Moment critic în învățământul profesional: liceele tehnologice conservă joburile profesorilor, în loc să se concentreze pe elev – Avertisment al Coaliției pentru Educație

1.076 de vizualizări
Concursul de directori la București
Foto: Pexels.com
Învățământul profesional și tehnic, organizat începând din 2009 în cea mai mare parte prin licee tehnologice care primesc copiii cu scopul declarat de a le oferi o calificare profesională, “este o minciună construită pentru a da țării cât mai mulți studenți sau cel puțin candidați care ar putea să acceseze studiile superioare”. Avertismentul a fost lansat de Daniela Vișoianu, președintele Federației Coaliției pentru Educație.

Peste 50% dintre elevii unei generații urmează Învățământul profesional și tehnic (IPT), spune Federația. După ce Ecaterina Andronescu a golit școlile de arte și meserii și a relocat cifra de școlarizare liceelor tehnologice, copiii s-au trezit pe o rută profesională care se termină cu Bacalaureatul. Așa se face că “doar puțin peste 20% dintre elevii unei generații ajung de fapt la facultate, în timp ce o pondere foarte mare a fiecărei generații nu este sprijinită în a-și atinge potențialul real”, spune Federația Coaliției pentru Educație.

Care sunt problemele Învățământului profesional din România, semnalate de Federația Coaliției pentru Educație:
  • Lipsa de calitate în pregătirea elevilor, cauzată de slaba pregătire a profesorilor, curriculum, dotări și practică inadecvate
  • Lipsa de legătura între învățământul profesional si piața muncii și necorelarea cu prioritățile economice ale României
  • Prioritatea actuală în învățământul profesional și tehnic este mai degrabă în sensul conservării locurilor de muncă ale cadrelor didactice, decât în sensul corelării cu nevoile de calificări din piața muncii sau cu nevoile de formare și creștere ale elevilor, spune Federația
  • Pierderea unor generații întregi de elevi, suprapusă perspectivei demografice negative a României și migrației externe crescânde, contribuie la agravarea crizei forței de muncă
  • Percepția și imaginea negativă a învățământul profesional și tehnic în rândul părinților și elevilor, învățământul dual aducând o îmbunătățire în acest sens (ex. Școala Vocațională Concordia, Școala Profesională Germană Kronstadt)
  • Slaba reprezentare a elevilor din învățământul profesional și tehnic, dar este notat exemplul dat de inițiativa de implicare a acestora prin Liga Elevilor Meseriași, demarată în acest an în Buzău și susținută de OMV Petrom
  • Înființarea unei autorități doar pentru învățământul în sistem dual și nu pentru întregul învățământ profesional și tehnic

Daniela Vișoianu președintă Federației, declară că „elevii de la tehnologic par să fie starurile sistemului de educație din România pentru că sunt singurii elevi de la care cerem două lucruri: cerem să ia bacalaureatul și cerem să termine cu calificare de nivel 4. Cei de la teoretic nu au această presiune, cei de la profesional termină doar cu calificare de nivel 3. Din punctul meu de vedere este o minciună construită pentru a da țării cât mai mulți studenți sau cel puțin candidați care ar putea să acceseze studiile superioare.”

Coaliția pentru Educație anunță că invită toți actorii interesați să participe în grupul de lucru pentru formularea de propuneri de politică publică în domeniul IPT, care pot fi trimise la adresa info[at]coalitiaedu.ro.

Foto: Pexels.com

Îți plac informațiile pe care le găsești aici? Susține Edupedu.ro!
Become a Patron!


1 comment
  1. Unitatile scolare functioneaza cu dotari din anii ’70…laboratoare transformate in biblioteci, apoi in clase pregatitoare..depinde care au fost prioritatilor alor nostri sus-pusi..curricule rigide pe care oricum nu le poti respecta din lipsa resurselor…cam greu a preda doar inarmat cu markerul generatiilor de azi…copilul nu are nicio sansa in a si gasi drumul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mircea Miclea, despre boicotul de la referendum: E o apatie socială. Posibil ca parte a electoratului să-și fi dat seama că a fost joc politic, ceea ce înseamnă maturizare

Participarea redusă la referendumul pentru redefinirea familiei are ca principală explicație “apatia socială”, spune pentru Edupedu.ro fostul ministru al Educației Mircea Miclea. Acesta respinge explicația neparticipării pentru minimizarea șanselor de…
Vezi articolul

Cum alegi profesorul de engleză potrivit pentru copilul tău / Fiecare elev are propriul stil de învățare, caracter și interese, iar capacitatea de a asimila o nouă limbă este influențată de emoții (P)

Vrei ca fiul sau fiica ta sa învețe engleză? Ei bine, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să găsești un profesor bun. Acesta poate face diferența între sentimentele…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor atrage atenția asupra faptului că elevii care învață în liceele care organizează exclusiv învățământ tehnologic nu își pot alege un reprezentat în Consiliile de administrație, potrivit proiectului Ministerului Educației

Consiliul Național al Elevilor semnalează că, “elevii care studiază în licee care organizează exclusiv învățământ tehnologic nu își pot alege un reprezentant în consiliile de administrație”, potrivit proiectului de metodologie-cadru…
Vezi articolul

Subiecte și bareme Olimpiada de Limba română pentru minorități și elevii români din diaspora – etapa județeană 2024 / Pagină de jurnal despre dorința de a descoperi un mister, cerință la clasa a IX-a

Subiectele și baremele de corectare pentru Olimpiada de Limba și literatura română (OLLR) dedicată elevilor aparținând minorităților și elevilor români din diaspora au fost publicate pe subiecte.edu.ro. Proba a avut loc…
Vezi articolul

Ce predau profesorii de liceu la clasa a X-a în acest an școlar: Reperele metodologice pentru aproape toate disciplinele au fost publicate cu 5 zile înaintea primei zile de școală / Descarcă și programele școlare în vigoare

În locul noilor planuri-cadru pentru liceu și noilor programe care ar fi trebuit să fie elaborate pentru elevii care au traversat reforma curriculară începută în 2012, elevi care anul acesta…
Vezi articolul