Modelul danez de învățământ, prin ochii unei profesoare din România. Cum e școala în Danemarca pe timp de pandemie. Prezență fizică la ore aproape pentru toată lumea și fără mască în sala de clasă

6.979 de vizualizări
Copii care se joaca in sala de clasa, in scoala, in Danemarca / Foto: G4Media.ro
Profesoara Laura Dachin este stabilită de ani de zile în Danemarca, unde a înființat trei școli românești. Aici vin zeci de copii ai comunității de români din Danemarca. Pentru a nu-i rupe complet de România, părinții îi trimit să învețe limba, să studieze obiceiurile, istoria sau geografia României. „E o punte de legătură și pot să facă comparații. Poate că unii se vor întoarce în România”, povestește profesoara.

„Acum facem cursuri online într-una dintre localități, dar doar fiindcă sunt copii din comunități diferite care vin din mai multe locuri și nu e indicat să se amestece. Dar în rest, peste tot se merge pe prezența fizică. Se respectă reguli. E foarte important de știut că testarea în Danemarca este absolut gratuită pentru toată lumea. Guvernul a spus așa: decât să investim în tratamente scumpe și spitalizări, investim aici, în testare. Oriciune se poate testa gratuit la cerere. Există corturi cu personal specializat. Îți faci programare, ai mers, te-ai testat, iar a doua zi primești rezultatul. Avem și testări din acelea de tip drive-in, ca la Mc’Donalds. Te duci cu mașina și-ți faci testul din mașină. Se testează foarte mult. Eu am fost răcită, de exemplu, acum două săptămâni. Având contact cu clase de câte 20-25 de copii, mi-am făcut o programare și mi-am făcut ușor testul, fără probleme, fără să plătesc. A fost negativ. Cât despre școală? Școala funcționează în condiții optime, cu prezența fizică. E foarte importantă și nu se poate compara cu învățământul online. În Danemarca nu se poartă mască în sala de clasă, dar există distanțare, există dezinfectanți, curățenie și reguli care sunt respectate de toată lumea. În afară de spitale, nicăieri nu se poartă mască aici”, povestește profesoara.

Citește pe G4Media.ro articolul integral, semnat de jurnalistul Cătălin Suciu


10 comments
  1. In Danemarca este vorba de calitatea educatiei, de responssbilitatea fiecaruia, de curatenie si igiena, de pe strada, transporg in comun, clase, magazine, etc. Ro este departe de aceste lucruri si va mai fi inca decenii bune, daca nu se face nimic serios.

  2. Am testat copilul prin 112 la inceputul lunii.
    Au trecut 18 zile de la testare si nu am primit niciun rezultat.
    Ma intreb ce rost mai are testarea, in aceste conditii?

  3. Predau într-un gimnaziu cu 1200 de elevi. Mai mult de jumătate poarta masca doar pe gură, și cca 65% mănâncă și beau în fiecare pauză numai ca să-și dea jos măștile. Avem inclusiv cazuri de copii încă pozitivi care vin la școală, pentru că DSP-ul le-a dat voie. O bună parte dintre colegi își bagă pur și simplu picioarele în măsurile de siguranță. Țin toate geamurile din clasă închise, poartă masca cel mult numai pe gură și nu se dezinfectează pe mâini. În fiecare dimineață, vreo 10 profesoare din învățământul primar stau în cancelarie la cafele, fără măști și fără distanțare. E o veselie acolo de te apucă groaza.

  4. Danemarca face 45000 de teste la o populatie de 4 ori mai mica aici se face diferenta.
    Plus ca in Romania testarea nu este gratuita.

  5. Populatia in Danemarca: 5,798,670
    Numar teste: 4,847,915

    Danemarca a testat aproape întreaga populație, în România, nu au fost efectuate teste la profesori la începutul anului școlar.

  6. Atâta timp cât mai există o țară normală, trează, pot să sper într-o șansă că și în România ne putem trezi. Nu e nevoie să acuzăm pe nimeni ci doar observăm cu amărăciune: credeam că putem suporta câteva săptămâni lipsa de libertate, de apropiere, de mișcare, de socializare, dar aceste săptămâni deja sunt luni, și pare că nu se va termina niciodată. Școala nu mai e școală și ne păcălim că performanța înseamnă competențe în predarea on line; viața nu mai este viață cu frica de boala celuilalt, oricine ar fi, cu teama că vei fi reclamat, văzut că nu porți mască afară, cu teama nu că vei lua virusul ci că ajungi la spital pentru orice dar dai de virus… Nu poți privi TV, nici știri on line fără să dai de “noul record mondial” al deceselor din cauza virusului, din cauza “pericolelor extreme, catastrofale, ale expunerii la virus”.. deși suntem deja expuși la pâine care nu mai are gust, oricâte ingrediente naturale conține, la izolarea de semeni și de natură, la aerul îmbâcsit care ucide înaintea virusului… îi pregătește terenul la o adică. Am trecut prin lipsa de libertate din comunism și am ajuns în democrația care ne vrea binele cu forța lipsindu-ne de mișcare, de exprimare, de manifestare artistică, de adevăr…Nu e nevoie să acuzăm pe nimeni ci doar constatăm o lume bolnavă nu de virus ci în spirit, în conștiință, în putere și curaj de a fi liberă înainte de toate.

