Model de contestație pentru proba de interviu a concursului de directori. Vezi când și cum se pot depune contestațiile

Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com

Rezultatul probei de interviului a concursului pentru directori se poate contesta în termen de maximum 48 de ore de la afișare, potrivit procedurii operaționale. Punctajele obținute se afișează la sediul și pe site-ul inspectoratului școlar după încheierea probei, în aceeași zi. Astăzi a început proba interviului și se va încheia pe 8 decembrie 2021. Concursul are loc în peste 50 de centre județene și 6 în București.

Candidații pot contesta punctajul obținut la proba de interviu, nu și aspecte care vizează organizarea / desfășurarea probei, conform procedurii. De menționat este că profesorii nu pot contesta punctajul obținut de alți candidați. 

Cadrele didactice trebuie să depună câte o contestație distinctă pentru fiecare funcție, respectiv unitate de învățământ pentru care doresc să conteste punctajul obținut la proba de interviu. În cazul în care adaugă la contestație și alte documente, acestea nu vor constitui obiectul soluționării contestației. 

Contestațiile se redactează conform modelului de mai jos:

Contestațiile se depun sau se transmit la registratura Inspectoratului Școlar Județean, astfel:

Soluționarea contestațiilor se va realiza de Comisia de contestații constituită la nivelul altui județ / municipiului București, în perioada 16 noiembrie – 10 decembrie 2021.

Calendarul de concurs este următorul:

Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Încep interviurile pentru directori. Proba durează 16 zile, timp în care, în plină pandemie, peste 30 de mii de membri ai comisiilor și peste 5.600 de candidați vor trece prin cele peste 50 de școli – centre de concurs
Un document „format word, fie excel” vor avea de făcut candidații la proba de interviu pentru directorii de școli, susține consilierul ministrului Educației, Radu Szekely: Să introducă niște date și să folosească niște formule / Se va evalua și scrierea corectă cu diacritice
Procedura de interviu pentru concursul de directori de școli, publicată de Ministerul Educației – document / Interviul durează o oră, în timpul prezentării candidatul nu va fi întrerupt, iar proba de competențe digitale se dă pe calculator și durează 15 minute în care și ecranul va fi filmat
Exit mobile version