Model de subiect la Matematică pentru Evaluarea Națională 2024, publicat de Inspectoratul Școlar Sibiu. ISJ anunță că va posta teste de antrenament în fiecare lună până la examene

Foto: captură - document

Un model de subiect la Matematică pentru Evaluarea Națională 2024 a fost publicat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu, potrivit unui comunicat primit pe adresa redacției. Baremul pentru subiectul propus spre rezolvare elevilor în luna decembrie ar urma să apară peste o săptămână, vineri, 15 decembrie, conform ISJ SIbiu.

Inspectoratul Școlar Sibiu anunță și că până în vară va publica lunar modele de subiecte la Matematică, cu excepția lunilor de simulări județene – ianuarie și martie 2024: „Începând cu luna decembrie 2023, pe tot parcursul anului şcolar curent, vor fi postate pe site-ul www.isjsb.ro/pagina inspectorului de matematică – prof. Monica Stroe, secţiunea “Examene naționale”, atât variante de subiecte pentru Evaluarea Naţională pentru absolventii clasei a VIII-a, cât şi pentru examenul naţional de Bacalaureat, toate profilurile, realizate în conformitate cu modele C.N.P.E.E. în vigoare”.

„Modelele de subiecte vin în ajutorul elevilor şi al cadrelor didactice în vederea pregătirii acestora pentru examenele naţionale şi vor fi postate până în data de 10 ale fiecărei luni, urmând ca baremele de evaluare şi de notare să fie postate până în data de 17 ale fiecărei luni. Excepţie fac lunile în care se organizează simulări la disciplina matematică (ianuarie şi martie)”, mai transmite instituția în comunicatul remis Edupedu.ro, redat integral mai jos în articol.

FOTO DOCUMENT DESCARCĂ Model Matematică EN VIII 2024 Sibiu (decembrie 2023):

Redăm comunicatul ISJ Sibiu:

Pentru familiarizarea elevilor din clasele a VIII-a şi, a XII-a/ a XIII-a cu modelele de subiecte de la disciplina Matematică ale probelor scrise de la examenele naționale 2024, pentru exersarea rezolvării acestora în intervalul de timp adecvat, pentru identificarea pierderilor din timpul pandemiei/ a grevei, precum şi în vederea optimizării rezultatelor la examenele naționale pentru elevi, din anul şcolar 2023-2024 – Evaluare naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi Bacalaureat 2024, s-a înfiinţat, la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean un grup de lucru pentru realizarea testelor de antrenament.

Începând cu luna decembrie 2023, pe tot parcursul anului şcolar current, vor fi postate pe site-ul www.isjsb.ro/pagina inspectorului de matematică – prof. Monica Stroe, secţiunea “Examene naționale”, atât variante de subiecte pentru Evaluarea Naţională pentru absolventii clasei a VIII-a, cât şi pentru examenul naţional de Bacalaureat, toate profilurile, realizate în conformitate cu modele C.N.P.E.E. în vigoare.

Modelele de subiecte vin în ajutorul elevilor şi al cadrelor didactice în vederea pregătirii acestora pentru examenele naţionale şi vor fi postate până în data de 10 ale fiecărei luni, urmând ca baremele de evaluare şi de notare să fie postate până în data de 17 ale fiecărei luni. Excepţie fac lunile în care se organizează simulări la disciplina. matematică (ianuarie şi martie). 

Primele teste de antrenament judeţene au fost postate vineri, 8 decembrie 2023, urmând ca baremele să fie postate vineri, 15 decembrie 2023.

Judeţul Sibiu se aliniază judeţelor care au descoperit importanţa simulării judeţene în realizarea progresului elevilor din ani terminali şi va organiza, pentru prima data, simulare judeţeană la matematică, marţi – 23 ianuarie 2024. Precizări privind organizarea simulării judeţene şi programa se găsesc pe www.isjsb.ro, pagina inspectorului de matematică”.

Până acum au mai fost simulări EN VIII și BAC 2024 în județele Buzău și Ilfov și urmează în Iași. Descarcă subiectele

Elevii din județul Buzău au susținut și ei simulări pe 20 și 21 noiembrie, în cazul celor de clasa a VIII-a și, pentru BAC, candidații de clasa a XII-a au dat simularea în perioada 27-29 noiembrie. Iată subiectele și baremele:

Și în Ilfov elevii de clasa a VIII-a și elevii din ultimul an de liceu au susținut probele simulării județene pe 20-22 noiembrie și mai urmează o sesiune de simulări județene și în ianuarie 2024. Iată subiectele și baremele de corectare:

Citește și:
Simulări Evaluare Națională și Bacalaureat 2024. Elevii de clasele a VIII-a și a XII-a din județul Iași susțin probele pe 17-19 ianuarie 2024 / Conținuturile de examen anunțate de Inspectoratul școlar
Exit mobile version