Monica Anisie, într-o scrisoare deschisă către profesori: În perioada suspendării cursurilor nu se vor preda noi cunoștințe și nu se vor evalua elevii, ci doar se vor fixa și recapitula cele predate deja

156.650 de vizualizări
Foto: gov.ro
Într-o scrisoare timisă profesorilor, ministrul Educației Monica Anisie, le-a spus cadrelor didactice că „suspendarea cursurilor reprezintă o perioadă în care vom valorifica activitatea pe care am desfășurat-o în sala de clasă, prin modalități de fixare a cunoștințelor și de recapitulare a temelor predate, fără a preda noi cunoștințe și fără a evalua elevii”. Anisie le-a mai spus profesorilor că au o contribuție importantă la menținerea echilibrului emoțional al elevilor, al părinților și nu în ultimul rând, al întregii societăți, potrivit documentului remis Edupedu.ro.

Anisie le-a asigurat pe cadrele dactice că la nivelul Ministerului Educației și Cercetării se lucrează la scenarii care să compenseze efectele acestei crize, efecte care vizează atât elevii, cât și cadrele didactice. Măsurile adoptate vor fi comunicate oficial și vor avea în vedere ca elevii să nu sufere și să nu piardă de pe urma acestei suspendări a cursurilor.

“Mai avem puțin de așteptat” până când Ministerul Educației va anunța o decizie cu privire la structura anului școlar în curs și la examenele din acest an, a declarat ministrul Monica Anisie, pentru Edupedu.ro. Contactată după ce Ministerul a publicat câte 5 seturi de “teste de antrenament” pentru pregătirea elevilor de clasele a VIII-a și a XII-a pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, Anisie a spus că “îmi doresc ca niciun elev sau cadru didactic să nu fie infectat și vom reveni la cursuri atunci când siguranța lor este posibilă”.

Redăm integral scrisoarea adresată cadrelor didactice:

Stimați colegi,

Traversăm cu toții o perioadă plină de provocări într-un context în care sănătatea noastră și a celor din jur este lucrul cel mai de preț de care trebuie să ne îngrijim. Măsura suspendării cursurilor a fost și este una necesară.

În aceste momente, conștientizăm cu toții cât ne lipsește școala, cât de mult ne dorim să ne revedem elevii și  colegii. Cu toții vrem, în acest moment, să știm cu certitudine când vom reveni în sala de clasă, însă această certitudine trebuie privită în strânsă legătură cu situația evoluției epidemiei provocate de coronavirus în România, iar decizia pe care Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență o va lua va viza siguranța că niciun elev sau cadru didactic nu va fi infectat în momentul revenirii la cursuri.

Mai mult decât oricând, noi, cadrele didactice trebuie să contribuim la menținerea echilibrului emoțional al elevilor noștri, al părinților și nu în ultimul rând, al întregii societăți. Continuarea învățării de acasă reprezintă modalitatea prin care putem să fim alături de copiii noștri. Suspendarea cursurilor reprezintă o perioadă în care vom valorifica activitatea pe care am desfășurat-o în sala de clasă, prin modalități de fixare a cunoștințelor și de recapitulare a temelor predate, fără a preda noi cunoștințe și fără a evalua elevii. 

Am încredere, dragi colegi, în măiestria dumneavoastră de a crea contexte educaționale prin orice mijloace de comunicare și de a-i motiva pe elevi să rămână conectați la educație. Aceasta presupune păstrarea unui echilibru în tot ceea ce înseamnă acest proces: adaptarea volumului de resurse pe care îl transmitem elevilor, a activităților individuale pe care le solicităm acestora, iar participarea la cursurile online trebuie să fie un moment așteptat de elevi, nu o presiune în plus.

Ministerul Educației și Cercetării a identificat instrumente și resurse digitale, care pot fi utilizate la învățarea de acasă, cea asistată de tehnologie și le-a centralizat în platforma DIGITAL pe educred.ro,  ce poate fi accesată la adresa https://digital.educred.ro. Recomand fiecărui cadru didactic să selecteze instrumentele și resursele cele mai adecvate sau să-și creeze propriile resurse.

