Model de cerere pentru amânarea înscrierii în clasa pregătitoare 2023 din motive medicale. Din 5 aprilie, părinții depun sau trimit dosarul la inspectoratul școlar / Lista afecțiunilor și documentele necesare

Foto: © Didecs | Dreamstime.com

Unele inspectorate școlare au publicat cererea pentru amânarea înscrierii în clasa pregătitoare 2023, ca urmare a unor motive medicale. Pe lângă cererea-tip, părintele trebuie să atașeze copia de la cartea de identitate, copia de la certificatul de naștere al copilului, precum și documentele care să justifice amânarea înscrierii, potrivit ISMB. Perioada în care dosarele pot fi transmise sau depuse începe miercuri, 5 aprilie, și ține până pe 25 sau 26 aprilie, în funcție de fiecare inspectorat școlar.

Conform metodologiei de înscriere la clasa pregătitoare, situațiile care necesită amânarea înscrierii în clasa pregătitoare sunt soluționate de inspectoratele școlare.

Art. 53 – „(2) La cererea scrisă a părintelui, adresată Comisiei județene/a municipiului București, ISJ/ISMB soluționează, în interesul superior al copilului, situațiile excepționale care necesită amânarea înscrierii în învățământul primar sau pe cele care nu se încadrează în Calendarul înscrierii în învățământul primar”, se arată în metodologie.

Potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), părinții copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31.08.2023 pot solicita amânarea înscrierii acestora în învățământul primar din motive medicale, prin depunerea unui dosar la inspectoratul școlar.

Dosarul trebuie să cuprindă următoarele documente, după cum apare în anunțul ISMB:

Model de cerere-tip (ISMB):

Declarație-acord (ISMB):

În anunțul Inspectoratului Școlar al Municipiului București este precizat că dosarul se depune la registratura I.S.M.B. sau se transmite pe e-mail la adresa clasapregatitoare@ismb.ro. Perioada este 05.04-25.04.2023, iar cererile sunt soluționate pe 26 aprilie.

Soluționarea cererilor depuse după data de 26.04.2023 se realizează în termen de maximum 30 de zile de la depunerea/transmiterea dosarului complet”, conform sursei citate mai sus.

În județul Arad, părinții depun cererile în perioada 5-26 aprilie, iar soluționarea lor se face până în data de 27 aprilie, după cum a anunțat Inspectoratul Școlar Arad.

Afecțiunile care pot constitui cauze de amânare a începerii şcolarizării la vârsta de 6 ani, potrivit Ordinul 430/2004 al Ministerului Sănătății:

