniile. Da, e adevărat că toate erau utile și pe antidrog, și anti-violență, și nutriție sănătoasă și educație rutieră, absolut orice am promovat aici. O să fim puțin mai atenți, dar nu ni s-a întâmplat până acum. (…) Nu știu dacă chiar este escroc sau cum a fost catalogat. (…) O să fim mai atenți cu documentarea, asta e clar.
Reporter: Profesorii ce v-au zis de întâlnire, și înainte dacă v-ați consultat și după?
Liliana Zaschievici: Am observat și ei și eu am observat. Nu era nevoie să-mi spună ei că discursurile sunt pseudo științifice. Și na, explicațiile pe care le dădea. Elevii noștri nu sunt naivi. Și întrebările pe care i le-au pus denotau că ei au înțeles că era un discurs naiv și, mă rog. Acum ce să facem, s-a întâmplat, să ne sinucidem? Să aruncăm liceul în aer?
(…) Ne este afectată imaginea pentru o intenție bună, da, e adevărat. a fost o poate o greșeală că n-am cercetat mai mult înainte despre biografia acestui domn, dar oricum, impactul pe care l-a avut asupra elevilor nu justifică tona de noroi care s-a aruncat asupra liceului și asupra mea. Am fost invitată la Socola, că aveam o privire pierdută, deși nu eram eu cea din stânga lui…
(…) O să fiu mai atentă la invitați, dar pe de altă parte, repet, nu e doar discursul științific, ori copiii trebuie să aibă mai multe perspective asupra vieții, pur și simplu pentru a se raporta critic la ele. Că o să fie expuși tuturor genurilor de discurs în viața asta și de manipulări. Au mintea la ei și au contra-argumente la ei întotdeauna, să știți.
Reporter: Am înțeles, dar expunerea s-ar putea face instituționalizat la orele de limbă și comunicare, sub îndrumarea unui profesor, ca să poată să-și interacționeze, să învețe din greșeală, și nu în ultimul rând să lucreze cu informații corecte. Așa, în timpul conferinței au avut doar de ascultat, fără să poată să intervină.
Liliana Zaschievici: Eu personal la orele de logică le-am spus și le voi mai spune acest lucru, că erau foarte mulți de clasa a IX-a, pentru că noi și facem aici și club de dezbateri și toate celelalte activități le dezvoltă aceste abilități de gândire”.