    1. Foarte corect. Eu unul as respecta aceste reguli fara sa fiu fortat de cineva. Pacat ca daca le-as respecta fara ca ceilalti sa le respecte, as fi ca o picatura in ocean. Populatia tarii este preponderent semianalfabeta, purtatoare de ‘stiri’ pe retele de socializare si increzatoare in persoane precum sotia unui celebru prezentator TV. Astfel de oameni nu stiu sa se conformeze regulilor anti-Covid decat prin constrangere si amenintari de ordin penal. E foarte greu sa convingi pe cineva sa poarte masca daca el este ferm convins de cineva ca acest virus nu exista si ca e doar o gripa ce trece cu usturoi chinezesc. In alte tari merge altfel pentru ca e alta mentalitate. Nu neaparat mai multa inteligenta, dar sunt de alta mentalitate. Desigur, nu putem continua asa, restransi in drepturi. Ar trebui sa ne reluam vietile, activitatile, fiind atenti la protectie, fara ca ea sa ne fie bagata pe gat cu de-a sila si fara sa panicam tara zi de zi cu cifre alarmante. Virusul exista, au mai existat, unii au trait, altii au murit, ne vom proteja, dar pana la urma, ca vrem sau nu, cu jale si durere in suflete , trebuie sa fim constienti ca evolutia societatii s-a facut pe selectia naturala: indivizii rezistenti au mers inainte, iar cei mai slabi au luptat sa reziste. Asta e legea firii.

  7. Dacă titlu începea cu ,,in Danemarca toti profesorii și toti elevii se pot testa gratuit, dar nu poartă mască” nu era mult mai obiectiv?

    La noi chiar si cu caz pozitiv la o clasă nu se testează nici colegii nici profesorii. Doar se închide clasa si se trece in on line

    A! Si un test e in continuare 380 lei

    1. Daca m as testa din banii mei la fiecare caz la 1500 de elevi intr-o scoala, eu fiind profesor sau elev, unde ajung?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Mircea Miclea, Gabriel Liiceanu, Lazar Vlasceanu, Andreo Cornea, Nicolae Manolescu si Radu Vancu / Foto: Inquam Photos și Arhive personale

BREAKING Scrisoare deschisă semnată de 100 de intelectuali, printre care Gabriel Liiceanu, Mircea Miclea, Lazăr Vlăsceanu, Andrei Cornea, Nicolae Manolescu, Radu Vancu, care îi cer ministrului Educației “consultarea reală a intelectualilor României, a corpului profesoral și a părinților”, reanalizarea proiectelor de legi ale educației și prelungirea perioadei de dezbateri

O scrisoare deschisă semnată de 100 de intelectuali, printre care Gabriel Liiceanu, Mircea Miclea, Lazăr Vlăsceanu, Andrei Cornea, Nicolae Manolescu, Radu Vancu, a fost adresată public ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu,…
Vezi articolul

INTERVIU Mircea Miclea critică dur intrarea în online a școlilor cu sub 60% angajați vaccinați: Măsură greșită care penalizează elevul pentru o problemă a profesorului și stimulează practica de a da note pe cunoștințe puține, pentru a ascunde calitatea slabă a predării

Mircea Miclea critică dur decizia miniștrilor Educației și Sănătății de a închide din nou școlile și grădinițele cu sub 60% dintre angajați vaccinați, în localitățile unde rata de infectare cu…
Vezi articolul

INFOGRAFICE Ce spun directorii de școli vs. ce spun rezultatele PISA 2022: Diferențe majore urban-rural în performanțele elevilor, în timp ce directorii nu raportează diferențe semnificative privind personalul didactic sau dotările / Plus: nu sunt diferențe în rezultatele la Matematică între elevii din școli cu resurse și cei din școli cu deficit de resurse

Raportul național PISA 2022 relevă o situație ieșită din comun în cazul României, când vine vorba despre modul cum se reflectă dotările școlilor în rezultatele elevilor din urban și rural…
Vezi articolul

Conferință organizată de Fundația Vodafone și Edupedu.ro

Mircea Miclea: Să știi să întrebi devine o abilitate esențială pentru elevi, într-un viitor suprasaturat în tehnologii. Dar ca să știu cum să pun întrebarea, trebuie să am o grămadă de cunoștințe – VIDEO discurs integral

Competențele necesar a fi dobândite de elevi în școală, pentru ca ei să poată să facă față unui viitor „suprasaturat în tehnologii digitale”, precum și ajutorul pe care li-l pot…
Vezi articolul