Modelul de învățare hibrid cu grupuri alternând și cel cu tehnologie minimă, prezentate de profesoara Daniela Vasile

11.036 de vizualizări
Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com
În condiții de criza, parteneriatul dintre scoală, familie și elev este mai important că oricând, scrie Daniela Vasile, profesor, expert în educație, într-o analiză pentru Edupedu.ro.

“Daca se vă merge în direcția descentralizării, vă fi rolul conducerii fiecărei scoli să definească modelul pedagogic cel mai potrivit și să îl comunice cu claritate părinților și elevilor, înainte de începerea scolii. Angajarea ulterioara și periodica a acestora într-un proces de analiza și redefinire a modelului vă duce atât la rezultate educaționale superioare, cât și la amortizarea tensiunilor dintre scoală, părinți și elevi.

În contextul discuției despre modele hibrid de învățare, acest text este partea a doua a articolului publicat de Edupedu pe data de 30 iulie 2020. În prima parte am definit mediul de învățare de tip hibrid și am introdus un prim model, pe care l-am numit “învățare de tip hibrid cu clasa inversată”.

M-a bucurat dezbaterea pe care a generat-o articolul și faptul că s-au adus modificări și îmbunătățiri. De exemplu, Dna Maria Stoica de la Colegiul Național Mihai Viteazul din Ploiești a menționat într-o postare că a fost inițiată o discuție intre profesori de matematica și au propus că grupe de doi-trei profesori să creeze materialele didactice pentru toate clasele de aceeași vârstă, materiale care vor fi folosite de toți profesorii. Dintr-o dată, o lume nouă se deschide: aceea a colaborării între profesori și, de ce nu?, între scoli.

În textul de mai jos voi introduce alte trei modele. Ca și în modelul din articolul anterior, fiecare dintre ele trebuie adaptat condițiilor specifice fiecărei scoli. În orice varianta, urmărim menținerea celor trei tipuri de interacțiuni: elev-conținuturi; elev-profesor; elev-elev.

Modelul 2. Învățare hibrid cu grupuri alternând

Scenariu: Într-o secvență de învățare (care poate fi definita temporal sau tematic) predarea are loc cu toți elevii online în mod sincron, iar fixarea și aprofundarea cunoștințelor are loc cu o parte din elevi față în față, iar ceilalți online asincron, cele doua grupe alternând. (online asincron = activitățile de învățare se desfășoară online, fară supravegherea directa a unui profesor)

Acest scenariu este destul de des discutat pe rețelele de socializare, în grupuri de profesori și poate fi aplicat, după părerea mea, în școlile care optează pentru un orar cu ore mai scurte. Secvența de predare poate fi făcută cu toți elevii de acasă, online, pentru diminuarea, în contextul pandemiei, a timpului de contact direct între elevi. În ora de predare online, după ce profesorul finalizează prezentarea materialului nou, recomand ca elevilor să li se dea timp offline asincron pentru ca să își facă notițe și să clarifice ceea ce nu au înțeles.

Dacă există posibilități tehnice, profesorul poate înregistra materialul în timpul predării lui (aplicații de tip web-conferencing oferă opțiuni pentru înregistrarea doar a ecranului) și înregistrarea poate fi pusă imediat la dispoziția elevilor. În partea a doua a acestei lecții de predare, elevii pot posta întrebările pe care le au pe o platforma de colaborare, cum ar fi de exemplu un avizier padlet (padlet este un „avizier” virtual (wall), adică o pagină web unde utilizatorii publică scurte mesaje conţinând text, imagini, clipuri video şi / sau legături).

Profesorul va încuraja colaborarea dintre elevi prin a-i invita pe fiecare să răspundă în scris sau prin mesaj video/audio la întrebările colegilor, folosind aceeași platforma. În aceasta prima parte a secvenței de învățare asigurăm doua dintre cele trei tipuri de interacțiuni: elev-conținuturi și elev-elev. Lecția a doua a secvenței de învățare din acest model, fixarea și adâncirea cunoștințelor, se efectuează cu o parte din elevi în clasa și o a doua parte acasă, online asincron.

