VIDEO FOTO „Voi sunteți de vină, Școala e-o ruină!” – Peste 15.000 de profesori au protestat astăzi în București, iar sute de elevi li s-au alăturat în marșul de la Piața Victoriei și până la Parlament. Marți, un nou protest

31.961 de vizualizări
Protestatarii au ajuns la Palatul parlamentului / Sursa: Edupedu.ro
Peste 15.000 de angajați din sistemul de învățământ s-au adunat joi, de la ora 11:00, în Piața Victoriei, potrivit sindicatelor din Educație. Creșterile salariale ale profesorilor nu sunt prevăzute în oferta Guvernului, ci doar carduri de sprijin, potrivit unui document al sindicatelor trimis în teritoriu. Profesorii au pornit la ora 12:00 în marș de protest până la Palatul Parlamentului, timp în care sute de elevi li s-au alăturat, iar mai mulți copii au ieșit din parcurile care mărginesc Calea Victoriei și le-au făcut cu mâna.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că la mitingul de proporții din Piața Victoriei profesorii dau răspunsul la oferta venită din partea Guvernului, care nu cuprinde nicio majorare salarială.

UPDATE Sindicatele din educație anunță pentru marți un nou marș, de la Guvern spre Palatul Cotroceni, de la ora 11:00. Până atunci, greva profesorilor continuă – spune FSLI

UPDATE 14.30 Protestul se stinge, sunt semne că vine ploaia. Organizatorii anunță un nou marș de protest, programat pentru marți, de la Piața Victoriei la Cotroceni.

UPDATE 14.20 Se scandează “Voi sunteți de vină, școala e-o ruină!”. Manifestanții adunați La Izvor:

Sursa: Edupedu.ro

UPDATE 13.55 Manifestanții ajung la Palatul Parlamentului.

UPDATE 13.50 Mesaj pentru președintele Iohannis, la protestul profesorilor: “Scham! (Rușine!)” 

UPDATE 13.40 Coloana are, din estimările Edupedu.ro, peste un kilometru. Jandarmeria apreciază, însă, că sunt circa 8.500 de participanți

Foto: Edupedu.ro

UPDATE 13.40 Profesoara Carmen Iohannis, soția președintelui Iohannis care nu face grevă, a așteptat cu elevii în fața Colegiul Național Brukenthal, delegațiile care vizitează Sibiul pentru a face o poză cu președinții Germaniei și României / ”Nu am venit aici să discutăm evenimente politice”

Între timp, câțiva profesori protestează în Sibiu, în timp ce familia Iohannis se pregătește să viziteze Colegiul Brukenthal 

UPDATE 13.25 Manifestanții au ajuns la Biblioteca Centrală Universitară. Elevi și copii au venit la protest pentru a-și susține profesorii

Elevi de liceu participanți la manifestație / Sursa: Edupedu.ro
Elevi de liceu participanți la manifestația profesorilor / Sursa: Edupedu.ro

UPDATE 13.15 Mai mulți copii au ieșit din parc să salute profesorii participanți la marș

Foto: Edupedu.ro
Foto. Edupedu.ro

UPDATE 13.10 Se merge spre Parlament, pe traseul ce trece prin Piața Națiunilor Unite. Sunt până în 10.000 de manifestanți, potrivit estimărilor sindicatelor

UPDATE 12.50 Manifestanții au plecat în marș pe Calea Victoriei, șoseaua e complet ocupată, circulația oprită. Se scandează “Rușine, rușine, rușine să vă fie!”

Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro

UPDATE 12.43 “No brain, no future”. Mesajul unei profesoare participante la protest, pentru elevii ei: Sper că ai noștri copii vor realiza că trebuie să lupte pentru drepturile lor, eu lupt în primul rând pentru ei

Pixuri aruncate în fața guvernului: “Poate nu au cu ce să semneze măririle de salariu”:

UPDATE 12.35 La protestul profesorilor au venit și elevi / Se strigă ”Elevii sunt cu voi!” în Piața Victoriei

UPDATE 12.30 Mărturiile profesorilor de la protestul din fața Guvernului: “Situația învățământului a degenerat, nu este doar despre bani” 

UPDATE 12.10 Sindicatele din Educație refuză oferta Guvernului: Acțiunea de protest va continua, anunță liderul sindical Marius Nistor / Hăncescu: Guvernul trebuie să răspundă în fața elevilor și părinților pentru ceea ce urmează

UPDATE 11..50 Președinții Iohannis și Steinmeier vizitează Colegiul Național Brukenthal din Sibiu, unde Iohannis are blocat un post de profesor din anul 2000 / În plină grevă a profesorilor, copiii au fost aduși de acasă special pentru eveniment

UPDATE 11.45 G4Media.ro estimează că în piață s-au strâns 5.000 de persoane.

UPDATE 11.30 După aproximativ jumătate de oră, în Piață s-au adunat aproximativ 2.000 de persoane, potrivit G4Media.ro.

UPDATE 11.05 Protestul a început. Manifestanții au început să se adune în piață în jurul orei 11.

Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro

„Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra obligativității solutionării problemelor salariale cu care se confruntă personalul din învăţământul preuniversitar și superior, în condițiile scăderii semnificative a puterii de cumpărare, determinate și de creșterea prețurilor. Nemulțumirea personalului din educație este accentuată și de refuzul guvernanților de a purta negocieri reale cu federațiile sindicale din educaţie și de a adopta măsuri concrete pentru soluționarea revendicărilor personalului din sistemul educațional, inclusiv după declanșarea, începând cu data de 22 mai 2023, a grevei generale în învăţământ”, se arată în documentul sindicatelor.

Executivul a propus acordarea unui card pentru cadrele didactice și auxiliare cu 1.000 de lei în luna iunie și 1.500 în octombrie. 

După negocierile cu sindicatele, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, a declarat că PNRR nu permite creșteri de salarii sau sporuri la profesori. Realitatea este că în PNRR nu apare nici o interdicție legată de majorări salariale, iar guvernul și Parlamentul au mărit constant în 2023 veniturile diferitelor categorii de bugetari, scrie G4Media.ro.

Greva generală în școli și grădinițe continuă și joi, după cum au anunțat reprezentanții profesorilor. Marius Nistor, liderul FSE „Spiru Haret”, a declarat că „mâine (joi, 25 mai – N.Red.) vom da un răspuns foarte clar. Mâine va exista un răspuns foarte clar din partea organizațiilor sindicale ai căror membri au intrat în grevă generală”.

De luni, au intrat în grevă peste 150.000 de profesori și peste 70.000 de angajați care fac parte din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic, potrivit sindicatelor.

Mii de profesori au ieșit în stradă la Iași, într-un miting de amploare. “Tristețea noastră, nepăsarea voastră! Doar uniți putem învinge” – printre scandările profesorilor.

Citește și:
Ligia Deca, fără nicio reacție când lângă ea secretarul Guvernului a invocat în mod mincinos PNRR-ul că ar bloca creșterile de salarii în Educație
“Oferta finală” completă a Guvernului “în numele actualului și viitorului prim-ministru”, în a treia zi de grevă generală în învățământ – document
BREAKING Greva generală în școli și grădinițe continuă și joi, până acum mesajele care vin sunt de respingere a ofertei Guvernului care nu prevede nicio majorare salarială, anunță liderii sindicali din educație / Nistor: La ora 12 vom da un răspuns clar
Cine a negociat cu sindicatele viitorul școlii: Marian Neacșu, trimis de Nicolae Ciucă în fața profesorilor, a fost condamnat penal pentru conflict de interese, după ce și-a angajat fiica la cabinetul parlamentar
BREAKING Oferta Guvernului după întâlnirea cu sindicatele: Un card pentru cadrele didactice și auxiliare cu 1.000 de lei în luna iunie și 1.500 în octombrie / Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului: Condiționalitățile impuse de PNRR nu ar permite nicio majorare de salarii, de sporuri nu poate fi vorba
Ciolacu și Ciucă îi sfidează pe reprezentanții profesorilor și angajaților din Educație, discută despre rotativă la Guvern – surse / La ședința sindicatelor au venit patru miniștri, niciunul cu putere de decizie politică pe revendicările cadrelor didactice
Ministrul Muncii, Budăi, după negocierile cu sindicatele profesorilor: Eu sunt un prieten al sindicaliştilor şi cu siguranţă că tot ce au spus şi noi am spus public de la bun început că solicitările dumnealor sunt legitime, dar trebuie să găsim un echilibru
Peste 43.000 de semnături pentru petiția ce susține greva generală din Educație și majorarea salariilor din învățământ
Împărate, ești gol!
Săraca țară condusă de proști
Sindicate: Circa 15.000 de angajați din Educație vor protesta joi, 25 mai, în Piața Victoriei, după refuzul constant al guvernanților de a purta negocieri reale
Mesajul unui profesor pentru liderii sindicali din Educație: Trebuie să negociați cu cârmuitorii țării, pentru a reda demnitatea, inclusiv sub aspect salarial, dascălului din România. Altfel, nu veți mai fi lideri, pentru că Sindicatul din Învățământ se va face… praf și pulbere
Iohannis le transmite sindicaliștilor din educație să accepte că „o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc” / “Promisiune fermă de a lucra pe legea salarizării unice” / Aprecieri pentru „disponibilitatea” premierului Ciucă și a ministrei Deca
VIDEO Mii de profesori au ieșit în stradă la Iași, într-un miting de amploare. “Tristețea noastră, nepăsarea voastră! Doar uniți putem învinge” – printre scandările profesorilor

20 comments
  1. Rusine sa va fie”stat român” pe acesti oameni nu vreti sa le mariti salariile,care isi bat capul in fiecare zi cu copii nostri,dar voi aveti pesii speciale,din bani nostri,si daca e sa le mariti salariile dati de la voi,?tot din bani nostri dati,ca voi nu aveti un leu in buzunar vai de voi,va tine poporu in spate si voi faceti figuri pe bani nostri,sau vi firca ca nu va mai ajung voua ?,o sa vina ziua cand veti da socotelala de toate astea..

