Multe din disciplinele pe care copiii sunt obligați să le studieze acum, le studiază nu neapărat că sunt necesare în viitor, ci pentru că sunt niște profesori pe care trebuie să îi ținem la locul de muncă, iar acest lucru nu mi se pare chiar corect, spune directorul Școlii gimnaziale din Curcani, județul Călărași, Viforel Dorobanțu. Acesta a declarat, într-un interviu pentru Euronews că „noi nu pregătim copiii aceștia pentru ce va fi în viitor”.
Reportajul prezintă o parte din noutățile aduse de proiectul de școală pilot, Școala Curcani fiind singura unitate de învățământ din mediu rural participantă în programul lansat de Ministerul Educației.
În material apare și profesorul de matematică al școlii, care a spus că materia care se preda și acum 30 de ani nu mai corespunde realității de azi.
„Dintotdeauna am spus că trebuie să schimb în matematică ceva. Nu mai corespunde nici cu interesul copilului, nici cu interesul societății la momentul actual. Nu mai pot să-l oblig pe copil să învețe formule de calcul pentru arii și volume, pentru că nu mi se pare normal că trebuie să debitezi totul din memorie,” spune și profesorul de matematică, Vasile Barbu.
Vezi reportajul pe Euronews.ro
Edupedu.ro a scris încă de anul trecut despre noutățile introduse în școală, sintetizate de directorul Vifor Dorobanțu: „Ce mi-a plăcut mie foarte tare la nivelul disciplinei Fizică, pe care noi am coborât-o la clasa a V-a, și la nivelul disciplinei Matematică la care noi am tăiat o oră și am renunțat la teză – copiii au fost extrem de încântați de chestiunea asta. Nu neapărat de tăieri, ci de faptul că, mă refer aici și la fizică și la mate, discuțiile au mers în partea mai mult practică a ceea ce au făcut la școală”.
Acesta a subliniat că s-a confruntat cu teama profesorilor: „În mare, am observat mai multă teamă la profesori și mai mult curaj la elevi. Am mers pe două planuri. Am mers și i-am întrebat pe elevi după ce am întrebat profii. Profesorii au fost tentați să spună că: „e greu la început, copiii încă nu sunt în stare să-și formeze o părere foarte bună”.
Începând cu anul școlar 2021-2022, 6 școli pilot funcționează, din care una este din mediul rural și una privată, după ce au fost depuse peste 20 de cereri. Acestea sunt:
- Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București;
- Școala Gimnazială Dimitrie Cantemir din municipiul Baia Mare;
- Școala Gimnazială Nr. 1 din localitatea Curcani, județul Călărași;
- Școala Gimnazială Ion Neculce din municipiul Iași;
- Școala Gimnazială Româno-Finlandeză ERI din municipiul Sibiu;
- Școala Gimnazială Gheorghe Vernescu din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău
Pilotarea va fi monitorizată de către Direcția Generală România Educată din Ministerul Educației, iar modelele care se dovedesc de succes vor fi propuse spre scalare la nivel național, după eventuale adaptări suplimentare. Pentru a sprijini acest proces, în Planul Național de Redresare și Reziliență este prevăzută finanțarea a 60 de școli-pilot în următorii ani, finanțare care să permită inclusiv pilotarea unor modele noi de management al resurselor umane.
Potrivit ordinului de ministru nr. 5.161 din 31 august 2021, la Școala Curcani au fost acordate următoarele derogări:
1. derogare de la prevederile art. 11 și 13 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.447/2020, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât să poată fi asigurate adaptări curriculare pentru învățare în sistem blended learning, în conformitate cu art. 6 din Metodologia-cadru de înființare, organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.811/2020;
2. derogare de la prevederile art. 105 și art. 107 alin. (7) și (8) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.447/2020, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât lucrările semestriale scrise (pentru disciplinele la care se susțin lucrări semestriale scrise – teze) să poată fi înlocuite cu portofoliu semestrial al elevului întocmit în baza criteriilor prezentate la începutul semestrului.
În vederea implementării programului-pilot se aprobă derogare de la prevederile Ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.590/2016 privind aprobarea planurilor-cadru de învățământ pentru învățământul gimnazial, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile Ordinului ministrului educației naționale nr. 3.393/2017 privind aprobarea programelor școlare pentru învățământul gimnazial, astfel încât unitatea de învățământ să poată asigura planuri-cadru de învățământ noi și programe școlare noi, personalizate, cu respectarea obiectivelor curriculare de învățare specifice ciclului, în conformitate cu art. 13 din Metodologia-cadru de înființare, organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.811/2020.