Foto: Daniela Vasile/Arhiva personală

Profesorul lucrează cu elevii din clasa, în timp ce elevii care sunt acasă completează activități care urmăresc același obiectiv de învățare că și elevii din clasa. Datorita naturii diferite a mediului de învățare, în anumite cazuri cele doua grupe de elevi vor completa activități diferite, dar care ating același obiectiv. De exemplu, elevii din clasa de matematică pot construi prisme și apoi rezolva probleme, în timp ce elevii care sunt acasă crează o animație în geogebra, unde arată cum se construiește o prismă și apoi înregistrează un film unde explică rezolvarea unei probleme. Aceste filme sunt încărcate pe un avizier padlet, iar că tema pentru acasă toți elevii pot contribui cu comentarii la cel puțin trei dintre filmele colegilor lor.

Într-o ora de limbi străine, dezvoltarea abilitaților de vorbire poate prezenta provocări pentru învățarea în mediul online. După ce profesorul prezintă, în prima lecție (cu toți elevii online) strategiile și tehnicile folosite pentru o comunicare eficientă, elevii din clasă pot aplica cele învățate în perechi, cu ajutorul unei fotografii printate. Folosind o rubrică de evaluare, ei își pot da feedback reciproc. Elevii care sunt online pot înregistră descrierile și se pot auto-evalua folosind aceeași rubrică.

După înregistrări repetate, ei vor încărca fișierele audio pe un avizier padlet pentru a fi evaluate de colegi sau/și de profesor. (exemplu oferit de dra Cristina Bumboiu, Avenor College)

În ambele exemple prezentate mai sus (ora de matematica și cea de limbi străine), elevii care sunt acasă vor dezvolta competențe digitale superioare grupului din clasă. Într-o secvență de învățare viitoare, profesorul va trebui să planifice activități care să asigure și primului grup experiențe de învățare similare. Ca și primul model, din articolul publicat anterior, acest model necesita ca fiecare elev și profesorul să aibă un computer sau o tabletă cu conexiune la internet. Succesul lui este asigurat de elevi care sunt motivați, independenți în gândire și care își pot gestiona timpul, dar acestea sunt abilitați care se învață. Dacă nu îi expunem unui mediu în care să le învețe prin experimentare, cum le-am putea atinge?

Motivarea vine adesea din schimbarea mediului de învățare și tehnologia deschide orizonturi neașteptate.

Modelul 3 – cu tehnologie minimă

Scenariu: suntem într-o comunitate în care elevii nu au acces sau au acces minim la instrumente digitale. În cazul în care nu folosim tehnologie, nu putem vorbi de un învățământ de tip hibrid. Din păcate, aceasta este încă situația în multe din comunitățile de învățare din Romania, dar și în multe alte părți ale lumii. Cunosc profesori în Romania care au pregătit pachete de învățare, pe care le-au dus în persoană sau le-au trimis prin poștă elevilor. Elevii pot returna, în același mod, soluțiile sau răspunsurile – evidența procesului de învățare și a celor de gândire. Profesorul trimite feedback prin poștă. Pentru a asigura interacțiunea elev-elev, se pot organiza parteneri de învățare – elevi care stau aproape unul de celalat sau care se pot conecta și care să învețe împreună.

Spre deosebire de primele doua modele, elevii care învață în acest context vor fi defavorizați. Este un model de tranziție, care să ne ajute să ieșim din criza. Mai important decât progresul academic este, în acest context, relația care trebuie să se mențină intre elev și scoală. În contextul pandemiei, acești copii vor fi primii care vor renunța la scoală după revenirea la normal și este nevoie de multe eforturi din partea cadrelor didactice și a autorităților pentru a transmite, în primul rând, mesajul că noi toți credem în ei și îi ajutam să depășească situația. Că ne pasă. Colaborarea dintre scoală și autoritățile locale vă duce la găsirea de soluții, cum ar fi spatii care pot fi folosite în contextul distanțării sociale și computere folosite în administrația locala, care pot fi cedate temporar și plasate în aceste spatii.

Modelul 4. Hibrid, cu învățare în ritm propriu

Cred că suntem, la nivel global, departe de acest scenariu, în special pentru învățământul preuniversitar.

Aș vrea totuși să vă invit să vi-l imaginați ca pe un punct final al unui drum de parcurs – ca să ne definim drumul, trebuie să știm destinația.