  2. Purtatorul de cuvant al Guvernului a iesit azi cu minciuni, ca prin masurile propuse inca de aseara personalul din invatamant ajunge la maximul din grila (care trebuia, aplicat, apropo, cu 2 ani in urma), si prin urmare, PNNR nu permite marirea de salarii!
    Fals, anul acesta salariile au crescut la o multime de bugetari, prin acordarea de sporuri! Profesorilor li s-ar putea aplica acelasi model de crestere, dar nu se vrea.

  3. Iar v-au dat muu…..lta sănătate. Lasii care nu mai fac sau nu au facut greva nici nu merita sa fie dascali. Acestia sunt sclavoii de care este multumit guvernul, nu fac nimic, nu vror nimic. As fi f curios sa aflu ce materii predau astia care nu fac greva, va garantez ca in niciun caz matematica.
    P.S – Va rugam nu mai cresteti salariile doctorilor ca iar isi dubleaza preturile la privat si la spagi!

    1. Exact. Pai jegosii aia nu fac greva și se bucura și de creșteri de salarii de după. Mereu o sa fie hahalere din astea din păcate.

  4. Cei din sănătate iar vor greva, o infirmiera cu 10 clase 3900 lei net + beneficii (bonuri garzi etc., o asistenta 6500 lei net + beneficii (bonuri garzi etc.
    NE MERITAM SOARTA DACA CEDAM!

    1. Se pare că noi, cu studii superioare și cu atâtea cursuri ce facem an de an, nu merităm măriri de salarii. Toată viața învățăm, citim, ne documentăm, nu avem spor de calculator, cumpărăm ochelari in rate. Ar trebui să crească sporul de suprasolicitare, sa ni se acorde al treisprezecelea salariu, sa crească investițiile în școli.

  5. Dragi profesori, va sustinem. Va rugam doar sa formulati un raspuns CLAR, in urma caruia sa ne putem face planuri cu copiii. Sa aflam doar de pe o zi pe alta, nu ne ajuta. Stabiliti o perioada si tineti-va de ea. Oricum vine o saptamana scurta, macar anuntati ca nu se vor tine cursuri/testari in urmatoarele 3 zile din ultima saptamana din mai.

    1. Toate depind de guvernanți. Dacă negociază de bună credință, greva poate fi suspendată imediat. Dar ei vin doar cu jigniri și sfidare, deci nu se poate. Pentru că nu vor ei.

    2. Ce nu va e clar doamnă? Greva este pe perioada nedeterminata. Nu se oprește pana nu creste salariul și nu sunt îndeplinite celelalte lucruri cerute de noi.
      Acest lucru probabil o sa dureze, deci luați-va gândul de la scoala o perioada buna.

    3. Stimata doamna,noi nu putem da termene. Greva este un proces de negociere continua pana intr-o parte sau alta se cedeaza. Este destul de simplu sa va dati seama daca o greva continua sau nu. Cititi atent revendicarile. Urmariti negocierile. Daca la negocieri se acopera macar 80 la suta din doleante, veti sti ca exista sanse de incetare. Daca e ca acum, cand niciun punct nu este atins, veti sti ca se continua. Mai exista o posibilitate, incercata aseara de sidicate: acestea fac blat cu guvernul si declara ca le convine oferta, inceteaza greva fara a consulta liderii si membrii din teritoriu. Nu este cazul. Oferta de ieri a fost ceva penibil, in total dezacord cu orice punct cerut in revendicari. Asadar greva continua …mult si bine

  6. Hadăr participă la miting?? El e prezent doar la negocieri, deși nu este în gravă. Acest agent psd sub acoperire sigur la anul se va afla pe listele psd la parlamentare.

    1. Iar te legi de Hadăr? Altă grijă nu mai ai? In ce mod se vede prioritizarea învățământului dacă suntem subfinanțați și ignorați? Mai lăsați-o naibii de politică!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesori decorați de președinte cu ocazia Zilei Naționale, pentru activitatea lor în pandemie. Iohannis: Este vremea rezultatelor măsurabile şi a reformelor care au întârziat prea mult timp

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, miercuri, cu ocazia Zilei Naţionale, mai multe cadre medicale, membri ai corpului didactic şi reprezentanţi ai societăţii civile, relatează Agerpres. Consilierul prezidențial Ligia Deca a…
Vezi articolul

Mircea Miclea, către profesori: Elevii, studenții nu mai sunt atât de prezenți. Stau, se uită la noi, dar mintea lor este la ce s-a întâmplat pe Youtube. Noi aveam televizor timp de două ore. Asta e lumea în care acești oameni trăiesc și noi trebuie să facem față, pentru că a fi inteligenți înseamnă a ne adapta la contexte

Profesorul universitar Mircea Miclea le-a vorbit profesorilor de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” (CNLR) din Bistrița despre actuala generație de elevi și provocările profesiei de profesor, scrie Timp Online: „Elevii,…
Vezi articolul