Monica Anisie, actualul ministru al Educației, este noul președinte al Comisiei pentru învățământ din Senat. Amintim că această comisie este decisivă pentru orice modificare legislativă pe educație. Sorin Cîmpeanu a fost votat președintele unei comisii nou-înființate, care se intitulează “Comisia pentru Ştiinţă, inovare şi tehnologie”.
- UPDATE 2 Potrivit surselor Edupedu.ro, cel care a revenit pe primul loc în discuțiile pentru portofoliul Educației este în acest moment Sorin Cîmpeanu, după ce pe portofoliu favorit a fost Sorin Costreie, fostul consilier pe probleme de educație al lui Ludovic Orban. Raluca Turcan, și ea în cărți pentru educație în cursul zilei de marți, ar fi fost “mutată” la Muncă.
- Liderii PNL au fost convocați în ședință la ora 22:30 pentru validarea miniștrilor. Citește aici ce nume de miniștri sunt vehiculate pentru Guvernul Cîțu
Senatul a adoptat astăzi, 22 decembrie, în ședință de plen componenţa comisiilor parlamentare. Reprezentanţii PSD vor deţine preşedinţia a 8 comisii, reprezentanţii PNL vor avea 7 comisii, USR PLUS – 4 comisii, UDMR – 2 comisii, AUR – două comisii, potrivit Agerpres.
Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport va fi condusă de:
- preşedinte: Monica Anisie (PNL)
- vicepreşedinte: Novak Zoltan (UDMR)
- secretar: Irineu Darău (USR PLUS)
Comisia pentru învățământ din Senat are un rol decisiv în ce privește modificările legislative din educație. Anterior, funcția de președinte al Comisiei pentru învățământ din Senat a fost deținută de Liviu Pop (PSD) și de Ecaterina Andronescu (PSD).
Comisia pentru Ştiinţă, inovare şi tehnologie (nou înfiinţată) va fi condusă de:
- preşedinte: Sorin Cîmpeanu (PNL)
- vicepreşedinte: Florin Bodog (PSD)
- secretar: Cristinel Berea (USR PLUS)
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
- preşedinte: Ştefan Pălărie (USR PLUS)
- vicepreşedinte: Fejer Laszlo (UDMR)
- secretar: Eusebiu Pistru (PSD)