Mulți profesori din România se simt singuri și doar o treime se declară într-o etapă de “prosperitate” / Ce efect are munca asupra sănătății lor mintale? – Studiu despre starea de bine a cadrelor didactice

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com

Doar unul din trei cadre didactice din învățământul preuniversitar declară că sunt într-o etapă de “prosperitate”, iar două treimi apreciază că au un nivel moderat de sănătate mintală, potrivit unui studiu realizat în prima parte a anului, pe un eșantion de câteva mii de profesori, studiu dat acum publicității. Același raport include o analiză calitativă, în care 80% dintre intervievați afirmă că munca lor nu are niciun efect pozitiv asupra sănătății lor mintale sau a stării de bine.

Circa o treime (32,5%) dintre participanți afirmă că sunt în stadiul de prosperitate. Puțini (5,6%) apreciază că stagnează. 61,9% declară că au un nivel moderat de sănătate mintală.

Deși majoritatea se declară satisfăcuți cu munca lor, aproximativ unul din trei (36%) a spus că se simte singur. Majoritatea (68,7%) afirmă că au simțit emoții pozitive (bucurie, fericire), dar doar două treimi dintre aceștia au spus că trăiseră asemenea emoții în ultimele două săptămâni.

Realizatorii studiului nu precizează dimensiunea componentei calitative – realizată prin interviuri cu un grup de profesori selectați din eșantion – dar indică faptul că 80% dintre intervievați raportează că munca lor nu are niciun efect pozitiv asupra sănătății lor mintale sau a stării de bine. Printre motivele invocate: lipsa de autonomie și suport din partea conducerii școlii, lipsa de înțelegere a importanței stării de bine pentru profesori, din partea conducerii, nevoia de a fi ascultat și de recunoaștere a eforturilor lor.

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version