Mobilizare fără precedent pentru transport școlar gratuit: elevii români și maghiari, studenții, o parte din sindicate, părinții și ONG-uri cer Parlamentului să respingă OUG nr. 51/2019 care elimină transportul din sfera serviciilor publice

6.694 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Mobilizare fără precedent, pentru obținerea transportului gratuit pentru elevii din România. Consiliul Național al Elevilor, Uniunea Liceenilor Maghiari din România, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești, Consiliul Tineretului, organizația Salvați Copiii, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret, Agenția de Dezvoltare Comunitară Împreună – le cer parlamentarilor să respingă Ordonanța de urgență nr. 51/2019, “act normativ care elimină transportul din sfera serviciilor publice”.

Efectul direct al acestei ordonanțe este “imposibilitatea ca mii de elevi navetiști să își poată permite să ajungă la școală”, spun semnatarii.

Marius Nistor, președintele FSE Spiru Haret, precizează că “dacă nu se poate adopta o lege de abrogare în totalitate a actului normativ, considerăm că parlamentarii trebuie, în regim de urgență, să vină cu amendamentele necesare pentru garantarea transportului gratuit pentru toți elevii. În condițiile în care abandonul școlar este la cote alarmante în România, nerezolvarea problemei navetei elevilor este un atac direct la viitorul României”.

OUG nr. 51/2019 se află în Parlament, pe traseul legislativ, cu propunerea de a fi transformată în lege.

Comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor:

“Reprezentanții elevilor, studenților și tinerilor, părinților și profesorilor alături de reprezentanți ai societății civile din România cer parlamentarilor să respingă OUG 51/2019!

Consiliul Național al Elevilor (CNE), Uniunea Liceenilor Maghiari din România (MAKOSZ) alături de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Tineretului din România (CTR), organizația Salvați Copiii, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret, Agenția de Dezvoltare Comunitară Împreună, solicită parlamentarilor să respingă Ordonanța de urgență nr. 51/2019, act normativ care elimină transportul din sfera serviciilor publice, efectul direct al acestei ordonanțe fiind imposibilitatea ca mii de elevi navetiști să nu își poată permite să ajungă la școală.

Suntem de părere că actualul sistem de decontare a cheltuielilor aferente navetei elevilor presupune ca elevul să aibă (în primă fază) confortul financiar pentru a-și putea plăti abonamentul/biletul din propriul buzunar, pentru ca mai apoi să aștepte decontul uneori chiar și câteva săptămâni. Mai mult decât atât, acest proces birocratizează excesiv activitatea școlilor, instituții care ar trebui să vegheze asupra eficienței procesului instructiv-educativ și să militeze pentru sporirea calității microsistemului educațional, nu să creeze cadrul de administrare al unităților de învățământ preuniversitar, aspect care trebuie să se regăsească în sarcina unităților administrativ-teritoriale.

O dată cu aprobarea OUG 51/2019, transportul a fost eliminat din sfera serviciilor publice, fapt care oferă autonomie operatorilor de transport pentru a nu subvenționa transportul elevilor și elimină, astfel, orice obligație contractuală pentru ca aceștia să își asume măsurile necesare pentru a garanta transport echitabil pentru elevi. Această ordonanță de urgență este în contradicție cu un act normativ superior, anume Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului.

În fapt, o dată cu eliminarea obligațiilor care derivă din încadrarea transportului ca fiind serviciu public, operatorii de transport nu vor mai acorda reduceri pentru elevi. În România, 380.000 de copii cu vârsta între 3-17 ani nu urmau nicio formă de învațământ la începutul anului 2019. 38,1% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar aproape o cincime dintre copiii sub 6 ani trăiesc în condiții de deprivare materială severă, conform Eurostat. Investițiile autorităților în educație sunt minime: în perioada 2012 – 2014, perioadă pentru care datele sunt disponibile,

România a ocupat ultimul loc din Uniunea Europeană din punct de vedere al cheltuielilor pentru educație ca procent din PIB. Pentru a interveni în diminuarea acestui fenomen este nevoie de eforturi susținute, pe termen lung, care să acopere nevoile copiilor atât pe plan educațional, dar și social.

Reprezentanții tinerilor din România solicită parlamentarilor să respingă OUG 51/2019, iar acest lucru trebuie să reprezinte un semnal de alarmă pentru politicienii din România. Am pornit o mișcare pentru a le arăta ce înseamnă să fii elev în România, cu părinți având venituri minime, locuind într-o comunitate rurală, fără transport regulat spre școală, iar statului pur și simplu nu îi pasă de tine. Nu suntem doar niște numere pentru calculele voastre, fie că sunt politice sau economice, sunt viitorul României, un viitor pentru care respingerea OUG 51 pe cale parlamentară este esențială”, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.

