În aplicația informatică SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România – n.red) a apărut un modul nou – Tichete sociale. Școlile au primit instrucțiuni pentru introducerea datelor elevilor în aplicație, potrivit surselor Edupedu.ro. Vezi mai jos, în articol, care sunt pașii pe care îi au de făcut școlile.
Până pe 3 octombrie, părinții copiilor de grădiniță și elevilor defavorizați care au venituri reduse și se încadrează în condițiile prevăzute de ordonanța nr. 83/2023 au putut să depună la secretariatul școlii o cerere pentru a primi cardurile educaționale în valoare de 500 de lei.
„Toți cei care s-ar încadra în condițiile programului cu fonduri europene, trebuie să facă o cerere indiferent dacă au deja cardul de anul trecut. Părinții depun la secretariatul școlii cerere pentru obținerea cardului sau pentru a primi suma în cazul în care au deja cardul de anul trecut”, se arată în document.
Conform sursei citate, „în cazul în care un solicitant are pe cerere beneficiari care sunt în unități de învățământ diferite, cererea se depune doar la una din unitățile de învățământ, iar cealaltă unitate de învățământ va putea vizualiza cererea depusă.”
Pașii pe care îi au de urmat școlile, potrivit instrucțiunilor primite:
- Depunere cerere acordare tichete sociale
- Accesați modulul Tichete sociale.
- Accesați meniul Cereri tichete sociale elevi.
- Din lista de cereri tichete sociale elevi apăsați butonul Adaugă.
- Se dechide fereatra Detalii elev unde se completează Datele solicitantului de pe cerere.
- După salvarea informațiilor despre solicitant, deschide fereastra Detalii elev. Se extinde cu secțiunea Beneficiari și membri ai familiei.
- Din lista de Beneficiari și membrii ai familiei apăsați butonul Adaugă.
- Se va deschide fereastra Beneficiar/Membru component al familiei unde se vor completa informațiile solicitate.
2. Validare cerere: Pentru validarea cererii de tichete sociale, din lista de cereri se selectează cererea și se apasă butonul Validează.
3. Descărcare cerere: Există posibilitatea de descărcare a cererii în format pdf prin apăsarea butonului Descarcă cerere.
4. Vizualizare cereri depuse de altă unitate cu beneficiari din unitatea operatorului: Există posibilitatea de vizualizare a cererii depuse în altă unitate de învățământ și cu beneficiari din unitatea de învățământ. Pentru aceasta, se accesează meniul Cereri depuse în alte școli.
Cine poate primi cardurile educaționale
În cazul preșcolarilor, calcularea venitului la care se raportează se modifică față de anii trecuți, pentru că, începând cu luna ianuarie 2024, ajutorul social și alocația pentru susținerea familiei vor fi înlocuite cu venitul minim de incluziune (VMI).
a) copiii dezavantajați din învățământul de stat preșcolar înscriși în învățământul de stat care îndeplinesc condițiile, în luna iulie a fiecărui an, pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familii defavorizate conform Legii nr. 248/2015, republicată;
Potrivit legii nr. 248 din 28 octombrie 2015, articolul 5 prevede condițiile de acordare a sprijinului:
- Acordarea stimulentelor educaționale este condiționată de frecvența regulată la grădiniță a copiilor din familiile beneficiare ale stimulentului educațional prevăzut de prezenta lege.
- În sensul prezentei legi, prin frecvență regulată se înțelege prezența zilnică a copilului la grădiniță în luna monitorizată, cu excepția absențelor motivate.
- Se consideră absențe motivate, ce nu afectează acordarea tichetelor sociale, următoarele cazuri, cu condiția ca acestea să nu depășească 50% din zilele de grădiniță:
- a) absențe medicale: motivate, numai dacă părinții aduc scutiri medicale corespunzătoare perioadelor în care au lipsit copiii, la revenirea acestora la grădiniță. În caz excepțional, o singură dată pe an școlar, copiii pot beneficia de tichete sociale și dacă în luna monitorizată au lipsit mai mult de 50% din zilele de grădiniță, din motive medicale;
- b) învoiri: copiii pot fi învoiți de către părinți în limita a 3 zile pe lună, cu condiția anunțării cadrelor didactice.
b) copiii dezavantajați din învățământul de stat primar înscriși în învățământul de stat primar care întrunesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Ordonanței Guvernului nr. 33/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară;
c) copiii dezavantajați din învățământul de stat gimnazial înscriși în învățământul de stat gimnazial, care întrunesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Ordonanței Guvernului nr. 33/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.
Condițiile de eligibilitate pentru anul școlar 2024/2025, conform O.U.G. 83/13.10.2023:
Potrivit anunțurilor mai multor școli, beneficiază următoarele categorii de copii:
1. Preșcolarii înscriși în învățământul de stat care îndeplinesc cumulativ următoarele
criterii:
- venitul lunar net pe membru de familie pentru copiii din învățământul de stat preșcolar este de maxim 692 lei (beneficiază doar copiii preșcolari înscriși în învățământul de stat care îndeplinesc condițiile pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familii defavorizate conf. Legii nr.248/2015)
2. venitul lunar net pe membru de familie pentru copiii din învățământul de stat primar și gimnazial realizat in luna iulie 2024 și fie de maxim 1.850 lei (beneficiază doar elevii înscriși în învățământul de stat primar/gimnazial care îndeplinesc criteriile de venit stabilite in Programul național de rechizite școlare, conf. Ordonanței Guvernului nr.33/2001).
Despre SIIIR
Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) a fost făcut în 2014 prin fonduri europene. La vremea respectivă, a costat 18 milioane de lei, conform proiecte.pmu.ro.
Potrivit sursei de mai sus, „grupul ţintă al proiectului este format din beneficiarii sistemului informatic şi din personalul ce va fi implicat în administrarea şi operarea acestuia”, proiectul urmărind formarea a doar 598 de persoane pentru utilizarea lui.
Foto: © Nyul | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.