Mircea Miclea: Voucherele educaționale sunt o soluție rapidă pentru compensarea scumpirilor, pe modelul voucherelor de vacanță, în valoare de 3.000-5.000 de lei. Se va vedea dacă statul este cu adevărat interesat să ajute părinții acum, când e mai greu și e inflație, pentru a-și educa copiii. Dar nu cred

Fostul ministru al Educației Mircea Miclea a lansat public propunerea ca statul să ajute rapid familiile cu copii, în contextul scumpirilor și a inflației galopante, prin acordarea unor vouchere educaționale în valoare de până la 5.000 de lei. “Așa cum se dau vouchere de vacanță prin care se susține industria turismului – și e foarte bine că se face lucrul acesta din partea statului – tot la fel statul român poate să inițieze niște vouchere educaționale, adică să dea fiecărei familii sau măcar familiilor care au un venit sub venitul mediu pe economie un voucher educațional de 3.000-5.000 de lei pe an, din care părinții să poată cumpăra rechizite, să poată cumpăra tablete, să poată cumpăra uniforme, adică să poată cumpăra acele lucruri care oferă un plus de șanse pentru copiii lor”, a declarat Miclea, la Euronews România.

“Se va vedea dacă statul este cu adevărat interesat de a ajuta părinții acum, când e mai greu și e inflație, pentru a-și educa copiii sau nu. Soluția este atât de simplă și se poate aplica atât de repede. Dar, din păcate, nu cred că statul o va aplica”, a afirmat Mircea Miclea, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cercetător.

Având în vedere inflația și scumpirile din ultima perioadă, Miclea a avertizat că “va fi o situație și mai dificilă decât până acum pentru părinții săraci să își poată permite standardele necesare pentru a oferi o educație de calitate propriilor lor copii. Dar aici este rolul statului. Dacă statul e interesat ca noi să fim o țară care să aibă bunăstare în viitor, atunci trebuie să investească în educație acum. Altfel, o să fim o țară săracă, dacă noi cumpărăm arme în loc să investim în educație, să fie foarte clar. Prin urmare, iată vă dau o soluție care cred că este foarte simplă și prin care statul poate să compenseze scumpirile la modul real, nu cu 50 de bani. Așa cum se dau vouchere de vacanță prin care se susține industria turismului – și e foarte bine că se face lucrul acesta din partea statului – tot la fel statul român poate să inițieze niște vouchere educaționale, adică să dea fiecărei familii sau măcar familiilor care au un venit sub venitul mediu pe economie un voucher educațional de 3.000-5.000 de lei pe an, din care părinții să poată cumpăra rechizite, să poată cumpăra tablete, să poată cumpăra uniforme, adică să poată cumpăra acele lucruri care oferă un plus de șanse pentru copiii lor. Se va vedea dacă statul este cu adevărat interesat de a ajuta părinții acum, când e mai greu și e inflație, pentru a-și educa copiii sau nu. Soluția este atât de simplă și se poate aplica atât de repede. Dar, din păcate, nu cred că statul o va aplica”. 

“În raportul România educației, România cercetării – raportul care a stat la baza Pactului național pentru Educație și apoi la baza Legii educației naționale din 2011 – deja am menționat ideea de a crea Vouchere educaționale, atunci am spus în valoare de 300 de euro. Vouchere pe care statul să le dea părinților, din care părinții să achiziționeze ceea ce este necesar pentru educația copiilor: cărți, rechizite, tablete, etc. Și atunci ar fi fost un foarte mare efort, și acum ar fi un mare ajutor, dar mă îndoiesc că statul român are interes să-și educe tânăra generație. Având o măsură extrem de simplă, am spus-o, se poate aplica extrem de rapid, din păcate nu cred că o să se aplice”, a adăugat Miclea. Amintim că acesta a fost ministru al Educației în perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005, a fost timp de 5 ani președintele comisiei prezidențiale în mandatul lui Traian Băsescu care a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, diagnoză care a stat la baza Pactului național pe educație semnat în 2008 de toate partidele politice și apoi la baza Legii educației nr. 1/2011 în vigoare în prezent, dar modificată masiv de guvernările care s-au succedat în ultimii 10 ani. 

