VIDEO Modelul hibrid în școli poate fi gândit să funcționeze, spune Elisabeta Moraru, country manager Google România / Principiile companiei privind tehnologia în mediul școlar: acces oriunde și oricând, profesorul nu poate fi înlocuit

2.545 de vizualizări
Elisabeta Moraru / Foto: INQUAM Photos – George Calin
Google, companie care săptămâna aceasta și-a prezentat o serie extinsă de schimbări în suita de programe pentru educație, crede că o “clasă nu trebuie să se predea doar online, doar offline, ci poate fi gândită într-un model hibrid”, a spus joi Elisabeta Moraru, country manager Google România, în cadrul conferinței Curs de Guvernare. Ea a prezentat felul cum vede Google sistemul învățământului preuniversitar, insistând pe sprijinul acordat profesorului, “pe care tehnologia nu îl poate înlocui”.

Ea a prezentat rolul tehnologiei pentru a-l ajuta pe profesor să-și îmbunătățească productivitatea și eficiența și de a oferi soluții inclusiv părinților, care să aibă o comunicare mai bună cu mediul școlar, dar și soluții pentru situații în care există probleme de conectivitate sau acces la platforme.

Declarațiile sale vin în contextul în care Google a prezentat un rebranding al suitei sale de programe pentru educație, rebranding completat de peste 50 de schimbări în Classroom, Meet, în soluțiile de stocare sau de acces la conținut educațional. Detalii aici

Elisabeta Moraru – country manager – Google România, la conferința Curs de Guvernare:
  • Cum vede Google ecosistemul preuniversitar în educație pe viitor? În acest moment, tot ceea ce înseamnă soluțiile, instrumentele, platformele pe care Google le pune la dispoziție în educație gratuit are la bază câteva zone pentru care vrem să fim întotdeauna accesibili oriunde și oricând.
  • În primul rând trebuie să ajutăm profesorii, pentru că dacă îi ajutăm și facem instrumentele accesibile și ușor utilizabile le creștem productivitatea și eficiența. Apoi, să ajutăm zona de IT, pentru că ne este clar că în școlile cel puțin din România, dar și din alte țări avem nevoie de instrumente care să fie foarte ușor de folosit. (…)
  • Mai vrem să răspundem la câteva lucruri care au la bază familia și elevul. Când spun familia, ne gândim la faptul că vrem ca părinții să aibă vizibilitate și să comunice cu toți actorii din educație. Și când ne gândim la elevi ne gândim că au nevoie de instrumente care să le faciliteze învățarea în timpul lor, în modul lor de învățare, foarte diferit de la copil la copil. 
  • Sigur, platformele nu rezolvă tot, am văzut asta în perioada pandemiei, mai ales anul trecut, când au fost făcute eforturi deosebite pentru a susține profesorii din România să stăpânească mai bine competențe digitale de bază. Dar asta nu rezolvă problema sau oportunitatea de a folosi digitalul pentru a preda diferit, pentru a atrage copilul, pentru a stârni curiozitatea copilului. (…)
  • Cum vede Google rolul pe care îl joacă tehnologia în mediul școlar? Google nu gândește tehnologia ca fiind un element care poate schimba profesorul de la clasă. Nu îl poate înlocui. Clasa nu trebuie să se predea doar online, doar offline, poate fi gândită într-un model hibrid. Mai mult, ea poate fi gândită în acest ansamblu comun așa încât să putem vorbi despre productivitatea profesorului – pentru că scopul nostru este să ajutăm profesorul nu să setăm profesorul modul în care gândește pedagogia. Produsele noastre platformele noastre sunt puse la dispoziție pentru ca profesorul să decidă cum le folosește.
  • Un al doilea element ține de flexibilitate și adaptabilitate. Spuneam că elevii sunt diferiți în felul cum învață, dar și profesorii predau diferit. Și atunci e nevoie de instrumente pe care aceștia să le decidă. (….)”
VIDEO Declarațiile integrale ale Elisabetei Moraru:
Citește și: Școli mai bune: Elevii au rezultate superioare când profesorii petrec mai mult timp predând efectiv la clasă și sunt mulțumiți de locul de muncă și când există un echilibru academic și socio-economic între colegi – analiză pe baza PISA-TALIS

3 comments
  1. Sistem hibrid?Adică Big Brother toată viața?Ati vazut cu cât sunt plătiți oamenii aia pentru ca expusul ca un peștișor de acvariu este foarte stresant și dăunător psihicului în general?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Centrele județene de excelență vor fi păstrate și selecția elevilor poate începe de la clasa a III-a, potrivit proiectului Legii Educației – surse / Se renunță la clasele „de excelență” din colegiile naționale, propuse în legile Cîmpeanu din vară

Centrele județene de excelență (CJE) în care elevii se pregătesc pentru performanță și olimpiade nu vor fi desființate, potrivit ultimei variante a proiectului de lege a învățământului preuniversitar, consultată de…
Vezi articolul