Ministrul Educației, Monica Anisie, anunță că a aprobat prin ordin de ministru noi materii opționale, în învățămîntul preuniversitar. La clasele a III-a și a IV-a, elevii vor putea studia disciplina “Eu și scena”, la clasele a VI-a și a VII-a materia “Teatrul și noi”, iar la clasele a X-a și a XI-a “Laboratorul de teatru”, a declarat Anisie, la deschiderea anului universitar.
Monica Anisie participă la deschiderea anului universitar 2020-2021, la ceremonia organizată de Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”.
Monica Anisie, cele mai importante declarații la începutul anului universitar 2020-2021:
- Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” a propus în acest an școlar Ministerului Educației introducerea în curriculum la decizia școlii a unei discipline din domeniul artei teatrale. MEC a aprobat prin ordin de ministru ca elevii sa studieze la clasele a III-a și a IV-a disciplina “Eu și scena”, la clasele a VI-a și a VII-a disciplina “Teatrul și noi”, la clasele a X-a și a XI-a “Laboratorul de teatru”
- Ca profesor de Limba și literatura română și ministru, consider că acesta este un moment important pentru educație
- Știu că acest nou an universitar este unul aparte
- Numai împreună putem consolida România educată