Mircea Miclea, cele mai importante declarații făcute la Euronews România, după ce Ministerul Educației a anunțat cea mai bună rată de promovare la Bacalaureat, raportată la numărul de prezenți, din ultimii 13 ani:

“Această evaluare reprezintă o expresie cosmetizată, fardată a ceea ce s-a întâmplat în realitate în sistem. După cum inclusiv Ministerul a anunțat, subiectele au fost în așa fel ‘calibrate’, ca să citez Ministerul, încât au fost eludate sau scoase din programă acele subiecte care au fost prost tratate din cauza pandemiei, prin urmare s-au pus doar acele teme care puteau fi abordate cu mai multă ușurință de către elevi. În felul acesta, s-a obținut o rată de promovabilitate mare prin subiecte care au fost calibrate, au fost făcute în așa fel încât să treacă cât mai mulți. Să nu uităm, însă, că sunt în jur de 40.000 de elevi care nu s-au înscris la Bacalaureat din diverse motive, cifre care au dus și ele la o reprezentare distorsionată a realității, dacă ne uităm doar la câți au promovat. Și să nu uităm faptul că sunt în jur de 50 de licee cu o rată de promovabilitate de 1 elev sau niciun elev. 

Întrebare: Unde s-au pierdut cei 40.000 de elevi care au fost anul acesta în clasa a XII-a dar care nu s-au înscris la Bacalaureat 2022?

Mircea Miclea: Din păcate, diferențele dintre mediul rural și mediul urban își pun din nou amprenta. Aceste diferențe au crescut de la un an la altul. Acum câțiva ani am făcut o analiză și am arătat cum crește diferența dintre mediul rural și mediul urban, pe măsură ce copiii înaintează în vârstă. Altfel spus, în loc ca sistemul de educație să funcționeze ca un egalizator de șanse, el funcționează ca un diferențiator de șanse. Adică el crește inegalitatea dintre elevi. La clasa a II-a diferența dintre elevii din mediul rural și cei din mediul urban a fost mică, la evaluarea lor din clasa a IV-a a crescut, în clasa a VI-a a crescut și mai mult, la Evaluarea Națională a crescut și mai mult, acum la Bacalaureat a crescut și mai mult, iar dacă ne uităm la câți studenți din mediul rural și câți din mediul urban sunt în universități, atunci ne apucă frica. Pentru că vedem cât de dezavantajați sunt elevii din mediul rural. 

Deci s-au pierdut foarte mulți pentru că nu au avut șanse egale de învățare și aceste inegalități de șanse au fost în primul rând în defavoarea copiilor din mediul rural. În mediul urban, părinții pot compensa cu resursele lor financiare, prin meditații, prin accesul la mai mulți meditatori, ceea ce sistemul nu poate face. Dacă vrem să ne uităm, însă, cu adevărat la ce face statul român pentru educație, atunci trebuie să ne uităm la mediul rural. Acolo nu mai apare și aportul părinților pentru simplul fapt că ei nu au resurse și atunci se vede realitatea. Ce face sistemul educațional, adică statul, pentru a-și educa tânăra educație?

[Având în vedere inflația și scumpirile din ultima perioadă] va fi o situație și mai dificilă decât până acum pentru părinții săraci să își poată permite standardele necesare pentru a oferi o educație de calitate propriilor lor copii. Dar aici este rolul statului. Dacă statul e interesat ca noi să fim o țară care să aibă bunăstare în viitor, atunci trebuie să investească în educație acum. Altfel, o să fim o țară săracă, dacă noi cumpărăm arme în loc să investim în educație, să fie foarte clar. Prin urmare, iată vă dau o soluție care cred că este foarte simplă și prin care statul poate să compenseze scumpirile la modul real, nu cu 50 de bani. Așa cum se dau vouchere de vacanță prin care se susține industria turismului – și e foarte bine că se face lucrul acesta din partea statului – tot la fel statul român poate să inițieze niște vouchere educaționale, adică să dea fiecărei familii sau măcar la familiile care au un venit sub venitul mediu pe economie, să dea un voucher educațional de 3.000-5.000 de lei pe an, din care părinții să poată cumpăra rechizite, să poată cumpăra tablete, să poată cumpăra uniforme, adică să poată cumpăra acele lucruri care oferă un plus de șanse pentru copiii lor. Se va vedea dacă statul este cu adevărat interesat de a ajuta părinții acum, când e mai greu și e inflație, pentru a-și educa copiii sau nu. Soluția este atât de simplă și se poate aplica atât de repede. Dar, din păcate, nu cred că statul o va aplica. 