Învățământul online nu este o soluție pentru a înlocui învățământul tradițional, față în față, ci una pe care o putem folosi sau în cazuri extreme (ca cel de acum) sau ca un complement pentru ceea ce se întâmplă la scoală. Ar diminua inechitatea din sistemul educațional prin oferirea de șanse egale la materiale didactice de calitate.

Deci, cum ar arata acest model? Să ne imaginam că efortul colectiv din perioada pandemiei și/sau un efort centralizat al instituțiilor de stat au condus la crearea de cursuri online pentru fiecare materie și pentru fiecare an de liceu, așa cum ar trebui să fie cursurile online: cu prezentări scurte, teste formative cu răspuns imediat, în care elevul să vadă cât a învățat și ce știe sau nu știe, activități de fixare și aprofundare, toate online, pe o platforma care îl îndrumă pe elev prin materie.

Asemenea platforme oferă facilitați de colaborare în mod asincron, unde elevii postează răspunsuri, idei și primesc feedback de la alti participanți la curs. Majoritatea elevilor parcurg materia conform unui calendar stabilit de profesor, în timp ce elevii care sunt deja independenți intelectual și au nevoie de îndrumare minimă pot parcurge materia în ritm propriu.

În timpul orei stabilite în orarul scolar sunt oferite seminarii/tutoriale scurte, pe teme care sunt publicate înainte de ora. Aceste seminarii sunt pe modelul “hop on – hop off”, elevul se conectează daca are nevoie de clarificări legate de tema în discuție. Temele sunt conectate, bineînțeles, cu lecția curenta. Aceste seminarii pot fi conduse de profesor sau de elevii care parcurg materia în mod accelerat.

“Când un profesor poate fi înlocuit de un computer, înlocuiți-l”, ne invita Profesorul Sugata Mitra, câștigătorul pentru proiectul “Scoala din norul informațional” al premiului TED de un milion de dolari (2013). El a arătat cum un grup de copii dintr-o suburbie defavorizata a orașului New Delhi pot învață unii de la alții și prin intermediul unui computer conectat la Internet, fară îndrumarea unui adult. Acești copii au învățat, într-un mediu gestionat de ei înșiși, mai mult decât elevii din cele mai bune școli din Marea Britanie. În toate cele patru modele prezentate, rolul profesorului se schimbă, de la specialistul care deține și transmite informația, la mentorul care organizează medii de învățare complexe și diverse, evaluează în mod formativ și re-definește activitățile educaționale în funcție de progresul elevului. Elevii învață de la profesor, dar învață mai mult prin descoperire și de la ceilalți elevi. La o analiza mai atentă, principiile în jurul cărora se organizează lecții de calitate online sunt aceleași ca și în clasa fizica, față în față. Vă invit să fim, indiferent de mediul de predare-învățare, profesorul care nu poate fi înlocuit de un computer.

_____

Despre autor:

Dr. Daniela Vasile a absolvit Universitatea București, Facultatea de Matematică și Informatică și Universitatea Lomonosov (studii masterale și doctorale). A predat la Universitățile București și Osijek și a condus Catedrele de Matematici la scoli internaționale de top din Varșovia, Moscova și Hong Kong. Este președinte de comisii de acreditare și asigurare a calității pentru școli internaționale (Council of International Schools) și consultant al Universității Hong Kong, Departamentul de Educație (formare profesori și evaluare a programului de master în educație internațională).

Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


11 comments
  1. Foarte inspirate aceste tehnici de predare,poate aveti rabdarea sa ganditi si modul de predare in cazul instruirii practice,in cadrul scolilor profesionale…domenii ca formarea mecanicilor auto,ca exemplu.multumesc,observ ca sunteti prompta in raspunsuri,aici….

  2. Imi pare rau ca ati interpretat in acest mod. In cazul descentralizarii, fiecare scoala va lua decizii in functie de profilul elevilor, iar eu am incercat sa prezint niste modele care, in conditiile dotarii si pregaritii cadrelor didactice, functioneaza. Sunt absolut de acord in privinta faptului ca sistemul nu ar trebui sa ceara cadrelor didactice sa foloseasca resurse proprii.