Suntem conștienți de faptul că sunt elevi și cadre didactice care nu dispun de tehnologie pentru continuarea învățării.

Vă încurajez, stimați colegi, să continuăm și în situațiile acestea învățarea, utilizând manualele din biblioteca școlii, diverse materiale auxiliare de care dispuneți, toate acestea raportate la particularitățile de vârstă ale elevilor.

Pentru pregătirea elevilor în vederea susținerii examenelor naționale, am realizat împreună cu Centrul Național de Evaluare și Examinare un set de cinci resurse de antrenament tip test. Acestea respectă  modelul subiectului de examen. Ele au fost publicate în data de 30 martie 2020, pe site-ul https://rocnee.eu/testeantrenament/

În data de 3 aprilie 2020, vor fi postate baremele de evaluare și de notare, pe același site. Rolul acestora este de autoevaluare și calibrare a felului în care s-au redactat răspunsurile.

Totodată, în cadrul emisiunilor Teleșcoala vor fi prezentate unele soluții ale acestor resurse de antrenament, cu explicațiile necesare, pentru a înțelege cât mai bine răspunsurile din baremele de evaluare și de notare.

Vă asigur că la nivelul Ministerului Educației și Cercetării se lucrează la scenarii care să compenseze efectele acestei crize, efecte care îi vizează atât pe elevii noștri, cât și pe dumneavoastră, cadrele didactice. Măsurile care vor fi luate vor fi comunicate oficial și vor avea în vedere ca elevii noștri să nu sufere și să nu piardă de pe urma acestei suspendări a cursurilor. În ceea ce privește susținerea examenelor naționale pentru elevi, dar și examenele pe care unele cadre didactice le au de susținut, vă asigur că vom prezenta public variantele la care specialiștii din cadrul ministerului lucrează. Acestea vor fi unele oneste, realiste și transparente, adaptate contextului în care ne aflăm.

Vă mulțumesc pentru tot efortul pe care îl depuneți, vă doresc multă sănătate și aștept momentul, cât mai curând, să revenim în sălile de clasă.

Cu deosebită considerație,

Monica-Cristina ANISIE”

FOTO: gov.ro


25 comments
  1. Dragi elevi, dragi profesori, dragi cititori al acestui comentariu. Vin aici si scriu acest mesaj in calitate de elev, care se afla in clasa a 9-a la sectia matematica-informatica. Dupa ce am citit toate comentariile am vazut o majoritate de profesori care nu sunt multumiti de decizia doamnei Anisie, insa vin eu si va intreb, chiar daca se va continua scoala online, cand se vor relua cursurile “clasice”, nu va trebui sa reluati materia atat pentru elevii care nu au putut participa la orele online, cat si pentru cei care au participat, deoarece acestia nu au cum sa inteleaga lectia la perfectie de unii singuri, oricat de mult i-ati ajuta dumneavoastra ca si profesor, este mult mai greu sa inteleaga online, si mai mult ca sigur veti fi nevoiti sa reluati lectiile si in clasa, de unde rezulta ca nu veti inainta cu materia, chiar daca se face scoala online. Pe langa acest lucru, mi se pare absurd numarul de teme pe care l-am primit pana in momentul de fata, iar cand spun acest lucru, vorbesc in numele mai multor elevi. Vi se pare normal sa primim mai multe teme in contextul scolii online, cand majoritatea elevilor nu au motivatie sa isi faca temele, si fie isi fac temele in sila si superficial, fie nu isi fac temele. Sunt constient ca sunt si elevi care isi fac temele, dar acestia sunt in numar mic, sau chiar foarte mic.
    In incheiere, vreau sa ma adresez atat profesorilor, cat si eleviilor si sa ii intreb daca li se pare normal ce s-a intamplat pana acum cu scoala online.
    Parerea mea, este ca nu asa ar fi trebuit sa fie tratata situatie de catre profesori. Consider ca profesorii ar fi trebuit sa se axeze strict pe video conferinte la materiile importante, precum matematica si limba si literatura romana, nu sa primim teme la geografie, desen, germana/franceza.
    P.S. Poate exista anumite greseli de gramatica/ortografie, dar nu consider ca sunt relevante comentariului, ci ce este relevant este mesajul si intrebariile