Suntem într-o situație mult mai proastă (decât în momentul în care a demisionat din funcția de ministru al Educației). Eu mi-am dat demisia pentru că guvernul din care am făcut parte, în ciuda promisiunilor, a oferit 3,87% din PIB pentru educație și am spus că este inadmisibil. Iar acum avem 2,5% din PIB. Bineînțeles că între timp PIB-ul a crescut, dar procentul din PIB reflectă interesul statului român pentru educație. În raportul România educației, România cercetării – raportul care a stat la baza Pactului național pentru Educație și apoi la baza Legii educației naționale din 2011 – acolo deja am menționat ideea de a crea Vouchere educaționale, atunci am spus “în valoare de 300 de euro”. Vouchere pe care statul să le dea părinților, din care părinții să achiziționeze ceea ce este necesar pentru educația copiilor: cărți, rechizite, tablete, etc. Și atunci ar fi fost un foarte mare efort, și acum ar fi un mare ajutor, dar mă îndoiesc că statul român are interes să-și educe tânăra generație. Având o măsură extrem de simplă, am spus-o, se poate aplica extrem de rapid, din păcate nu cred că o să se aplice. 

Întrebare: Ce ați sfătui un părinte, ce ar putea să facă concret un părinte, astfel încât copilul său să poată să treacă de examenul de Bacalaureat bine, să ajungă la o universitate bună?

Mircea Miclea: Primul lucru care poate fi făcut de către un părinte este de a căuta să facă în așa fel încât copilul lui să ajungă la un liceu bun. Uitați-vă și acum la rezultatele de la Bacalaureat: încă, din fericire, mai avem licee bune, mai avem profesori buni. Diferența majoră dintre elevi este dată de calitatea profesorilor pe care ei îi au în față în sala de clasă. Dacă ai ajuns într-un liceu bun, șansele de a promova Bacalaureatul sunt foarte mari, pentru că ai în față un profesor de bună calitate. Dacă, dimpotrivă, ești într-un liceu slab, șansele sunt foarte mici. Așa că ăsta este primul lucru care trebuie avut în vedere: de a ajunge la un liceu unde încă se mai face predare de bună calitate. Dacă nu poți să ajungi, atunci bineînțeles că ești obligat să compensezi cumva carențele sistemului prin efortul financiar propriu, oferindu-i meditații copilului tău. Este inevitabil și este firesc să faci lucrul acesta, pentru că ești interesat de rezultatele copilului tău. Dar încă o dată spun: statul poate să compenseze toate aceste lucruri, o spun de 10 ani, în Legea educației am scris 2 articole, din 2011 sunt acolo, le-au ignorat complet, de atunci am spus că trebuie făcută o platformă educațională în care să avem lecțiile celor mai buni profesori de la clasa I până la clasa a XII-a, înregistrate, cu texte, cu exerciții rezolvate, cu exemple, etc, adică niște lecții multimedia ale celor mai buni profesori, care să fie puse pe acea platformă și care să poată fi accesată de elevi de oriunde sunt ei. Eu, dacă sunt un copil din mediul rural și am un profesor de slabă calitate în fața mea, eu pot să rulez lecția celui mai bun profesor din țară, de câte ori doresc, până o înțeleg, dacă tu ca stat îmi pui la dispoziție așa ceva. Există bază legală, au fost bani europeni pentru așa ceva, s-a făcut din păcate zero pentru a egaliza șansele de învățare.  

