Modificare în timp record a proiectului de lege a Educației. Ministrul Cîmpeanu anunță că acceptă criticile elevilor care au sesizat în urmă cu o oră că nu mai erau reprezentați în consiliile școlilor

Foto: gov.ro

Ministerul Educației a răspuns într-un timp foarte scurt cererii Consiliul Național al Elevilor care reclama într-un comunicat de presă faptul că elevii nu sunt consultați și nu au drept de vot în consiliile de administrație ale școlilor, prin proiectul de lege al Educației în Învățământul Preuniversitar.

După ce în urmă cu puțin timp, Consiliul Național al Elevilor a semnalat într-un comunicat faptul că în noul proiect al legii Educației privind Învățământul Preuniversitar elevii nu mai au drept de vot în consiliile de administrație ale școlilor și astfel nu mai pot fi reprezentați, ministerul Educației a înregistrat propunerile elevilor și a precizat că va modifica textul proiectului de lege luând în calcul cererile elevilor.

“Ministerul Educației a înregistrat în procesul de consultare propunerile elevilor formulate prin Consiliul Național al Elevilor. Întrucât aceste propuneri se constituie într-un aport important pentru calitatea proiectului Legii Învățământului Preuniversitar, acestea au fost deja acceptate și asumate de către Ministerul Educației. Mulțumim pentru propunerile constructive formulate și reiterăm deplina disponibilitate de dialog a Ministerului Educației în vederea susținerii interesului superior al elevului”, spune Sorin Cîmpeanu.

La 2 zile după lansarea în dezbatere publică a legilor Educației, Consiliul Național al Elevilor a criticat faptul că “reprezentanții elevilor aleși prin vot direct de către colegii lor nu mai sunt menționați ca având drept de vot în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar. De asemenea, principiul consultării elevilor în luarea deciziilor majore din sistemul de educație nu a mai fost preluat în noul pachet legislativ. Elevii reprezentanți atrag atenția asupra faptului că elevul, prin prisma calității sale, este beneficiarul direct al actului educațional, iar orice decizie care se ia în sistem ar trebui să respecte interesul superior al acestuia.

Cum altfel am putea să ne asigurăm de respectarea acestui principiu asumat de multă vreme la nivelul sistemului dacă nu prin promovarea implicării active a tinerilor în procesul de luare a deciziilor care îi privesc în mod direct? (…) De asemenea, principiul consultării elevilor în luarea deciziilor majore din sistemul de educație nu a mai fost preluat în noul pachet legislativ”, se arată în comunicatul reprezentanților elevilor.

Răspunsul ministerului Educației:
Exit mobile version