  1. „Tulburări severe de nutriţie (cu greutate corporală sub 16 kg la băieți şi sub 15 kg la fete şi/sau hemoglobină sub 9,5 g/dl)
  2. Tuberculoză (indiferent de localizare) în evoluţie şi formele recent stabilizate (sub 6 luni de la stabilizare)
  3. Leziuni cardiace (congenitale sau dobândite) organice, cu semne incipiente sau manifeste de decompensare
  4. Tulburări de ritm cardiac patente
  5.  Boli circulatorii cu tulburări manifeste (arteriopatii, venopatii, limfopatii)
  6. Bronhopneumopatii cronice trenante
  7. Astm bronşic sub tratament
  8.  Hepatită virală acută (în ultimele 12 luni)
  9. Hepatită cronică (persistentă sau agresivă)
  10.  Sindroame de malabsorbţie neechilibrate terapeutic
  11. Alte afecţiuni digestive cronice cu semne manifeste
  12.  Glomerulonefrită (în ultimele 12 luni)
  13.  Alte nefropatii cronice cu semne de decompensare
  14. Anemii cronice feriprive cu hemoglobină sub 9,5 g/dl
  15. Anemii hemolitice cu crize de hemoliză şi/sau splenomegalie
  16. 16. Anemie Biermer
  17. 17. Talasemie majoră Cooley
  18.  Aplazii medulare
  19. Purpură trombocitopenică idiopatică cu splenomegalie
  20. Agranulocitoză
  21.  Hipersplenism
  22. Hemopatii cu sângerări
  23. Histiocitoză X cronică
  24.  Boala Hand-Schuller-Cristian
  25.  Sarcoidoză
  26. Reumatism articular acut, inclusiv Coreea Sydenham (în ultimele 6 luni)
  27.  Reumatisme cronice în faze evolutive
  28.  Colagenoze (lupus eritematos diseminat, sclerodermie, dermatomiozită, periarterită nodoasă)
  29.  Boli maligne (leucemie, limfoame şi reticuloane maligne etc.)
  30. Imunodeficienţe primare
  31. Diabet zaharat insulinodependent tip I
  32. Boli metabolice cu impact asupra dezvoltării somatice şi neuropsihice
  33. Tireotoxicoză (hipertiroidie)
  34.  Tiroide cronice
  35.  Insuficienţă cortico-suprarenală primară
  36.  Mixedem congenital
  37. Diabet insipid
  38.  Sindrom Turner
  39. Sindrom adrenogenital (hiperplazie suprarenală congenitală) cu pierdere de sare
  40. Deficienţe de creştere staturală din orice cauză (sub 107 cm la băieţi şi sub 105 cm la fete)
  41. Alte endocrinopatii manifeste
  42. Obezitate cu insuficienţă respiratorie restrictivă sub 75%
  43. Întârziere mentală uşoară (coeficient de inteligenţă 50-69)
  44. Intelect de limită (coeficient de inteligenţă 70-89)
  45. Tulburări de dezvoltare a limbajului şi vorbirii
  46. Tulburări specifice de dezvoltare motorie
  47. Tulburări invalidante ale dezvoltării (autism infantil etc.)
  48. Tulburări hiperkinetice
  49.  ulburări emoţionale şi imaturitate afectiv-comportamentală (anxios-fobică etc.)
  50. Tulburări ale funcţiei sociale (mutism electiv etc.)
  51. Ticuri cronice (motorii, vocale, boala Gilles de la Tourette)
  52. Alte tulburări de comportament şi emoţionale (encomprezis, enurezis diurn, bolboroseală, balbism etc.)
  53. Tulburări mentale organice
  54. Traumatism cranian forte (în ultimele 6 luni) şi sechele după traumatism cranian
  55. Epilepsie cu crize rezistente la tratament
  56. Handicap motor sau neuromotor (paralizii cerebrale infantile – boala Little, plegii; boli neuromusculare miastenii, distrofie musculară Duchenne, miotonii, miopatii; afecţiuni inflamatorii, tumorale, vasculare cerebrale sau periferice)
  57. Meningită sau meningoencefalită (în ultimul an) ori sechele după acestea
  58. Alte afecţiuni neuropsihice manifeste
  59. Hipoacuzii cu pierdere socială de auz mai mare de 20 decibeli
  60. Otită medie supurată bilaterală recidivantă (în ultimele 6 luni)
  61.  Tulburări de dicţie şi fonaţie, care împiedică o comunicare cvasinormală (dificultăţi importante în pronunţarea unor foneme, rinolalie, sigmatism etc.)
  62. Sindrom Meni’f3re
  63. Alte boli O.R.L. severe
  64.  Scăderea acuităţii vizuale după corecţie la ambii ochi sub 1/2 cc
  65.  Scăderea acuităţii vizuale după corecţie la un ochi sub 1/10 (inclusiv lipsa unui ochi), indiferent de acuitatea vizuală la celălalt ochi
  66.  Miopie progresivă cu leziuni de coroidoză miopigenă la fundul de ochi
  67. Astigmatism cu tulburări mari de acomodare
  68. Strabism cu tulburări accentuate de motilitate oculară, care necesită tratament ortoptic (sau cu ambliopie forte ori medie, în curs de recuperare)
  69. Alte afecţiuni grave oculare (glaucom congenital, dezlipiri de retină sub 1 an, cu acuitate vizuală normală etc.)
  70. Eczemă cronică întinsă, rebelă la tratament
  71. Dermatoză micotică manifestă
  72.  Dermatoze buloase
  73. Psoriazis întins
  74.  Alte boli cronice de piele cu tulburări manifeste
  75. Malformaţii congenitale ale membrelor (ectromelii transversale sau longitudinale, aplazii de membre ori de segmente de membre)
  76. Scolioze congenitale sau esenţiale mai mari de 20°
  77.  Inegalităţi de membre, mai mari de 2 cm
  78.  Luxaţie congenitală de şold
  79.  Picior strâmb congenital în tratament
  80. Artrogripoză
  81. Pectus excavatum cu insuficienţă respiratorie de tip restrictiv sub 75%
  82. Osteomielită acută sau cronică
  83. Sechele motorii după poliomielită
  84. Tumori benigne sau maligne ale aparatului locomotor
  85. Osteocondrită de şold
  86. Orice afecţiune traumatică totală chirurgicală cu osteosinteză metalică (fracturi)
  87. Alte afecţiuni osteomusculoarticulare, congenitale sau dobândite, cu semne clinice manifeste
  88. Orice afecţiune cronică severă pe care specialistul din domeniul medical respectiv o consideră stânjenitoare unei şcolarizări normale la vârsta de 6 ani.”

Foto: © Didecs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Cererea-tip pentru înscrierea în clasa pregătitoare 2023 a fost publicată. Pe 3 mai încep înscrierile
Ghid pentru părinți – completarea fișei de înscriere la clasa pregătitoare 2023
DOCUMENTE Circumscripțiile școlare pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2023, publicate de inspectoratele școlare. Părinții pot găsi în listă școala de care aparțin, conform domiciliului
OFICIAL Înscrierile în clasa pregătitoare 2023 au loc între 3 și 18 mai / Circumscripțiile școlare vor fi afișate pe 30 martie
Clasa pregătitoare 2023 – Model de cerere pentru părinți. Copiii care împlinesc 6 ani în 2023, dar după data de 1 septembrie, au nevoie de o recomandare de la grădiniță pentru înscriere. Cei care vin din străinătate sau nu au mers la grădiniță vor fi evaluați psihosomatic
GHID Înscrierea în clasa pregătitoare 2023. Părinții care își înscriu copiii la altă școală decât cea de circumscripție pot bifa să le fie locul păstrat la școala de care aparțin / Răspunsuri de la Ministerul Educației la cele mai frecvente întrebări
Exit mobile version