Întrebare: Care a fost răspunsul premierului Tăriceanu, când i-ați spus că vă dați demisia pentru buget?

Mircea Miclea: Premierul Tăriceanu a văzut mai multe lucruri pe care le-am făcut în acel an în care a fost un început de reformă. Atunci am trecut la sistemul Bologna, lumea poate a uitat, dar atunci am trecut la sistemul Bologna, cu toate implicațiile pe care le-a avut sincronizarea modului în care se face educație în România cu cel din Europa, Legea asigurării calității, doctoratele, etc. Și atunci am cerut premierului 5% din PIB, nu 6% cât am scris ulterior în Legea educației. Am cerut de atât de multe ori, încât la un moment dat și în Guvern, și în Partidul Democrat din care eu nu făceam parte, dar care mă susținea, mi se spunea ‘Mister Five’. În afară de faptul că spuneam: ‘5% din PIB’, altceva nu mai ceream. Când am spus în ultima ședință de guvern, încă o dată, că e nevoie de 5% din PIB, mi-aduc aminte că dl prim-ministru a stat, s-a gândit și a spus: nu pot să fac lucrul acesta, nu avem bani acum pentru așa ceva. Și atunci am spus: domnule premier, măcar un lucru vă cer – să ieșim împreună la briefing-ul de presă după ce se termină această ședință și să anunțăm împreună că educația nu este o prioritate pentru anul următor și că nu putem aloca. Măcar atât. Și eu continui ca ministru al educației. Nu a acceptat nici acest lucru, și atunci am spus: stop joc! 

Noi suferim de miopie electorală, adică politicienii noștri se gândesc mereu la ce să facă pentru a obține victoria la următorul ciclu electoral. Educația nu produce efecte imediate. Ca să vezi investiția din educație, ca să vezi efectele ei îți trebuie cel puțin 5 ani, până în 10 ani, ca să vezi efectele unei reforme susținute. Deci 5-10 ani. Și cum oamenii se gândesc numai la cine o să câștige următorul ciclu electoral și a investi în educație e o carte necâștigătoare, dacă ai miopie electorală, dacă nu te interesează viitorul țării, ci doar cine câștigă următoarele alegeri. Mai bine repari podețe, 2 poduri, o potecă, 3 lucruri mărunte și iei ochii oamenilor și așa câștigi următoarele alegeri. S-au câștigat alegerile făcând nimic pentru educație. 

Întrebare: De ce fac aceste alegeri politicienii care ne conduc, când ei înșiși au copii?

Mircea Miclea: Mulți dintre ei au resurse suplimentare, pentru ca copiii lor să nu învețe în sistemul de stat din România sau la nivel universitar să-și trimită copiii în diverse universități din străinătate. Nu e nimic rău lucrul acesta, povestea este că ei au instrumentele suficiente și necesare pentru ca să eludeze problemele care apar în sistem. Din păcate, majoritatea celor care ajung pe poziții de conducere, nu doar în educație, sunt în pozițiile acelea pentru a extrage resurse din bugetul public, din oportunitățile pe care le oferă poziția respectivă, pentru ei și pentru grupul care este în spatele lor, pentru partid, pentru gașca din spatele lor, etc. Sunt niște elite extractive, niște așa-zis elite, adică oameni care sunt la conducere, al căror interes principal este de a extrage din resursele publice pentru a ajunge aceste resurse la anumite grupuri private. Foarte puțini sunt cei care sunt pe acele poziții interesați să rezolve problemele din sistem. Prioritatea lor nu este rezolvarea problemelor, prioritatea lor este extragerea resurselor. 

Întrebare: Cum sunt salariile din educație și cine ajunge sa lucreze? 

