Mulți profesori sau membrii ai comisiilor de examen din țară spun că au fost probleme legate de scanarea lucrărilor, luni la proba de limba română la examenul de BAC 2024. Amintim, Edupedu.ro a scris că mii elevi au stat peste 2-3 ore în plus, peste timpul alocat redactării lucrării, în sala de examen pentru a putea preda lucrările, luni, 1 iulie. Profesorii se plâng și ei de birocrație excesivă și că întârzierile nu au fost din lipsa lor de experiență cu scannerele: “La Craiova am așteptat ore în șir ca să se ștampileze a doua foaie, scanarea a mers greoi, se blurau paginile după scanare”, scrie într-un comentariu pe Facebook, un membru al unei comisii dintr-un centru de examen.
Mai mulți profesori și membri ai comisiilor de examen la BAC 2024 au scris pe pagina de Facebook Edupedu.ro, că scanarea lucrărilor a durat foarte mult și pentru că procedura este una greoaie, uneori scannerul se bloca, iar profesorii au depus eforturi să scaneze corect lucrările elevilor pentru că nu le puteau încadra bine în spațiul alocat.
“Probabil dacă tipizatele aveau o margine că la evaluare, elevul nu ar mai fi scris până în marginea foii ceea ce îngreunează mult procesul de scanare. Scanarea unei lucrări normale nu durează mult. Urmează verificarea de față cu elevul. Urcarea ei pe platformă”, semnalează un membru de comisie.
- “Platforma s-a blocat și la Evaluarea Națională de clasa 8-a și scanerul de la prima probă a dat rateuri…Se blurau paginile după scanare…Am scanat și de 3-4 ori unele lucrări. Nu a fost vina profesorilor, digitalizare nu înseamnă scanare! Trebuia investit într-o platformă pe care copiii să lucreze direct! Așa ne apropiam de așa zisa digitalizare! Si nici a bieților copii, care după emoții și stres au mai stat să le fie scanate lucrările! E logic faptul că elevii doreau să fie siguri ca s-a încărcat lucrarea corect ,iar profesorii au verificat și răsverificat pentru a se asigura de corectitudinea scanării și încărcării! Proceduri de doi lei!”
- “Probabil dacă tipizatele aveau o margine că la evaluare, elevul nu ar mai fi scris până în marginea foii ceea ce îngreunează mult procesul de scanare. Sunt asistent și știu despre ce este vorba. Deși la instruire li se spune să lase 1 cm de la margine unii parcă nu aud. Stai și te chinui să încadrezi lucrarea. Vă dați seama la 10-11-12 pagini scrise astfel te chinui să încadrezi lucrarea. Scanarea unei lucrări normale nu durează mult. Urmează verificarea de față cu elevul. Urcarea ei pe platformă”.
- “Proceduri fără cap si fără coadă inventate de persoane care nu au călcat într-o sala de examen! Procese verbale fără număr… birocrație până peste cap! Stam și așteptăm unii după alții… președintele de comisie trebuie să verifice fiecare lucrare scanată… păi de ce au fost instruiți operatorii… Ca să nu mai zic de scanere ieftine… și aplicații scumpe și inutile…”
- “La Craiova au așteptat o oră jumătate să li se ștampileze a doua a foaie plus scanarea care a mers extrem de greoi”.
- “Problema a fost si cu scanerul: uneori dădea eroare și trebuiau lucrările rescanate. Trebuia fiecare foaie așezată, ceea ce dura destul”.
Alți profesori sunt indignați că nici ei nu au putut ieși din sală pentru a bea apă sau mânca, din cauză că a durat prea mult scanarea lucrărilor elevilor.
- “Unii profesori au așteptat 4-5 ore după terminarea examenului ca să predea lucrările. Ca în vacanță! Am plecat din centrul de examen la 16:40 (sosit la 6:45) dihăinat de foame și băut 0,5 litri de apă caldă. Un sistem încremenit între vechi și nou”.
- “De profesori nu scrie nimeni ca merg de la ora 7 si stau în căldură pana la ora 15 fără sa mănânce și cu un stres enorm ca totul sa decurgă bine?”
Informații de context
Edupedu.ro a scris luni că zeci de elevi prezenți la Bacalaureat au fost ținuți să aștepte în clase peste două ore după terminarea probei de română, ca să le fie scanate lucrările la unele centre de examen.
Contactat luni de Edupedu.ro, imediat după ora 14, Zoltan Kallos, președintele comisiei naționale de BAC a spus că motivul întârzierii a fost faptul că elevii au scris foarte mult: “Vă dați seama că dacă acei copii nu ar fi avut cunoștințe și nu ar fi știut la examene și ar fi scris două-trei pagini scanarea s-ar fi terminat mult mai repede”, a spus pentru Edupedu.ro, Zoltan Kallos.
Ulterior au apărut multe cazuri din țară în care elevii spun că au fost ținuți în sălile de examen la proba de limba română la Bacalaureat aproape 8 ore, fără mâncare, ca să vină „doamna cu ștampila” și să le fie scanate lucrările.
De precizat, pe 28 iunie, Ministrul educației, Ligia Deca, a fost în vizită într-un centru de corectare a lucrărilor de la Evaluarea Națională din București, după cum anunță oficialul într-o postare pe Facebook. Și lucrările de la clasa a VIII-a se scanează dar volumul de muncă este mai redus, fiind doar două probe. Ministra Deca precizează că a preluat feedbackul profesorilor, dar nu spune niciun cuvânt despre propunerile cadrelor didactice prezente la întâlnire.