    1. O parere foarte coerenta si corecta.Si ti-o spune un cadru didactic ce nu a facut predare online, pentru ca, la fel ca si profesorii, exista elevi fara aceste posibilitati, ceea ce ar duce la o predare diferentiata.Nu pot preda online doar unora dintre elevi.Si daca as face-o, as munci oricum de doua ori, deoarece se va face recuperare.

  2. Domnilor si doamnelor care scrieti,nu va mirati ca profesorii de lb.romana nu scriu corect,astia sunt profesorii ,invatatorii si educatoarele,nu stiu fratilor carte ,dar cel mai grav este ca nici nu vor sa munceasca si sa invete ,nici macar in al 13-lea ceas.Oricum asa slab pregatiti si lenesi cum sunt nu le zice nimeni nimic.Cand îi vad cum se vaita,mi e lehamite,ca 90 dintre ei stau de 21 zile acasa si posteaza niste poze cu lectii pentru elevi,sa se scoata ca ,,muncesc si ei”.Asta este dragi parinti ,,grupul infractional de lenesi” ,cadrele care nu muncesc nici cat elevii lor.Dragi parinti,astat fac si la cursurile clasice,diferenta este ca acum vedeti si dumneavoastra cat de putini dintre ei sunt cu adevarat implicati si muncesc.Apropo ,cand merg la card sa ia salariul ,nu se plang ca nu au conditii.
    Lenesilor puneti osul la munca,nu ne mai abandonati copiii,gasindu -va tot timpul scuze.Ati primit oferte gratis sa faceti lectii cu copiii on line,dar este clar ca voi nu vreti sa faceti nimic.
    Sa va fie rusine!

    1. Cred că e gluma de 1 aprilie domnule.
      Dvs. ne faceţi harcea-parcea, dar nu aţi auzit de diacritice (Ştiţi vă spun eu în limba română nu e indiferent dacă scrii a sau â, ţ sau t, s sau ş, ori î sau i, şi aşa mai departe. Pe deasupra se pare că sunteţi certat şi cu calculatorul. După punct lăsăm o pauză. (Exemplu. Am terminat propoziţia. Şi noua propoziţie încep “cu un loc liber” în scris.)
      Domnule, nu spun că printre noi nu sunt “uscături”, umpluturi, dar încă majoritatea cadrelor didactice se străduiesc şi fac treabă. Că nu merge totul strună. E drept. Într-o societate bolnavă, nu e posibil ca un subsitem (învăţământul), să fie sănătoasă tun.
      Eu totuşi vă urez sănătate pe vremuri de pandemie şi judecată dreaptă.
      Sz. T.

    2. Păi atunci fă tu ! Ia-ți copilul lângă tine, deschide cărțile și fă tu ! Arată-i copilului tău cât de bun ești ! Fă-l mândru de tine ! Și lasă-ne pe noi în lenea noastră !

  3. Buna ziua! Probabil Dna ministru de gândește la cei 500.000 elevi fara acces la calculator sau internet. Era odată un program 200 euro pentru calculator, s a mai gândit cineva la el? Presupun că de atunci și până acum, multe sunt depășite.Au făcut fel de fel de programe: la rabla, electrocasnice etc. La elevi nu s au mai gândit!!!! Nicio guvernare!!!

