Marinela Marc, inspector școlar general (ISG) al județului Cluj și consilier județean PNL din 2016, a scris pe Facebook la începutul anului 2025 un mesaj în care trece în revistă câteva reforme pentru educația preuniversitară. Marc își „dorește” modificări legislative care să permită descentralizarea, reforma curriculară și politici publice care să formeze competențe-cheie pentru elevi, inclusiv gândire critică, adaptabilitate și spirit moral.
- Cluj este județul cu cele mai bune rezultate la examenele naționale: Evaluarea Națională la clasa a VIII-a, Bacalaureatul, Titularizarea, Definitivatul. Printre soluțiile clujene, explicate de inspectorul general Marinela Marc într-un interviu din 2022 pentru Edupedu.ro: 36 de inspecții tematice în toate școlile din județ și sute de inspecții într-un singur an, la fiecare disciplină.
- De menționat că noul ministru al Educației, Daniel David, a spus că nu intenționează să facă modificări la legile educației – cel puțin până la noile alegeri prezidențiale -, adică în sensul celor propuse de șefa ISJ Cluj, Marinela Marc. Detalii, mai jos.
În mesajul său, Marinela Marc a subliniat importanța „formării acelor competențe care să îi ajute pe elevi să facă transferul cunoștințelor acumulate în situații noi de învățare”, adăugând că educația trebuie să pună accent pe valori morale și pe combaterea provocărilor actuale din școli, cum ar fi violența și consumul de droguri în școli. De asemenea, șefa inspectoratului școlar județean (ISJ) Cluj a reiterat necesitatea de a colabora cu familia, biserica și mediul academic pentru a dezvolta un sistem educațional echitabil, inclusiv în comunitățile dezavantajate.
În mesajul său, Marinela Marc i-a felicitat pe profesori pentru „implicare și responsabilitate” în obținerea de rezultate deosebite la examene și olimpiade, cerându-le să manifeste „răbdare, putere de muncă [și] empatie pentru elevi”, cât și pe părinți, cărora le-a mulțumit pentru susținerea școlilor și le-a solicitat să aibă încredere în cadrele didactice și în misiunea acestora „de a forma minți și caractere”.
Mesajul integral al inspectorului șef al ISJ Cluj, Marinelei Marc (articolul continuă după acesta):
„La început de an 2025, îmi doresc ca în sistemul de educație preuniversitar să se producă modificările legislative care să permită descentralizarea, reforma curriculară, politici publice în care accentul să se pună pe formarea acelor competențe care să îi ajute pe elevi să facă transferul cunoștințelor acumulate în situații noi de învățare, să fie adaptabili și conștienți de importanța dezvoltării personale, a învățării pe tot parcursul vieții, să aibă spirit critic, capacitatea de a discerne între bine și rău, adevăr și minciună, dar mai ales să fie educați în spiritul valorilor adevărate.
Îmi doresc, de asemenea, ca Noul An să nu aducă provocări, care să conturbe procesul educațional, să fim sănătoși și să putem să îi motivăm pe copii pentru menținerea standardelor de performanță cu care ne-am obișnuit. Ne preocupă excelența în educație în școlile clujene, dar și asigurarea egaltății de șanse și ridicarea nivelului educațional în comunitățile dezavantajate, unde educația rămâne singura șansă a copiilor de a avea un viitor, identificarea de soluții pentru a reduce violența și consumul de droguri în mediul școlar. Îmi doresc, ca, în continuare, să putem, împreună cu familia, biserica, autoritățile locale, mediul academic și de business și toți partenerii educaționali să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a avea copii educați, cu un stil de viață sănătos, echipați cu valori morale și competențe care să le permită să se integreze social, la absolvirea studiilor. Le mulțumesc cadrelor didactice pentru implicare și responsabilitate în anul pe care recent l-am încheiat, care au permis elevilor obținerea de rezultate deosebite la examene, olimpiade și concursuri școlare și le cer să dea dovadă, în continuare, de răbdare, putere de muncă, empatie pentru elevi, să le fie alături în procesul de învățare.
Părinților le mulțumesc pentru colaborarea de până acum, pentru susținerea proiectelor școlilor și le cer să aibă încredere în cadrele didactice și în misiunea lor de a forma minți și caractere!
Tuturor, le urez un An nou în care să fie sănătoși, să aibă parte de realizări personale și profesionale și să se bucure de momente memorabile, alături de cei dragi! La mulți ani!
Cu aleasă prețuire,
Marinela Marc, inspector școlar general”
Reformele, blocate în 2025 de OUG „trenuleț”. Inspectoratele școlare sunt încă politizate
Declarațiile șefei ISJ Cluj vin în contextul în care politizarea funcțiilor de conducere rămâne o problemă centrală în sistemul de educație. Toate funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și casele corpului didactic sunt ocupate prin detașare, după ce niciun concurs nu a mai fost organizat din 2019 în prezent, o practică ce favorizează numirile politice în detrimentul unui proces bazat pe competențe.