“România este în continuare țara cu cel mai mare procentaj privind părăsirea timpurie a școlii, mult peste media țărilor din Uniunea Europeană, iar în pofida acestui fapt statul nu ia măsuri concrete pentru a combate realitatea cu care ne confruntăm. Un prim pas pe care îl poate face este acela de a le sprijinii elevilor mobilitatea către unitățile de învățământ unde studiază, tocmai de aceea este nevoie de maturitate politică din partea decidenților pentru a răspunde nevoilor acestora”, a declarat Petrișor-Laurențiu Țucă, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România.

“Adoptarea OUG 51/2019 reprezintă asumarea riscului de a continua izolarea de oportunități de dezvoltare educațională, profesională și personală a tinerilor care provin din zonele defavorizate ale țării, crescând astfel diferențele, deja existente, dintre cei cu oportunități reduse și cei care nu se confruntă cu astfel de probleme. Vedem astfel că în România anului 2020 TINERII sunt în continuare discriminați de către statul român, iar efectele acestui lucru se regăsesc în cei peste 30% dintre cei care și-au regăsit încrederea în statele altor țări mai bine dezvoltate și cu sisteme politice care prioritizează interesele cetățenilor pe agenda publică”, a declarat Gabriel Carnariu, președinte Consiliul Tineretului din România.

“Dacă ne gândim la faptul că educația și posibilitatea de a avea parte de ea este acceptată ca un aspect garantat al vieții în societatea modernă, e indiscutabil că și accesul la acesta trebuie luat în vedere: întrucât în regiuni, țări mai dezvoltate nu se mai pune întrebarea transportului ca fiind o dilemă pentru cei dornici să învețe, este inacceptabil ca situația elevilor din România să fie înrăutățită, chiar împiedicată prin retragerea unor granturi – o măsură care întrece chiar și condițiile des întâlnite, curente, unde deși suportul legii, acesta nu este respectat de facto”, a declarat Domokos Ferenc, președintele Uniunii Liceenilor Maghiari din România (MAKOSZ).

“Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ solicită tuturor parlamentarilor să urgenteze dezbaterea OUG 51/2019, astfel încât elevii să poată beneficia din nou de trasport gratuit pe toate mijloacele de transport în comun. Dacă nu se poate adopta o lege de abrogare în totalitate a actului normativ, considerăm că parlamentarii trebuie, în regim de urgență, să vină cu amendamentele necesare pentru garantarea transportului gratuit pentru toți elevii. În condițiile în care abandonul școlar este la cote alarmante în România, nerezolvarea problemei navetei elevilor este un atac direct la viitorul României. Avem nevoie de tineri educați, nu de analfabeți, viitori asistați sociali”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „SPIRU HARET“.

“FNAP solicita Guvernului să renunțe la OUG 51/2019. Aceasta ordonanta nu face altceva să mărească rata de abandon scolar. Atragem atenția că, deși avem cel mai mic procent de abandon scolar din ultimii ani – 16,4 %, totuși, tinta ptr anul in curs trebuia sa ajunga la 12%. In concluzie, nedecontarea transportului elevilor nu face altceva decât sa ne îndepărteze și mai mult de ținta propusă”, a declarat Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar.

“În 2016, când Salvați Copiii, alături de Consiliul Național al Elevilor și Asociația Elevilor din Constanța, a solicitat autorităților decontarea integrală a costurilor de transport pentru elevi, ar fi fost greu de crezut că cinci guverne nu vor înțelege importanța asigurării accesului la educație pentru toți copiii. Și, nu întâmplător, elevii sunt primii care s-au revoltat și continuă să o facă într-un context rușinos de tăcere și lipsă de susținere din partea adulților din inspectoratele școlare, din școli ori altor instituții destinate copiilor. Elevii știu și resimt în mod direct faptul că inechitatea în sistemul educațional a atins cote exasperante. De aceea, Salvați Copiii cere, din nou, Guvernului și Parlamentului României să respecte principiul constituțional al asigurării unui ”regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor copiilor și tinerilor”, prin abrogarea imediată a Ordonanței 51/2019 și reconsiderarea legislației privind decontarea navetei elevilor. Peste 100.000 de copii nevoiți să parcurgă distanțe mari până la școală sunt în așteptarea acestei decizii lipsite de complexitate juridică, dar care necesită, e adevărat, o atitudine de respect față de lege și de onestitate față de copii!”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii.”

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Gabriela Noveanu, coordonator Național PISA 2022 de la Institutul de Științe ale Educației: Foarte mulți dintre elevii neșcolarizați sau care veneau mai greu la școală au fost aduși să dea testul PISA. În România decalajele de performanță sunt mai pregnante și performanța dintre elevi la matematică este mult afectată de statutul socio-economic

Datele PISA 2022 arată că în România rezultatele de la matematică – care au stagnat față de 2018, la ultima evaluare PISA – sunt legate de statutul socio-economic. “În România…
Vezi articolul