  4. Bună ziua.
    Stie cineva de ce legea nu se aplica părinților care au copii la cresa în perioada 4-21 aprilie pe stare de urgenta, ținând cont ca nu au vacante creșele precum școlile sau grădinițele?
    La noi cei care avem copii de 2-3 ani nu sa gândit nimeni?Sunt famili care nu au cu cine sa își lase copii. Peste tot se vorbește doar de scoli și grădinițe. Creșe nu.
    Doamna ministru a educației, va rog sa im răspundeți ce fac cu copil de 2 ani? Îl iau cu mine la serviciu unde poate fi expusa contaminari? Sau stau acasă și nu sunt plătită de către angajator? Și în cazul acesta ce se întâmplă? Lipsesc nemotivat, cu riscu de a fi concediata. Dece noi nu avem drepturi legale ?(cei 75% în perioada de vacanta a școlilor și grădinițelor).
    Ce care sunt de-acord cu mine sa distribuie mai departe poate asa vad și cei din guvern.

  5. Abia acum le spuneți sa nu predea?
    Dupa trei săptămâni în care zilnic i-ați împuns în coaste sa facă lecții online cu elevii???
    Sunteți un organizator slab.
    Abramburica măcar era mai coerenta.

  6. Părinții care acum sunt acasă pentru supravegherea copiiilor așteaptă un răspuns de la d na Ministru în privința situației care va debuta cu data inceperii vacantei de Paste. In perioada vacanțelor părinții lăsau copiii la bunici, la after school ori creșe. Odată cu întoarcerea părinților la serviciu, ce se întâmplă cu copiii? Ii încuiem in casa ori îi luăm cu noi la serviciu?

  7. Mai sunt 24 de ore pana la inceputul unei noi luni calendaristice. Eu nu stiu cum sunt platita in aprilie. Somaj tehnic, concediu de odihna sau activitate. Ca sa stiu ce mai fac inca 15 zile lucratoare pana la si dupa concediul de odihna. Pe luna martie ma plateste activitate, parca asa a promis, si cu chiu cu vai am facut online.

  8. Doamna ministru te faci de ras!!!
    Teleșcoală preda lecții noi și tu ne spui sa nu predam lecții noi? Ești paralela cu sistemul de învățământ! Rușine PNL că ați pus o astfel de femeie de fruntea educației

    1. Doamna ministru nu-și aduce aminte că este și ministrul cercetării? La I. N. C-uri nu sa-luat salarii anul acesta!

  9. Asta e pe bune??? “Ministra” invatamantului?
    Cand in alte tari se pun la punct solutii de invatare la distanta, iar profesorii isi dedica timpul pentru a se adapta la noile cerinte si situatii in care ne aflam, doamna “ministra” isi permite sa isi bata joc de milioanele de elevi din Romania.
    Mi se pare o situatie ingrozitoare, din care ar trebui sa iesim cat mai repede.

  10. Pai prin scrisoarea deschisa doamna ministru a ingropat invatarea online! Dupa ce a venit cu tot felul de incurajari privind folosirea platformelor, tocmai le-a anulat!!!
    Cum sa fixezi trei saptamani aceiasi materie! Dupa cum arata rapoartele oficiale starea de urgenta seva prelungi pana pe la mijlocul lui mai! Fixam din nou???

    1. Dar sa predai unora si altora nu, chiar daca n-ai cu ce, chiar daca n-au cu ce ti se pare normal? O doamna profesor marturisea ca prima zi de ” declaratie pe propria raspundere in izolare” a prins-o la tara, la bunici cand le-a dus provizii si medicamente.Si nu are acolo internet sau laptop, abia au oamenii curent.Ce predare online sa faca? Ati uitat satele de munte in care vine masina de paine o data pe saptamana si iti lasa sacul de paine pe un deal si apoi il cari in varf de munte? Voi, acestia din buricul metropolelor, care va dati de ceasul mortii ca da afara din voi dorinta de educare online, ganditi ca sunt atatea cazuri in care nu se poate preda online si ca dreptul la educatie este egal in aceasta tarisoara macinata acum de probleme mult, mult mai grave decat daca se baga sau nu si integralele in programa de bacalaureat din acest an? Meditati! Ca sa ai cui preda dupa Coronavirus, trebuie sa ai elevi si profesori VII !!!!!!!