- De altfel, Marinela Marc a fost numită inspector școlar general în 2020, în perioada în care PNL era la guvernare, iar de atunci și-a păstrat această funcție. Marinela Marc este și consilier județean în Cluj din 2016 (la al treilea mandat) și membră în consiliul național care decide câți bani primește educația – CNFÎP.
Textul cu „dorințe” al Marinelei Marc la începutul anului 2025 vine și în contextul în care Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost numit pe 22 decembrie în funcția de ministru al Educației. Propunerea pentru ca el să preia acest portofoliu în Guvernul Ciolacu 2 a fost susținută de președintele PNL, Ilie Bolojan, fost șef (PNL) al Consiliului Județean Bihor și fost primar în Oradea și, potrivit surselor Edupedu.ro, și de primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, șeful PNL Cluj.
În trecut, Marinela Marc a fost implicată într-un proiect controversat care presupunea scanarea palmelor elevilor pentru determinarea profilului de orientare în carieră. Proiectul, deși anulat în urma reacțiilor negative, a atras atenția asupra metodelor discutabile prin care unele inspectorate școlare încearcă să aducă inovații în educație. Acest episod, în care Marc a spus că „au venit spre noi cu acest dispozitiv Clubul Lions și Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științele Educației”, a ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care autoritățile din educație gestionează resursele și programele destinate elevilor.
Reformele dorite de Marinela Marc sunt, însă, puse sub semnul întrebării de măsurile recente adoptate de Guvern. Ordonanța de Urgență (OUG) „trenuleț” pentru anul 2025 prevede înghețarea salariilor profesorilor, blocarea concursului de titularizare și suspendarea unor beneficii financiare, cum ar fi primele didactice și tichetele educaționale. Edupedu.ro a arătat într-o analiză pe larg cum a fost sabotată educația din programul de guvernare PSD-PNL-UDMR: cum i-au livrat politicienii lui Daniel David un portofoliu ca o mașină fără volan, frână, faruri și cu rezervorul aproape gol.
De menționat că noul ministru al Educației, Daniel David, a spus că nu intenționează să facă modificări la legile educației, adică în sensul celor propuse de șefa ISJ Cluj, Marinela Marc. În primul interviu acordat Edupedu.ro la preluarea mandatului de ministru, Daniel David a anunțat că în „prima etapă a prezenței mele la minister, până imediat după alegerile prezidențiale”, nu își propune să schimbe legile Deca-Iohannis „decât, evident, dacă voi vedea lucruri grave care ne afectează funcționarea”.
- „Îmi place să cred că sunt un om serios, rațional și realist și nu vreau să creez iluzii sau așteptători nerealiste. Prima etapă a prezenței mele la minister, până imediat după alegerile prezidențiale, va fi focalizată astfel: […]
- Dezvoltarea înțeleaptă prin implementarea actelor subsecvente noii legislați din cele trei domenii: preuniversitar, universitar și cercetare. Sincer și direct spus, în această fază nu-mi propun să schimb legile tocmai adoptate (decât, evident, dacă voi vedea lucruri grave care ne afectează funcționarea), ci să adoptăm actele subsecvente cerute de aceste, care să maximizeze în contextul permis de aceste legi sincronizarea cu cele mai bune practici europene/internaționale.”
2 comments
Eu cred că acel proiect ce implica scanarea palmelor elevilor este total obscurantism, șefa isj Cluj nu poate face diferența între știință și pseudostiinta .
Rezultatele foarte bune la examene naționale au fost la Cluj infiferent de cine a condus vremelnic inspectoratul. Este un cumul de factori benefici ce duc la aceste rezultate.
Inspectoratele politizate nu ajută mai deloc desfășurarea activității curente ci doar în ceea ce privește organizarea examenelor care de altfel se realizează tot cu resursa umană din școli. În schimb ele își transmit influențele politice concret în școli cu ajutorul directorilor de cele mai multe ori: transferuri ilegale, tratarea preferentiala a copiilor ce au părinți influenți …
Dacă doamna Marc crede că are o contribuție cât de mică la rezultatele elevilor și profesorilor se înșală total. Dânsa este foarte prezenta în spațiul public, pozează foarte mult și postează foarte mult pe diferite rețele: un adevărat politician!
Eu aștept implementarea reală a noilor legi și descentralizare concretă.
🤣🤣🤣Doamna este faimoasa “scanatoare de palme”?🤣🤣🤣🤣Mare suflet,mare talent!!!