Monica Anisie: Programul Teleșcoala de la TVR va continua și în noul an / Raluca Turcan: Ar trebui extins pe cât mai multe canale

4.282 de vizualizări
Monica Anisie la Gala Telescoala / Sursa: Facebook – Guvernul Romaniei
Proiectul Teleșcoala, activat de TVR la scurtă vreme după suspendarea școlii față în față, la începutul pandemiei Covid-19, va continua și la toamnă, a anunțat vineri ministrul Educației, Monica Anisie, în cadrul unei Gale dedicate profesorilor care au participat la acest program difuzat de TVR. La eveniment a fost prezent și vicepremierul Raluca Turcan, potrivit căreia Teleșcoala a fost un proiect “bun”, dar care ar trebui extins.

Monica Anisie, la Gala Teleșcoala:

  • Proiectul nostru trebuie să continue. Această pandemie ne-a solidarizat în jurul educației.(…) Prin creativitatea de care ați dat dovadă (profesorii participanți la program – n.red.) și prin modul cum v-ați adaptat în fața camerelor ai ridicat meseria la nivel de artă, arta de a crea caractere.
  • Acest proiect a apărut în timp record. A evoluat și va continua să o facă și în noul an școlar, adresându-se, poate, și mai multor beneficiari.

În ceea ce o privește, la același eveniment, Raluca Turcan a pus accentul pe predarea la distanță în toate formele ei, mai ales în online. În acest context, ea a apreciat proiectul Teleșcoala, dar a insistat pe dezvoltarea educației online:

  • Încetul cu încetul, să ajungem ca educația online să fie o alternativă la educația față în față și acestea să poată să se întrepătrundă când este nevoie
  • Teleșcoala a fost un proiect bun, dar cred că în perioada următoare el trebuie extins, să mergem cu structura aceasta pe cât mai multe canale

Gala dedicată emisiunii de la TVR a fost o ocazie pentru reprezentanții guvernului Orban să aducă mulțumiri profesorilor implicați și să insiste pe realizările lor, pe lângă succesul Teleșcoala. Emisiune pe care gazda evenimentului, realizatorul Radu Andrei Tudor, a calificat-o drept una cu succes de audiență. Tudor a arătat că la dispoziția proiectului a fost pus “cel mai performant studio virtual din România”, iar TVR “și-a atins emisiunea. Profesorii ne-au scris, elevii ne-au scris, audiențele ne-au arătat” acest lucru.

Teleșcoala a fost un proiect de predare pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a, pentru a-i ajuta pe aceștia în vederea examenelor naționale. Emisiunea a debutat la mijlocul lunii martie, în contextul suspendării orelor în școli, din cauza pandemiei.

Programul a avut, la început, o audiență “normală” pentru un post cu audiențe foarte mici, TVR 2, iar televiziunea publică a refuzat să ofere, la cerere, date relevante despre audiența programului, care, în pline pregătiri pentru examenele naționale, a pus inclusiv probleme privind relevanța materiei predate.

Proiectul s-a încheiat pe 12 iunie. Atunci, TVR prezenta câteva date despre emisiune:

  • 55 de profesori participanți (19 pentru nivelul gimnazial, 36 pentru liceu)
  • 192 de cursuri (96 pentru elevii din clasa a VIII-a, respectiv 96 pentru liceenii clasei a XII-a).
  • Pentru audiențe, în loc să spună câți telespectatori s-au uitat, în medie, la emisiune, adică informații esențiale de audiență, TVR a anunțat “reach-ul” programului (toți oamenii care au ajuns pe acest post măcar o dată, cât timp a fost difuzat): 2,5 milioane de telespectatori, dintre care aproape jumătate în mediul rural (1,1 milioane).

3 comments
  1. Profesorii de la Teleșcoala au fost ,,voluntari`, spunea d-na ministru la inceputul programului. Asadar nu e cazul să cerem mare calitate, au făcut ce s-au priceput, ce fac și pe la clase, expozitiv și anost. Ar fi interesant de văzut dacă MEN a lansat vreun apel pt acest voluntariat…dacă nu, inseamnă că au fost doar „criteriile” de validare cunoscute de către noi toți…

  2. Profesorii care au predat la Teleșcoala ,,au ridicat meseria la nivel de artă, arta de a crea caractere”?

  3. Cu tot respectul, dar acest proiect este inutil. Mai bine puneti la punct platforme facute de profesionisti, unde se pot desfasura lectiile. Nu vizionam documentare ci invatam , ca asta este scopul. Cred ca ar fi indicat sa mai cereti si parerea elevilor si a parintilor inainte sa puneti in practica tot felul de scenarii la care dvs personal nu participati. Ar fi frumos si de ajutor sa coborati prin scoli, sa verificati anumite materii, sa incercati ceva pentru viitor .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației, despre școlile în care vor fi secții pentru alegeri: Vineri nu vor fi suspendate cursurile, iar în zilele de luni doar în situații excepționale se poate decala ora de începere a programului școlar

Ministerul Educației anunță în săptămâna dinaintea primului tur din alegerile prezidențiale și cu două săptămâni înaintea alegerilor parlamentare că în zilele de vineri nu se impune suspendarea cursurilor la nivelul…
Vezi articolul