    2. Iulian !!! Ce dr…(pardon!) faci cu limba română? Ai scris “aceiași materie” în loc de “aceeași materie”! În rest, de acord cu părerea ta !

  11. Bună ziua stimaţi colegi şi noapte bună doamna ministru!
    Sper că sunteţi bine cu toţii şi v-aţi imunizat şi împotriva coronavirusului.
    Vă că s-a trezit şi “ministreasa” şi ne spune acum după exact 20 de zile de când am intrat şi noi în “şomaj tehnic”, adică am trecut pe şcoala în varianta digitală, online etc, când se întâmplă să stăm 10-12- chiar 14-16 ore în faţa calculatorului, să găsim modalităţi atractive, utile de comunicare cu elevii, de predare, de învăţare, de testări etc. şi acum ni se spune de la clădirea din Berthelot că, citez: “Suspendarea cursurilor reprezintă o perioadă în care vom valorifica activitatea pe care am desfășurat-o în sala de clasă, prin modalități de fixare a cunoștințelor și de recapitulare a temelor predate, fără a preda noi cunoștințe și fără a evalua elevii. ” Din acest motiv am spus noapte bună doamnei ministru.
    Şi dacă epidemia (şi starea de urgenţă) va ţine până după 1 mai, sau 1 iunie, până atunci vom face fixarea şi recapitularea cunoştinţelor?
    Noi de la conducerea unităţii am primit mână liberă să predăm, să evaluăm, să-i pregătim pentru examene, fiecare după talent şi posibilităţi. Şi elevii colaborează bine sau măcar acceptabil între 70 şi 97 la % (în funcţie de clase şi de discipline). Mai schimbăm idei şi noi profesorii pe telefon, whatsapp, email etc.
    Deci şcoala merge înainte cum poate, în condiţii schimbate.
    Ps.
    Sunt elevi (ca de obicei) care unii cer probleme suplimentare, şi sunt şi elevi care încearcă să fenteze, să chiulească – ca de obicei.
    Pentru prima categorie merită să facem eforturi, şi să mai încercăm să recuperăm ceva şi din grupa a doua.
    Sănătate şi să auzim de bine!
    Sz. T.

    1. Foarte bine punctat!! Am amețit de atâtea lecții scrise, puse pe whatsapp sau pe alte platforme, online cu elevii și acum după 3 săptămâni??? O debandadă…și bătaie de joc..totală! Ar trebui să se spună măcar ce facem cu cei de a 8-a!!! Scoatem capitole? Nu scoatem?

  12. Doamna ministru, aveți idee ce se întâmpla la Telescoala!??? In fiecare zi, la clasa a VIII-a se preda materie noua si la matematica si la română…..
    Ce susțineți dumneavoastră!????!!!

    1. Daca se vor sustine evloarea nationala sibacul
      Si se imbolanaveste un copil sau profesor raspundeti dvs . Eu sunt din suceava si aici sunt cele mai multe cazuri de covid , dvs vreti sa sutinem examenele , dar vati gandit ca nu toti copii au acces la internet , nu au posibilitatea .
      Totii copii si toti oamenii sunt speriati si derutati si dvs vreti sa sustinem evaluare cum poti invata .
      Si orele online nici nu sunt .
      Dvs va-ti gandit la asta …..deci cum sa fie multi analfabeti , cum au trcu clasa daca sunt analfabeti .
      Nimeni nu e deacord cu dvs .