    1. Extraordinar, modelul 2 cel hibrid cu grupuri alternând este modelul care a rezultat din discuțiile ce le avem în cadrul corpului profesoral. Este un model foarte complex și solicită cadrul didactic deoarece acesta trebuie să se concentreze simultan atât pe nevoile elevilor de la școală cât și pe nevoile elevilor de acasă.

  3. Iar absurdități, că să nu zic ,,absurdă”!
    Când vine unul de TIC și te invită să-i faci și să-i cunoști meseria, hai să îl poftim și noi să predea istorie, economie, geografie, logică biologie și restul disciplinelor, ca să vadă cum este! Știm să folosim anumite platforme, doamnă, dar nu în termenii aceia ,,pomposi” pe care ni-i recomanzi dumneata!
    Sunteți generație veche, așa că sigur știți că pe timpuri școala se făcea fără laptop, tabletă, telefon, iar elevii învățau mai bine ca acum!
    Doar elevii să vrea să învețe!
    Iar recomandarea feed-back prin poștă (la cum se mișcă poșta română)…
    Atâta timp cât elevii au facebook, pot să își descarce lecțiile de pe platformă.
    O săptămână predăm unui grup în clasă, cei de acasă își descarcă lecția, apoi cealaltă săptămână oferim 10-15 minute de explicații celuilalt grup (ceea ce nu au înțeles) și așa mai departe. Testările vor fi diferite pentru fiecare grup (ca să nu își spună subiectele).

    Variantă pentru școlile cu elevi care au acces la internet (chiar pe telefon).
    Cu lecțiile video…greu! Fiecare intră când vrea, lecția fiind mereu întreruptă și se va face microfonie când încep întrebările și explicațiile.
    Probabil cei care vin cu această propunere au uitat cum este în clasă sau, poate au mers doar pe predarea tradițională în care profesorul predă iar elevul tace și scrie, ci nu pe cea interactivă, cu accentul pe elev…

    1. Domnule/Doamna Cadru Didactic, sunt si eu profesoara, ca si dumneavoastra. Am incercat primele doua modele (cel din articolul anterior si primul din acest articol) si ele functioneaza pentru elevi de liceu si gimnaziu. Exact cum mentionam, fiecare cadru didactic stie cel mai bine contextlul elevilor sai, deci daca pentru dumneavoastra postarile pe facebook functioneaza, este perfect. Ca profesor, incerc sa dezvole cele trei tipuri de interactiuni: elev-continuturi, elev-profesor si elev-elev. Banuiesc ca cea de a treia, in modelul dumneavoastra, este asigurata in grupul care este in clasa, ceea ce este foarte bine.
      Cu lectiile video (live online) – aveti perfecta dreptate, unii elevi nu se vor conecta. De unde stiu eu insa, ca profesor, ca vor urmari lectie postata pe facebook? O soultie poate fi folosirea aplicatiei Edpuzzle, care ajuta profesorul sa insereze intrebari in filmul postat si contabilizeaza timpul petrecut de fiecare elev cu lectia postata.
      Va multumesc pentru idei si contributie.

      1. Doamne… Ce zic eu și ce înțelegeți…
        În primul rând: nu am cont de facebook! Spuneam că elevii, atâta timp cât au facebook, au conexiune la internet! Drept urmare, chiar am scris că își pot descărca lecțiile de pe platformă. Eu știu că facebook-ul este un site de socializare, nicidecum o platformă de unde să își descarce lecțiile! Pentru așa ceva lucrăm cu ei pe classroom, zoom și alte platforme. Dar dumneavoastră trebuia să știți deja, nu cred că era cazul să mai explic eu, sau să dau exemplele în comentariul de mai sus! Cu siguranță elevii ar fi înțeles mai bine comentariul meu!
        Iar când am scris ,,absurdă” mă refeream strict la propunere!
        Refuz să mai dau explicații atâta timp cât mesajele sunt citite ,,pe repede înainte” sau distorsionate de către cititor!

  4. Ok….dar profesorii fără competențe digitale cum procedează?! Cei cu telefon Nokia cu butoane… Îi scoatem la pensie anticipat?! Le dam 24 de salarii compensatorii precum la mineri?!

