Modelele de subiecte pentru BAC și Evaluare Națională au fost retrase de pe site-ul Ministerului Educației la decizia Rovanei Plumb

SURSA: GOV.RO

În cursul zilei de ieri, Ministerul Educației anunța schimbarea structurii examenelelor de BAC și Evaluare Națională. La scurt timp, pe site-ul instituției apăreau modelele de subiecte cu 40% întrebări tip grilă. La finalul zilei, acestea au fost retrase la cererea ministrului interimar Rovanei Plumb, după cum a declarat chiar ea pentru europafm.ro

Astăzi, Rovana Plumb a explicat că a luat această decizie pentru a demara o serie de consultări cu ”Asociația Elevilor, cu Asociația Părinților și cu tot ce înseamnă cadre didactice, inclusiv sindicatele din învățământul preuniversitar.”

”După ce voi asculta punctele de vedere a tuturor actorilor importanți, voi lua o decizie și voi comunica care este punctul de vedere în baza concluziilor întâlnirii”, a mai susținut aceasta.

Surprinzător este însă faptul că decizia este promisă pentru ziua de mâine. ”Da, mâine vom ajunge la o concluzie în mod cert.”

Pe site-ul Ministerului a fost publicată oficial decizia de demarare a consultărilor, însă nu este precizată nicio dată.
Dacă vrei să dezvoltăm proiectul Edupedu și ești un susținător, ca și noi, al Educației, ne poți susține fie prin donații, fie prin platforma Patreon. Îți mulțumim!
Become a Patron!

Exit mobile version