Mircea Miclea: Salariile sunt foarte mici, în raport cu efortul pe care acești oameni îl fac pentru a educa tânăra generație, dar principala problemă nu este atât cuantumul salariilor, – și aceasta este o problemă, firește, – ci caracterul nediferențiat al salariului. Altfel spus, un profesor foarte bun care își dă mult interes pentru ca elevii să învețe are exact același salariu cu cel mai slab profesor din școală. Prin urmare, nu ești deloc încurajat să-ți dai silință să predai bine, pentru că și ultimul tău coleg primește același salariu. Ar trebui să fie o salarizare diferențiată în funcție de performanțele profesorului. Și credeți-mă că se pot găsi metrici, scale de evaluare prin care să se diferențieze profesorii buni de profesorii slabi, astfel încât un profesor bun să nu aibă salariul de acum, ci de 3 ori, de 4 ori, de 8 ori salariul de acum, și alții să nu aibă nici măcar salariul de acum. Adică cu același buget ai putea produce mult mai multă eficiență în actul de predare-învățare, dacă ai diferenția salariile în funcție de calitatea prestației profesorului. Dar din păcate nu se vrea lucrul acesta. 

Meditațiile sunt o modalitate de a rezolva incompetențele și incapacitățile sistemului. Nimeni nu ar face meditații dacă sistemul ar fi atât de performant, încât să asigure cuantumul de învățare necesar pentru a promova clasa sau pentru a avea rezultate bune la Evaluarea Națională și la Bacalaureat. Deci meditațiile sunt o soluție, din păcate mai puțin ortodoxă, de a rezolva o carență a sistemului. Dar sunt o soluție. Dacă noi vrem să nu mai recurgem la această soluție, trebuie să îmbunătățim sistemul. Primul lucru e de a asigura aceleași oportunități de învățare pentru toți. Adică să-i pui pe toți copiii din țara aceasta în fața lecției ținute de cel mai bun profesor din țară. Și poți face lucrul acesta printr-o platformă digitală. Nu printr-o gargară de e-learning cum s-a făcut anii trecuți.

Întrebare: Ce părere aveți despre fiscalizarea meditațiilor?

Mircea Miclea: Cred că orice activitate economică ce se face trebuie fiscalizată. Așa e corect, ăsta e un principiu. Dacă noi vrem să fim corecți cu toată lumea, atunci toată lumea care prestează un serviciu trebuie să predea o cotă parte la stat. Asta e regula generală, nu putem să evităm această chestiune. 

Despre Bacalaureatul diferențiat:

Să nu ne gândim la evaluare înainte să ne gândim la învățare. Noi acum vorbim de evaluare: cum se face evaluarea? Printr-un bacalaureat diferențiat. Am susținut, și de mai multe ori se poate vedea lucrul acesta, ideea unui bacalaureat cât mai diferențiat, inclusiv în Legea educației naționale se permite această diferențiere a bacalaureatului. Dar dincolo de asta, înainte de a ne gândi cum facem evaluarea trebuie să ne gândim cum asigurăm învățarea. Noi putem să facem tot felul de șmecherii în evaluare, uitați-vă acum: putem să calibrăm subiectele încât să avem cea mai mare rată de promovabilitate din ultimii 13 ani. Adică am făcut evaluarea în așa fel încât să iasă ce vrem noi. Adică să dea bine în statistici și să raporteze dl ministru la dl Iohannis că iată România educată deja ia avânt, are aripi. Nu asta este principala problemă – cum facem evaluarea. Principala problemă este cum asigurăm șanse egale de învățare. Dacă nu asigurăm șanse egale de învățare, doar ne vom fura căciula. Adică vom face tot felul de evaluări, în așa fel încât să ascundem realitatea. Nu rezolvăm problema. Problema se rezolvă prin a asigura șanse egale de învățare egale pentru toți copiii. Și putem face lucrul acesta cu tehnologiile actuale și abia după aceea să ne gândim cum evaluăm: evaluăm cu bacalaureat diferențiat, și mai diferențiat, ultradiferențiat, șamd. Asta e o chestiune secundară. Întâi trebuie să-i ajutăm să învețe și abia după aceea să ne gândim și cum să evaluăm. E o proastă gândire: tot vorbim despre evaluare și ignorăm că de fapt dacă noi nu-i ajutam să învețe oferindu-le șansa să fie expuși la lecțiile bune ale profesorilor buni din această țara, indiferent de unde sunt copiii aceia, noi degeaba facem tot felul de fente cu evaluările.