“Acest mandat îl dedic tinerilor. Elevii deja mi-au scris mii de mesaje, sunt înnebuniți și părinţii, voi vedea cum voi împărţi lucrurile”, a declarat Monica Anisie în această dimineață, atunci când a ajuns la Ministerul Educației, transmite Digi 24. Profesoară de Limbă română la Colegiul Național Tudor Vianu din București, Anisie și-a anunțat intenția de a-și păstra orele la clasă, pe timpul mandatului de ministru.
Monica Anisie a venit la Minister însoțită de Daniela Bogdan – coordonator al lotului național de olimpici la Chimie, profesor de Chimie la Colegiul Național „Sf. Sava” din București și fost inspector școlar general în Minister, Jean Badea – fostul său director de cabinet în mandatul de secretar de stat deținut în 2016 de Anisie, în prezent șeful serviciului informatizare din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), și de Claudiu Săftoiu, fost șef SIE pentru o scurtă perioadă, în anii 2006-2007.
“Astăzi am întâlnire cu secretarii de stat și cu fostul ministru al Cercetării“, a declarat noul ministru în această dimineață, precizând că va realiza cu aceștia procesele de predare-primire.
Amintim că Guvernul Orban a obţinut ieri votul Parlamentului, iar ministrul Educaţiei şi Cercetării a devenit Monica Anisie, care preia mandatul după ce portofoliul a rămas fără ministru de la jumătatea lunii septembrie 2019.
Anularea măsurii care îi trimite obligatoriu pe elevii care iau sub media 5 la Evaluarea Națională la școala profesională, precum și reducerea conținuturilor programei școlare sunt două dintre măsurile anunțate încă de la audierile din Parlament de Monica Anisie.
Printre măsurile declarate drept ”urgente”, Anisie a anunțat debirocratizarea, adică reducerea numărului „imens” de hârtii pe care un cadru didactic trebuie să le completeze.
A mai spus că nu va susține reducerea veniturilor pentru cadrele didactice sau reducerea numărului de cadre didactice din învățământ.
Foto: Captură Digi 24
Citește și:
-
Anisie: Exclus! Răspunsul la întrebarea dacă va fi de acord cu tăieri de venituri pentru profesori impuse de Guvern/Finanțe
-
Monica Anisie: Vom reduce conținuturile din programa școlară. Voi anula măsura trimiterii elevilor sub 5 la școala profesională
-
Cine este Monica Anisie, propunerea lui Orban la Ministerul Educației și Cercetării: profesor de română la Vianu în București, fost secretar de stat în Guvernul Cioloș, a acuzat Ministerul că îi discriminează pe elevii cu medii sub 5 prin obligativitatea de a urma profesionala