Moțiunea PSD împotriva guvernului PNL, despre educație: “Nu s-a făcut nimic”, plus comentarii la adresa președintelui / Soluțiile PSD: Teleșcoala, condiții sigure și acces echitabil

Marcel Ciolacu / Foto: Facebook.com

“Haosul din educație” figurează printre acuzațiile aduse guvernului în textul moțiunii de cenzură depuse de PSD luni și care urmează să fie citită în plenul Parlamentului joi, fără să fie stabilită data dezbaterii și votului. PSD susține, în document, că “au fost șase luni irosite de Iohannis și Orban” în privința educației. Și tot în moțiune acest partid își prezintă propriile “soluții” inclusiv pentru educație, un paragraf în care vorbește despre “cele mai sigure condiții” pentru începutul școlii, “program integrat” pentru școala online, plus Teleșcoală pe TVR (program derulat și în ultima jumătate de an – n.red.).

Textul moțiunii împotriva guvernului vorbește despre proiectul președintelui Iohannis, “România Educată”, în sensul că ar fi devenit “o glumă foarte proastă”. Tot președintele este acuzat în moțiunea împotriva guvernului că ar confunda “suma” cu “media”. Iar guvernul este acuzat că nu ar fi făcut absolut nimic pentru educație.

Ce spune textul moțiunii PSD “Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată” despre “Haosul din educație”:

“Știam încă de la începutul pandemiei că participarea elevilor la cursurile școlare importă anumite riscuri de transmitere a pandemiei.

Au trecut aproape 6 luni de la primul caz confirmat în România. 6 luni în care nu s-a făcut nimic în această privință.

Nimic pentru siguranța elevilor, nimic pentru liniștea părinților, nimic pentru protejarea dascălilor.

Au fost 6 luni irosite de Iohannis și Orban. 6 luni în care pomposul proiect „România Educată” al președintelui Iohannis a devenit o glumă foarte proastă.

În cele 6 luni de pandemie, nu s-a cumpărat nicio tabletă pentru elevi, niciun laptop pentru profesori. Nici măcar un singur metru pătrat nu a fost adăugat la spațiile de învățământ deja existente. Nu s-a luat nicio măsură concretă pentru deschiderea anului școlar. Nu există niciun ghid, niciun îndrumar de la guvern pentru autoritățile locale, cărora însă li se cere cu multă aroganță și impertinență să rezolve problemele la nivel local. Nu s-a dat 1 leu de la buget autorităților locale pentru a amenaja spațiile de învățământ în condiții de siguranță pentru elevi. Bugetul pentru educație a scăzut, pentru că, așa cum spunea Fantasticul Cîțu, Sănătatea și Educația nu sunt priorități pentru Guvernul PNL.

Nimic concret, nimic clar, nimic predictibil. Doar scenarii colorate, în care domnul Iohannis confundă „suma” cu „media”, atunci când ne explica modul în care va calcula Guvernul încadrarea localităților în cele trei culori ale semaforului.

Ca într-o piesă de teatru absurd, la întrebările arzătoare ale părinților, elevilor și profesorilor, ministrul Educației, Monica Anisie ”Pepsiglas” are un singur răspuns: „Vom analiza și acest scenariu”.

Nici în acest domeniu al educației, marcat de lipsa resurselor financiare, nu s-au putut stăpâni să nu bage mâna în buzunarul bugetul de stat. Și aici au pus la cale o altă afacere liberală, de tipul „Prietenii PNL știu de ce!”. Termenul de depunere a ofertelor pentru cele 17 milioane de măști pentru elevi și profesori a fost de doar 4 ore, astfel încât posibilii concurenți din piața liberă să nu aibă timp să strice afacerile firmelor clientelare ale PNL. Doar reacția publică de revoltă din partea societății a împiedicat producerea acestei fraude de proporții din fondurile publice!”

Ce soluție propune PSD pentru învățământ – un paragraf despre “Acces echitabil la educaţie”:
Exit mobile version