Modificările pentru obținerea gradelor didactice I și II au fost publicate în Monitorul Oficial

Foto: Pexels.com

Reprogramarea inspecției pentru anul școlar viitor, prelungirea perioadei de înscriere pentru seria 2021-2023, precum și recunoașterea sau echivalarea unei inspecții în locul celei speciale sunt câteva dintre modificările publicate în Monitorul Oficial. Acestea vizează obținerea gradelor didactice I și II de către cadrele didactice.

Gradul didactic II se poate obține la 4 ani după promovarea examenului de Definitivat și are 3 probe: inspecție școlară, test scris, probă orală de pedagogie. Proba scrisă se susține în ultima săptămână a lunii august.

Gradul didactic I poate fi obținut prin examen după alți patru ani. Și aici sunt necesare trei probe: un colocviu de admitere, o inspecție școlară specială și o lucrare metodico-științifică. Aceasta din urmă se desfășoară online, până la data de 12 iunie 2020.

Aceste grade didactice sunt opționale pentru cadrele didactice, adică acestea pot rămâne toată cariera doar cu definitivatul, fără grade, dar sunt importante la salarizare, treptele superioare neputând fi atinse fără ele. În plus, gradele didactice sunt necesare celor care vor să ajungă în funcții de inspectori școlari, de exemplu.

Iată care sunt principalele modificări pentru obținerea gradului didactic II:

a) fișa de înscriere completată, confirmată de conducerea școlii, conform anexei nr. 5 la metodologie;

b) copii ale următoarelor documente, certificate «conform cu originalul» de către conducerea unității de învățământ unde candidatul are norma de bază: buletin/carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, document privind schimbarea numelui – după caz;

c) copii ale diplomelor de studii, însoțite de foaia matricolă/suplimentul la diplomă, certificate «conform cu originalul» de către conducerea unității de învățământ;

d) copia de pe certificatul de acordare a definitivării în învățământ, semnată pentru conformitate cu originalul de către conducerea unității de învățământ; în cazul schimbării specialității față de examenul de definitivare în învățământ, se vor depune în copie, certificată pentru conformitate cu originalul de către conducerea unității de învățământ, diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru noua specializare;

e) dovada privind calificativele acordate la evaluările anuale din ultimii 2 ani școlari;

f) dovada privind calificativele acordate la inspecțiile școlare din ultimii 2 ani școlari;

g) recomandare scrisă asupra activității candidatului din partea consiliului profesoral al unității de învățământ unde este încadrat;

h) copia de pe autorizația de funcționare provizorie/acreditarea unității de învățământ, pentru cadrele didactice care funcționează în unitățile de învățământ particular;

i) copia raportului scris al inspecției curente efectuate înainte de înscriere, certificată pentru conformitate cu originalul de către conducerea unității de învățământ.”

Principalele modificări pentru obținerea gradului didactic I:

Edupedu.ro a publicat aceste modificări de când erau în stadiu de proiect în lucru la ministerul Educației.

Foto: pexels.com

Exit mobile version