  13. Nu stiu pe ce lume este d- na ministru, dar noua d-na, ne da mai multe teme decat aveam cand eram la scoala. Si ce credeti? Materie noua, pe care o parcurgem singuri. Fise peste fise, eu om mare abia mai inteleg ce avem de facut. Apropo suntem in clasa a 4-a la scoala gimnaziala N.Titulescu , sector 1.
    M-am saturat de scoala romaneasca pana peste cap. Sunt sigura ca d-na ministru stie cat de mult exagereaza profesori din romania.
    Pe scurt ,nimeni din subalterni ei nu o baga in seama. Legile nu sunt pt ei. Ei nu predau nici cand dunt copii la scoala, acum nici atat. Nu predam dar dam teme fara limita. Niste dobitoci

    1. In Romania este multa materie si foarte avansata comparativ cu alte tari europene pe care le tot vrem ca exemplu. Pia de ce nu luam exemplu? Umplem copiii de informatie sa junga niste supracalificati care stiu de toate. Doar ca nimeni nu te va plati mai mult pentru ca esti supracalificat. Eventual se va folosi de cunostiintele tale extra fara sa te plateasca in plus. Fiica mea este in clasa I si la matematica de exemplu are niste exercitii care eu le faceam in clasa a 2-a si a 3-a. Plus ca invata ecuatii cu o necunoscuta. La un nivel destul de usor din punctul de vedere al unui adult dar comparand cu anii in care am fost eu la scoala, nu imi aduc aminte de asemenea exercitii in clasa I cand ideea ar trebui sa fie sa inveti bazele scrierii, citirii si adunarilor si scaderilor simple.

    2. În această perioadă multe școli aveau programată “Școala Altfel”! Adică, după ce 2 saptamâni și jumătate te chinui, faci lecții on-line, nu dormi noaptea ca să faci class-roomuri, etc. , vine CUCOANA și spune că nu trebuie sa predai…. faci fixare și recapitulare! Femeie, ești NORMALĂ!!!! Cred că în afară de o postură politicianistă, nu ai nicio treabă cu învățământul românesc!!!! Stai jos, nota 4!

      1. Acum ne spune că nu trebuia să predăm lecții noi elevilor? Doamna ministru, eu, de exemplu, săptămâna aceasta, am Școala altfel și nu pot da timpul înapoi, să șterg din caietele elevilor ce am predat. Mi-am făcut lecțiile online, mi-am auzit elevii zi de zi, doar că nu am fost în sala de clasă. Ei și-au notat în caiete toate informațiile prezentate, am făcut și recapitularea cunoștințelor studiate. Așa că nu ai cum să faci un test cu elevii și să întâlnești noțiuni nepredate și să sari peste ele, doamnă! Cum poți să rămâi, la gramatică, doar cu subordonatele SB., PR., AT., C.D.și C.I.din școala gimnazială și la literatură, doar cu genul epic, genul liric, basmul, doina și pastelul? Ne plângem că sunt admiși foarte mulți elevi la liceu. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că nu există examene cu subiecte mai dificile, pentru ca elevii să fie bine departajați și să nu mai intre la liceele cu profil uman toți care fug de matematică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Ciucă îndeamnă „întreg personalul din educație” să revină la catedră, deși profesorii și angajații protestează în școli. Șeful Executivului anunță că „rămânem deschiși dialogului” cu sindicatele, fără vreo propunere concretă

Nicolae Ciucă a pus din nou o postare pe Facebook, un mesaj în care salută adoptarea legilor Educației și are câteva referiri la situația tensionată din școli, unde luni a…
Vezi articolul

Mai multe asociaţii ale elevilor spun că nu au fost chemate la discuţii: Ministerul îşi dorește să se folosească de copii, sub pretextul examenelor naţionale, pentru a antagoniza greviştii şi a opri greva

„Ministerul Educaţiei a anunţat organizarea unor consultări cu reprezentanţii elevilor şi părinţilor referitoare la greva profesorilor. Asociaţiile de elevi nu au fost invitate. Astfel, se încearcă din nou manipularea opiniei…
Vezi articolul

Instrumente utile pentru profesori în crearea resurselor educaționale deschise la orice materie: sisteme de tip TTV (Text-To-Video) care suportă și limba română (noutate absolută), plus soluții pentru a converti rapid fișiere .pdf și .ppt în lecții digitale atractive (P)

Ca și cum nu ar fi avut destule pe cap, profesorilor li se cere astăzi să adopte pedagogii digitale și să producă resurse educaționale deschise pe care să le publice…
Vezi articolul