    1. Asta ce inseamna, erai ironic? Adica daca nu ai smartphone si ai un Nokia bun cu butoane esti un nimic? Da, stiu foaaarte multi in aceasta situatie: fiecare cu motivele lui. Daca nu se inventa rooterul cu wireless gratis in casa eram si eu tot cu cel cu butoane, care era nou si foarte scump. E alegerea fiecaruia. Acele scenarii online sunt niste utopii. Cu sau fara smartphone in dotare.

  5. Doamna, sa ma ierte Dzeu, poate ca sunt eu mai incet, dar, nu am avut nici rabdarea sa va citesc teoriile alambicate si nici puterea sa va inteleg limbajul de absolvent de informatica. Inteleg ca aveti intentii bune poate, dar ceea ce incercati dumneavoastra sa descrieti este peste puterea noastra actuala atat ca tehnologie, cat si ca formare in acest domeniu. Noi suntem de formatie pedagogi, nu it-isti, nu matematicieni si v-ati gandit ca poate unii dintre noi chiar nu va putem intelege teoriile? Eu personal am ales sa-mi castig painea dintr-un domeniu umanist, tocmai, pentru a nu fi nevoie sa inteleg si sa aplic notiuni din sfera realului. Este utopic ceea ce prezentati ca si convingerea ca Romania este pregatita pentru asa ceva atat tehnic, cat si psihologic. Sunt sigur ca voi fi contrazis cu fraze de tipul: daca tu esti prost, retrograd si nu vrei si nu poti intelege si aplica…dar este parerea mea si trebuie luat in considerare ca n-oi fi singurul de pe pamant cu ea.

    1. Domnule profesor, in nici un caz nu as spune despre nici unul din colegii mei ca este retrograd! Se vehiculeaza ideea de invatamant hibrid, dar in nici una din publicatiile oficiale nu s-a mentionat ce inseamna acesta. In articol, am vrut sa arat ce inseamna si cum l-am implementat in alte scoli. Aveti dreptate, trebuie creat cadrul pentru un invatamant de acest tip. Sunt absolut de acord cu dumneavoastra, si eu vreau sa predau in conditiile traditionale, fata-in-fata, dar ce facem daca, in contextul pandemiei, nu vom putea? Am tot respectul pentru munca depusa de fiecare dintre cadrele didactice ale Romaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Învățătorii trebuie să completeze rapoarte de evaluare pe 49 de puncte distincte pentru elevii din clasa pregătitoare în anul școlar 2024-2025, care începe în septembrie / Model de raport pentru evaluarea de la finalul clasei

Învățătorii trebuie să completeze rapoarte descriptive de evaluare într-o aplicație informatică dedicată pentru elevii care vor intra în clasa pregătitoare în anul școlar 2024-2025, conform proiectului de ordin pentru aprobarea…
Vezi articolul

După ce „a uitat” că promisese sindicatelor un acord pentru revendicările salariale, premierul Ciucă anunță că va chema marți federațiile la discuții. Vorbește acum despre un acord de parteneriat cu Ministerul Educației și nu cu Guvernul, cum era inițial

Concluzia întâlnirii de la Guvern pe proiectul România Educată, dintre premierul Ciucă și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, este chemarea sindicatelor la noi negocieri pe un acord de parteneriat. Anunțul vine…
Vezi articolul

Încercare de compromitere la adresa directorului Școlii Gimnaziale Beclean din Bistrița-Năsăud, Sorin Budișan. Zeci de diplome falsificate, care aveau lipit numele său peste al altor profesori, i-ar fi fost „plantate” în dosarul de gradație de merit. Profesorul de matematică acuză o „persoană din școală care mă detestă”

Încercare de compromitere a directorului Școlii Gimnaziale „Grigore Silasi“ din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, profesorul de matematică Sorin Budișan. Acesta a depus un dosar pentru gradație de merit cu peste 300…
Vezi articolul

Cîțu, întrebat ce se va întâmpla cu profesorii dacă nu își vor primi salariile, în lipsa unei rectificări bugetare, cum reclamă ministrul Educației: Să nu mai vorbim. Se pot aloca resurse prin intermediul Fondului de rezervă la dispoziția Guvernului

Se pot aloca resurse prin intermediul Fondului de rezervă la dispoziția Guvernului, a declarat premierul demis Florin Cîțu, întrebat joi, 28 octombrie, ce se va întâmpla cu profesorii dacă nu…
Vezi articolul